Goana dupa cadouri

Nu stiu alte doamne cum sunt, dar eu, de cand adapostesc un bobdeorez, am prins o mare pica pe mall-uri, supermarche-uri si alte locuri de desfrau shopping-uiesc.

Inainte: bateam in lung si-n lat aceste locuri de pierzanie, examinam fiecare rochitza, fiecare bluzitza si fiecare pantofior.
Acum: intru in primul magazin, intru si in al doilea ca din primul nu am cumparat nimic, dau o raita si plec. Ca este multa lume, ca nu-mi place mirosul, ca nu am rabdare, ca ma doare spatele, ca am obosit, ca vreau sa ma asez, ca vreau apa, ca vreau de mancare, ca vreau la toaleta, ca am obosit, ca vreau sa ma asez, ca vreau apa, ca vreau de mancare, ca vreau la toaleta, ca am obosit...

Asta s-a intamplat si astazi cand a trebuit sa fructific singura zi libera din saptamana pentru a achizitiona cadourile de Craciun.

M-am trezit voios la 9 punct cand ma suna de la serviciu. Ma gandesc sa nu raspund, daca ma cheama la job? Nici nu ma gandesc sa ma duc! Raspund, nu era vorba de dus la job, inima incepe sa bata in ritm normal. Dar nu mai pot dormi. Printzul Consort nu raspunde la apel, imi spune sa-l trezesc peste vreo 2 ore. Iau o carte, citesc, o termin (mai aveam putzin), ma culc la loc. Ma trezesc aproape de 12. Intre timp, se trezise si Printzul Consort care-si terminase si el cartea din dotare. Familie de intelectuali de duminica, nu gluma! :)

Mancam si hotaram sa mergem in locul de pierzanie al banilor pentru cadouri. Eu ma sucesc, ma invartesc, am reusit sa ne urnim de acasa pe la ora 3pm. Afara, pustiu, orashul gri si umed, tramvaiul nu mai venea.

La locul de pierzanie lume multa, dar nu asha multa cum ma asteptam. Ii promit Printzului ca nu stam mult, il tarasc in doua magazine, el s-a plictisit deja. Il trimit la Diverta si ramane sa mai dau eu niste ture ca nu gasisem nimic. Trebuia sa cumpar 4 cadouri si doar unul stiam ce vreau sa fie, restul erau la noroc si la inspiratzie. Plus floarea de Craciun!

Dupa alte doua magazine, am cedat dupa algoritmul de mai sus. Pun mana pe un pulover ce semana cu cadoul bine definit din mintea mea, il platesc rapid si ma duc intr-o fuga sa-l recuperez pe Printzul Consort de pe sofaua de la Diverta. Simteam cum ma lasa puterile cu fiecare clipa, imi venea sa ma lungesc pe jos si sa adorm putzin, dar imi era si sete, si foame.

Trec pe langa inca un magazin de dame, mai vad o camasha, o iau din zbor, o platesc aproape prelingindu-ma pe tejgheaua casieritzei, trec pe langa un magazin de domni, vad si acolo un pulover pe care-l agatz si-l platesc si dupa o cursa de 5 minute, ma trantesc pe sofa langa intelectualul meu ce citea linistit o carte. Dupa vreo 20 minute mi-am mai revenit si pornim la Gima sa cumparam niste chestii dupa care tanjea Domnul. Luam suc de roshii, mult suc de roshii de parca de acum pana la Anul Nou numai suc de roshii mancam, luam ton, porumb si ishi aminteste ca se termina otzetul. Ok, sa cautam otzetul, eu eram cu ochii incetzoshatzi si cu gandul numai la sucul din cosh. Imi era jena sa-l desfac in magazin, inca neplatit, si sa beau din el. Ajungem la raftul cu otzet, erau tot felul de minuni de otzet, cu cimbru, cu rozmarin, cu lamaie, de Modena si intelectualul meu se blocase in fatza atator sortimente. Eu nu mai gandeam limpede, deci am o scuza. :)
El ma intreaba: "De care luam?"
Eu, abtinindu-ma cat pot: "Nu stiu, nu au din cel de care luam noi de obicei."
El se apuca sa le studieze mai bine.
Eu nu mai rezist si-i zic cateva de bine otzetului, imi iau coshul si ma duc supersonic spre casa de marcat.

Am scapat cu viatza pana la urma, dar nu am terminat cu cadourile! :( Pentru ca am luat camasha fara sa o studiez prea bin, cred ca-i va fi mica persoanei dedicate si o voi pastra eu. Dar asta presupune o alta tura de shopping. Si mai sunt doar doua zile, mai precis doua seri in care ash putea sa fac asta, ca miercuri zburam spre parintzii mei.

Si, culmea culmilor, dupa ce am cautat floare de Craciun in tot orashul, inclusiv la Sala Dalles, la Targul de Craciun, am gasit la floraria din cartierul meu. 30 lei bucata, cam scumpa, dar in halul in care eram am dat banul, mi-am luat floarea si i-am multzumit lui Dumnezeu ca fac cadouri doar celor apropiatzi si nu am si "obligatzii". :)

Sper sa ma bucur si eu ca vine Craciunul!

Cartzile. La ce sunt bune ele!

Discutie intre doua surori aflate pe o sofa, intr-un mare magazin de cartzi, astazi, duminica, pe la ora 5pm:

Cea mai mare si mai responsabila, tinind in mana un volum in engleza cu opera lui Oscar Wilde, o intreaba pe sora mai mica, dar nu mult mai mica (maxim 3 ani diferenta): auzi, dar daca luam cartea asta, esti sigura ca o citesti? :)

Rutina insarcinata in 8 saptamani

Am avut o saptamana de groaza la serviciu, cu trezit de dimineata (7 inseamna dimineata la mine :) ) si cu stat peste program pana pe la 7pm sau mai mult. Nu mai am energie deloc, in fiecare seara ajung acasa si zic ca stau putin in pat sa ma odihnesc si adorm instantaneu.

Imbracata, nedemachiata, doar de mancat apuc sa mananc ceva inainte ca ma apuca o foame de zici ca am 3 boabedeorez puse la clocit, nu unul, asha cum a arata echografia.

Ma trezesc pe la 2 sau 3 noaptea, ma demachiez, imi fac dush, mai mananc o portocala, doua si ma culc la loc. A doua zi programul descris mai sus se repeta fara mari variatzii.

In acest timp, Printzul Consort s-a transformat intr-o gospodina care spala vase, face mancare (atat cat se pricepe si el, adica o salata acolo, nu torturi si sufleuri demne de mese imparatesti), pune hainutze la spalat si face curatzenie.

Din motivele descrise mai sus nu am apucat sa cumpar decat un singur cadou de Craciun (pentru un coleg de serviciu, la noi se joaca in fiecare an "Secret Santa"), pe unul l-am delegat altcuiva care nu stiu daca s-a ocupat de problema sau nu, iar restul stau cumintzi in magazine si ma asteapta sa vin sa le iau. Saptamana viitoare se prefigureaza acelashi program ca si in cea anterioara, deci cand sa vin, dragi cadouri, dupa voi?

In primul rand, trebuie sa cumpar o floare din aia in ghiveci, specifica sarbatorii de Craciun, la noi i se spune popular Craciunitza: cu frunze verzi, frumoase care se fac roshii pe masura ce se apropie de varful plantei. Stie cineva de unde pot sa cumpar o astfel de planta? Intr-un timp erau la marile supermaketuri, dar Printzul Consort trimis la cumparaturi se jura ca n-a vazut, n-a stiut, nu era, n-a facut. :)

Pentru restul o sa bag o sesiune fulger de shopping chiar astazi, sa vedem ce-o ieshi.

Asta alaturi de facut ceva de mancare care sa ne ajute sa supravietzuim pana miercuri cand fugim spre casa mamei, plus alte activitati casnice.

Mi-am promis ca urmatorul Craciun va fi unul plin de pace, armonie, intelegere si relaxare si timp, timpi, timpi mortzi in care ma voi gandi la nemurirea sufletului si alte gretzuri metafizice. :)

O poveste cu zane

Pentru ca sambata trecuta, la Targul de Mosh Niculae de la MeTzeRe n-am apucat sa ne cunoastem prea bine, duminica asta sunt invitata la Ada si Irina. La ele acasa, acolo unde imparatzesc Irina si Domnul Mitz.

Din cauza racelii care nu numai ca nu-mi trecea, dar in fiecare zi adauga cate un element la lista de neplaceri m-am temut pana ieri ca nu voi putea merge. Cum ieri m-am simtzit bine, am fost la o petrecere si la o mica cumparatura, trag nadejde ca totul este spre foarte bine si bobuldeorez si cu mine mergem in vizita.

Dupa ce prima etapa a cadoului pentru Irina, cea de saptamana trecuta, fusese rezolvata, a urmat o a doua etapa, cea de duminica asta. Mama mi-a spus ca niciodata nu te duci la un copil mic fara un cadou si am bagat bine la cap. Cum nu sunt pentru dulciuri (mananc o bucatzica de ciocolata de doua ori pe an, nu mananc bomboane decat in situatii de "craving" intens) si cum si Ada este impotriva cadourilor "zaharisite" trebuia sa ma gandesc la altceva.

Si mi-au picat ochii pe o carte pe care am gasit-o la un supermarket de cartier. O poveste cu zanutze, mi-am dorit-o de cum am vazut-o. Mi-am spus ca sunt prea mare pentru o poveste pe 4 pagini, chiar daca are si 4 puzzle-uri. Mi-am spus ca este cam scumpa pentru un moft. Nu conteaza, o iau pentru bobuldeorez, am gasit solutzia salvatoare. Si daca bobuldeorez nu este Degetzica, ci este Degetzel, ce ne facem? Cum sa-i placa lui povestea cu zanutze? Si am decis, o iau pentru Irina.

Am deconspirat surpriza pana la urma caci trebuia s-o intreb pe Ada daca au cartea sau nu. N-o aveau asa ca aseara, la ora 8 daca ati vazut doi (inca) tineri in Mega Image-ul de la Mihai Bravu ce au cumparat o carte cu zanutze si o sticla cu vin, sa stiti ca noi eram. Noi si dadusem in mintea copiilor! :) Am si apucat s-o citesc, povestea mi s-a parut simpla, prea simpla, dar eu nu stiu inca cum gandesc niste copilashi de 3 ani. Imaginile si puzzle-urile fac totzi banii: zanutzele sunt foarte frumoase, sunt foarte expresive, iar cele de pe coperta au aripioarele cu putzin sclipici, foarte de efect.

Ada, daca sunteti de acord, peste trei ani poate ne-o imprumutatzi si noua! :)

Iata si imaginea si puzzle-ul ce mi-au placut mie cel mai mult:

Prima intalnire...

...cu bobuldeorez. La echografie. Pentru ca era prima echografie si imaginea era prea mult pentru ochi sensibili de barbat, Printzul Consort a ramas acasa, cu promisiunea ferma ca la urmatoarea il iau si pe el.

De-abia m-am tarat pana la doctor pentru ca trezirile de dimineata nu mai functioneaza la mine. Nu functionau nici inainte prea mult (intotdeauna am fost o pasare de noapte, m-am nascut la 10.30 seara), dar acum este dezastru, mai mult ma tarasc decat sa merg.

Am ajuns, am stat vreo 10 minute in sala de asteptare, timp tocmai bun sa ma uit pe rezultatele analizelor. Toate bune si frumoase, mai putin cele pe care nu le aveam deloc asha cum am pomenit intr-un post anterior.

Am intrat in cabinetul doctorului, nu m-a recunoscut, lucru care nu-i asha de grav, nu ma vazuse decat o singura data in viata. I-am povestit ce caut eu la 9 dimineata acolo si am zis sa purcedem ca mai avem si alte treburi de facut in ziua aia.

Norocul meu a fost ca inainte de a incepe echografia l-am intrebat daca pot avea si eu doua pozicele ca sa-i arat Printzului Consort acasa de ce imi este mie tot timpul rau si nu mananc mai nimic. Mi-a spus ca-mi da sa mi le pun pe frigider si asha a si fost: mi-a dat una 2D si una 3D.

Ce pot sa spun? Ma asteptam sa simt asha o mare bucurie sa nu-mi mai incap in piele. Insa lucrurile s-au desfasurat foarte rapid ca n-am avut timp sa ma bucur prea mult. Pentru ca nu mi-a spus inainte: "uite, acum ii ascultam inimoara!" m-am trezit ca ma uitam la monitor ca proasta, ii auzeam inimoara: vuum, vum, vuum, vum si pe fatza mi s-a latzit asha un zambet pe care nu mi-l mai puteam sterge. A mai masurat lungimea, alte anatomii si am terminat.

Asistenta a scos descrierea echigrafiei la imprimanta, mi-a scos si pozicele si doctorul spune: "gata, asta este tot!" Pai stati asha, cum sa fie tot ca eu am o multzime de intrebari. Evident, nu mi-am notat nici o intrebare pe hartie si le-am uitat aproape pe toate, nu mi-am reamintit sa-l intreb decat de raceala care ma bantuia si care ma si tzintuia acasa, in concediu medical. Dupa ce-mi raspundea la intrebare, ma intreba "altceva? altceva?". Stai, nene, sa ma concentrez, ca stau prost cu conexiunile la ora asta.

Nu m-a intrebat nici acum de tensiunea arteriala, nu m-a intrebat de greutate, daca m-am ingrashat, daca am slabit. Daca el nu m-a intrebat, mie mi-a fost cam aiurea sa-i spun ca am slabit 3 kg de cand am ramas insarcinata si daca este ok cu chestia asta.

Intre timp, am vorbit cu o prietena ce tocmai a nascut o frumusetze de fetitza si mi-a spus ca nici medicul ei nu o intreba nimicla consultatzie, astepta sa-i spuna ea daca are intrebari sau nelamuriri. Poate asta este procedura medicala in Romania ca din cartzile pe care le-am citit eu in alte tzari medicul te intreaba toate astea.

Ma linisteste putin gandul ca mai este putin pana cand mergem la doctorul "cel bun" si voi putea sa fac diferenta. Vom decide atunci si la cine vom face echografia de prim trimestru. La un medic "bun" sau la unul "rau".

Mai jos este dovada ca bobuldeorez exista si este bine, sanatos si-i bate inimoara bine (asta daca mai credea cineva ca fabulez :) )

En famille

Familia noastra extinsa are 2 suflete mari (Printzul Consort si eu), un suflet mic si albastru (Zuzu, un perush gasit de el pe gardul cimitirului Reinvierea) si 2 inanime, 2 fratzi: Leptopica Printzului Consort si Nina, leptopica mea adusa din Spania (de aici si numele, unde ultimul n are o sedila pe care eu nu o gasesc acum pe tastatura). Acum, familia il are si bobuldeorez cel mult dorit si asteptat.

Ei bine, 2 partzi din familia asta sunt bolnave: eu si respectiv Leptopica Printzului Consort. Nu stiu din cauza carei parti este el mai ingrijorat, dar un lucru este sigur, de 3 zile vine intr-un suflet de la serviciu si cu o mina preocupata vine in dormitor unde zacem noi, cei bolnavi. Mie imi stoarce niste lamai si ma obliga sa-mi pun apa de mare in nas, nu Olynth ca l-a interzis doctorului si apoi il ia pe Laptopica la puricat.

In prima noapte (caci operatiunile de salvare se desfasoara toate numai noaptea) l-a scanat cu raxe X. Prognosticul a fost satisfacator. Apoi l-a scanat cu raxe Y. Prognosticul a fost rezervat. Asa arata Leptopica la examinarea cu raze Y:
Aseara a urmat o ultima tentativa de resuscitare care a durat cateva ore, s-a culcat la ora 3 am foarte fericit ca Laptopica fusese salvat.

Acum Printzul Consort mai are o singura misiune: sa ma salveze si pe mine din ghearele racelii! Sa-l vad eu cum face asta fara medicamente, fara Olynth, doar cu fructe, vitamina C si apa de mare scuipata de balene pe nas.

Daca trece si de proba asta, poate il cer de sotz! Am zis, n-am promis inca nimic! :)

Sanatate!

La MeTzeRe

Sambata ne-am trezit la 8. Eu, ca eu, ca nu am somn de cand bobuldeorez si-a facut simtita prezenta, dar Consortul a fost trezit obligat-fortat si pus sa se ferchezuiasca pentru ca la ora 12 aveam o intalnire importanta la muzeu. Si de bine ce ne-am trezit la 8, era cat pe ce sa intarziem de cand cu gretzurile astea ce nu ne dau pace.

Cum se facuse ceasul 11 si noi nu pasisem pragul casei spre iesire, pun repede cadoul pentru persoana importanta in rucsacul Consortului, iau o bucatzica din hartia mea speciala pentru care anul trecut am batut florariile pana in aeroportul Otopeni, iau si cariocile mele minune care fac forme frumoase cu un capat, iar cu celalalt scriu normal (si pe astea tot in aeroportul Otopeni le-am gasit :) ) si ne aruncam in metrou.

In metrou, pe scaun amandoi, eu imi scot cariocile si hartiutza si ma apuc sa desenez pentru Irina, caci ea era persoana importanta cu care ne intalneam). Hmmm, deasupra mea oameni agatzatzi de bara metroului se uitau lung si crucis. Doar o mamica cu un baietzel asezati la polul opus zambea cu indulgenta. M-am intimidat. Am dat rateu dupa rateu: inimioarele au iesit injumatatite, stelutzele bradutzului nu luminau uniform, iar la sania Moshului am gresit proportziile. Doar bradutzul m-a mai salvat, el arata cel mai bine.

Ajungem fix la 12 la intrarea in Targul de la Muzeul Tzaranului Roman. Si constat (de-abia atunci) ca sunt de fapt doua intrari: intrarea in muzeul propriu-zis si intrarea la Targul de Mos Niculae. Unde ma intalnesc eu cu Ada? Nu clarificasem cu o zi inainte, nu stiu unde imi fusese capul. Consortul deja facea mutre-mutre ca de ce nu am un plan, ca eu, persoana cu zece planuri de back-up acum nu am nici macar unul. Aaaaa, stai asha, ii spun victorioasa, am plan: Ada mi-a trimis o data un email cu semnatura si acolo era si un nr de tel. Gata, suntem salvati! :)

Ne intalnim intr-un final cu Ada si Irina. Ele, niste dragutze, Irina, timida ca orice copil cand cunoaste niste straini. Intram in Targ, acolo nu am reusit sa ne intelegem: asa aglomeratie, asa galagie, asa mirosuri ca eu am cedat instantaneu. Salvarea a venit de la Ada care ne-a dus la teatrul de papusi din incinta Muzeului Taranului Roman. Acolo era raiul: toti copiii aia nu faceau atata galagie ca afara, lumina era difuza, era o muzica suava, era de vis.

Irina, cand a auzit ca am un cadou pentru ea a lasat sfiala deoparte si mi la cerut. Nici macar nu s-a uitat la eticheta pe care o pictasem eu in metrou sau la panglica rosie cu care era legat cadoul, ea voia ce-i inauntru. :)

Piesa a fost scurta, tocmai buna pentru copii si pentru mine (deja ma plictisisem si incepusem sa ma uit pe peretzi), cam fara cap si fara coada, cu personaje ce apareau, dar care nu erau implicate in firul povestirii. Acum, nu stiu: poate asa sunt piesele pentru copii si eu sunt prea pretentioasa, pe mine m-a lasat cam rece.

La final, Craiasa Zapezii a citit o "poveste" despre Sfantul Niculae, poveste cu hirotonisiri, maceluri si alte grozavii la care noi am reactionat zgomotos, dar copiii n-au parut prea impresionati.

La final, i-au pictat pe toti copiii pe fata, Irina a primit un fulg de zapada, cu tot cu sclipiciul aferent, iar Luca, prietenul ei, un braduletz.

La plecare, Ada o intreaba pe Irina: "ti-a placut, mama, piesa? de cine ti-a placut cel mai mult?"

Eu, in metrou, cateva minute mai tarziu, il intreb pe Printzul Consort: "ti-a placut piesa? de cine ti-a placut cel mai mult?" :)

La doctor

Si am fost la doctor! Repede, repede, la primul doctor disponibil. Care era cam prea disponibil, am spus eu atunci si asa spun si acum: era liber in fiecare zi din urmatoarele cinci zile. Intre timp m-am si convins de ce este asa disponibil!

In primul rand m-a luat din usa la persoana a doua, singular. Sunt pentru relatii "americanizate" si totusi ma aricesc cand o persoana imi spune repetat tu, desi eu ii spun repetat dumneavoastra.

Ma intreaba scurt: care-i problema? Hmmm, nu este o problema, sunt insarcinata!
Felicitari, spune el asa de fad si plat ca nu a convins-o nici pe asistenta de langa noi. Evident, nu ma asteptam ca doctorul sa sara in sus de bucurie la vestea ca sunt un incubator pentru un bobdeorez, dar nici sa-mi spuna un "Felicitari" de mi s-au strepezit dintii.

Ma pune sa ma dezbrac, ma suie pe masa, ma examineaza cinci secunde: "gata, puteti sa va imbracati!" si trece in spatele biroului si incepe sa-i dicteze asistentei analizele pe care urma sa mi le fac. Nici macar nu-mi confirma ce-i spusesem: "da, domnisoara, ati avut o sclipire de geniu, intr-adevar, sunteti insarcinata! "

Si enumera analize si enumera analize si ajunge la HIV. Se intoarce spre mine si ma intreaba rastit: "Vrei HIV?"
Eu, pe jumatate mirata, pe jumatate amuzata, ii spun: "Da, nu ma deranjeaza, de ce nu?"
El: zi "da" ca am nevoie de acordul tau verbal pentru HIV!
Eu: DA, daca este pe asa!

Terminam cu analizele, ajungem la ecografii. Imi scrie rapid pe o hartie cand trebuie sa ma programez pentru urmatoarele 3!!! ecografii, imi repeta ca trebuie sa ma programez de acum ca apoi se aglomereaza (hmmm, nu prea cred, am experienta de cand am sunat pentru programare;) ) si ma expediaza pe usa. Nu inainte de a-mi spune ca pentru orice problema, luam legatura! Ha! Il intreb: cum luam legatura? Imi spune nonsalant ca sun la clinica si-mi vor face fetele legatura cu el daca este disponibil! :)

Nu m-a cantarit, nu m-a examinat, nu mi-a luat tensiunea arteriala si nu mi-a dat sa fac hemoleucograma. Nici Rh-ul nu mi l-a dat de facut ca am parut sigura cand i-am spus ce grup sangvin am. :)

In concluzie, i-am dat numai bile negre si in afara de urmatoarea ecografie cand voi auzi inimoara bobuluideorez nu cred ca mai calc pe la el.

O singura bila alba i-am gasit: cat eram acolo i-a sunat telefonul mobil si i l-a dat unei asistente sa raspunda.

Cam putine bile albe pentru un doctor, nu?