Bobdeorez, acum Degetzica

Lilypie Third Birthday tickers

vineri, 25 iunie 2010

Scutecim, Maria-Ta, scutecim!


Se pare ca am timp. De mai bine de o saptamana intreprind o intensa cercetare in lungul si-n latul internetului. N-am mai cercetat asa de mai bine de un an, de cand citeam review-uri peste review-uri despre zeci de modele de carucioare. Intrebarile coapte ziua incearca sa-si gaseasca raspuns noaptea cu ajutorului domnului Google si a doamnei Wiki si astfel, din site in site si din informatie in informatie ma trezesc cand ceasul anunta 3 dimineata si eu intru in fibrilatie gandindu-ma ca la daca am ghinion Degetzica da prima strigare la 6-6.30.

Pe laptopul meu sar din site in site si in fiecare seara mai caut sa-mi raspund la o dilema. Intrebarea "altii cum fac?" ma macina si astfel ajung pe site-ul lui Nicki sau la Diaper Pin sau in jungla scutecelor textile. Daaa, ati citit bine, incercam marea cu degetul sau, mai bine zis, stilul eco cu popoul Degetzicii si de o saptamana suntem o familie posesoare de 5 scutece pastelate AIO, Pop-in. Trebuie sa recunosc ca planul nostru ar fi ramas poate pentru mai mult timp doar un plan daca nu ar fi fost Cristina. Cristina care a scris un articol excelent despre tipurile de scutece refolosibile si care s-a intalnit cu mine in Herastrau, carind intr-un rucsac toate tipurile de scutece, asta pe langa Ra, jucariile lui Ra si hainutele de schimb pentru Ra. Si care s-a intalnit cu mine si in saptamana urmatoare, de data asta sa-mi aduca pachetul. Si asa a inceput totul.

Ziua 0: m-am intalnit cu Cristina si cu Dana in Herastrau. A fost frumos, am simtit ca exista viata si in mamicie, fetitele s-au jucat pe langa noi. De fapt, mai mult s-au jucat Ioana si Ra, caci ele merg deja in picioare, Degetzica le urmarea fiecare miscare si isi dorea sa fie langa ele, sa le atinga, sa le guste si sa le ia jucaria. I-am spus Cristinei ca le voi spala chiar in seara asta, dar este prea tarziu, o las pe maine dimineata.

Ziua 1: am spalat scutecele alaturi de hainutele fetitei. Am pus detergentul obisnuit cu care spalam hainutele copilei, fara balsam, fara inalbitori. Nici Calgon nu am pus. Le-am pus la uscat, dar fiind o zi innorata nu s-au uscat decat a doua zi.


Ziua 2: Dimineata, pentru ca stiam ca urmeaza treburi complicate, i-am pus un scutec de unica folosinta. M-am gandit ca pentru comoditate, pana ce ma familiarizez cu scutecele textile sa folosim pentru treburile complicate tot scutece de unica folosinta. 

La pranz incercam primul scutec textil: cel piersica. Este moale, catifelat si asa frumos! Inserturile se prind usor, pot face operatia asta si cu fetita in brate. Mi se pare de vis: i-am pus scutecul in timp ce ea era in picioare la marginea patutului, iar faptul ca nu i-am mai dat cu crema mi s-a parut un mare plus, mai ales ca Degetzica nu sta linistita nici o clipa. 

Scutecul murdar il pun in apa cu otet ca asa citisem eu pe aici.  Il scot peste cateva ore si-l pun la uscat. Ceva nu a functionat cum trebuie pentru ca toata baia noastra s-a umplut de un miros persisent de pipi de pisica. Le clatesc in apa cu detergent, e muuult mai bine. Caut pe internet: depozitare uda sau uscata, vorbesc cu Cristina, ma hotarasc sa renunt la otet.

Sa am curaj si sa incerc sa-i pun un scutec noaptea? Ce poate sa se intample, doar am un insert special pentru noapte?

Ziua 3: Surpriza: nu numai ca nu s-a intamplat nici un accident, dar insertul este complet uscat. Hopa, nu stiam ca Degetzica nu face pipi noaptea, la scutecele de unica folosinta nu-mi dadeam seama de asta. Fiind complet uscat, scutecul il vom refolosi si in seara urmatoare. Pentru ca dimineata a fetita a stat mai mult cu Printzul Consort, mai apucam sa punem un scutec textil de-abia dupa-amiaza. Da, este putin mai gros decat un scutec de unica folosinta, body-urile mai mici pe care inca le folosim nu-i mai vin, dar cele de 12 luni o cuprind de minune. Din cauza ca scutecul este mai gros si mai bombat pe popou, mi se pare ca atunci cand sta in sezut nu are prea multa stabilitate, se clatina ca o popica de carpa, dar poate nu i-am asezat eu "frumos" inserturile. 

Avem si primul accident cu o problema majora. Nu ii pusesem hartie, uitasem, dar si daca i-as fi pus, nu cred ca ar fi facut mare diferenta. Inima imi tremura, vederea mi se tulbura, mainile imi atarna moi pe langa corp cand ma gandesc ca trebuie sa purced la curatarea locului. "Poftim, eco ti-a trebuit, eco ai!", "Se pare ca nu-i asa simplu sa traiesti eco, dar poate merita!", "As renunta la scutecele textile, dar ce ma fac cu constiinta care nu ma lasa?"... Astea erau gandurile ce-mi treceau prin cap in acele momente dificile. Stiam ca nu am voie sa pun inalbitori, dar oare Vanish este permis? Caut pe internet  pana la 2 noaptea, imi aduc aminte ca Vanish este cu oxigen activ, fac legatura cu un Oxi-Clean din SUA si concluzionez ca este in regula. Pun inserturile in Vanish, le las pana dimineata.

Ziua 4: Am folosit inca doua scutece textile pe timp de zi si unul pe timp de noapte. Din nou, fara scapari. Printzul Consort m-a urmarit cu atentie si imi spune ca este pregatit sa incerce sa puna si el un scutec. Evident, sub stricta supraveghere initial. Ma declar de acord, dar cumva, de atunci nu si-a mai gasit timp si drum pentru prima lectie de scuteceala textila. 

Pe acestea doua nu le-am mai clatit in apa cu detergent, dar nici intr-un recipient inchis nu le-am pus. Am deschis larg geamul baii si le-am pus pe sarma, in fata acestuia. Mare greseala: de cum deschizi usa baii ai impresia ca cel putin 2 pisici si-au facut de cap acolo in lipsa stapanilor. Printzul Consort ma atentioneaza, credea ca scutecele sunt proaspat spalate si totusi miros, il linistesc ca nu-i asa si-i promit ca voi gasi o solutie de depozitare pana la spalare. Baia este mica, nu am loc sa pun o galeata decat pe jos si ar deveni imediat o tentatie pentru Degetzica. Ma gandesc la niste saci de gunoi pe care sa-i atarn mai la inaltime. Imi amintesc ca am vazut unii cu miros de levantica si care se strangeau la gura cu siret, trebuie numai sa-i gasesc.

Ziua 5: cele 5 scutece s-au terminat, le pun la spalat. Este o zi insorita si se simte: pana seara, scutecele se usuca. Petele de problema majora nu au disparut de tot, va trebui sa le mai pun o data in Vanish.

Saptamana 2: de luni pana joi folosim din nou cele 5 scutece textile. Evident, nu exclusiv. Oricat am fost de atenta, avem o noua problema majora, de data asta pe scutecul galben. Observ imediat, schimb copila si pun Vanish pe pete. Ori am actionat rapid, ori este datorita culorii, dar inserturile arata mult mai bine.  Oricum, ma voi uita mai bine dupa ce le voi spala la masina.

Vorbesc din nou cu Cristina, ii povestesc de mirosul dificil, imi spune de uleiul de Tea Tree pe care-l picura in galeata din cand in cand. Si nu pateaza? intreb cu o voce rusinata si-i explic despre lupta mea cu petele. Cristina spune ca nu. Decid sa dau o raita pe la Plafarurile din cartier in cautare de ulei de Tea Tree. Gasesc: 10 ml la 6 lei, facut de Solaris Plant. Astia mai ambaleaza si niste condimente in pungute de 100 de grame, condimente din care in mod normal folosesti cateva varfuri de cutit. Cumpar 2 ca sa nu raman cumva in pana. Acasa, pun scutecele intr-un sac de gunoi, pun cateva picaturi de ulei esential pe o discheta demachianta (sa nu pateze, desi am vazut ca-i incolor) si leg sacul la gura. Acum putem intra fara frica in baie, nu mai este nici urma de miros. Incep sa ma obisnuiesc cu scutecele textile. O rog pe Cristian sa-mi mai aduca 5. Asta inseamna ca ne-am horatat, nu?

Nu ratati episodul urmator din saga scutecelor textile! In el voi face o sinteza a ceea ce trebuie sa stii si sa faci daca esti incepator in arta scutecitului textil (asa ca noi). Pana atunci, scuteceala usoara!

16 comentarii:

  1. Bine ai venit in club:)Si noi folosim si suntem incantati. Am observat ca in zilele calduroase, daca se intampla sa aiba scutec de unica folosinta este foarte agitat si trage de el, pe cand cele textile nu par sa il deranjeze.

    RăspundeţiŞtergere
  2. Wow, jos palaria doamna! Esti tare! Si mie mi-ar fi placut mult sa incerc varianta asta, dar n-am apucat sa-mi fac tema de casa cum trebuie, sa studiez oferta de la noi. Dar dupa cum spui, cred ca as avea probleme mai mari decat voi, din disperare de cauza Mica sta deja la WC cand o prind, pentru ca daca nu, arunc haine in continuare pentru ca nu pot scoate petele din ele. Ca norocul ca incep sa fiu mai experta in citirea semnalelor asa ca o prind aproape de fiecare data...
    Eu am mai facut un pas "bio" prin faptul ca am inlocuit tampoanele de sani unifolosibile cu cele de bumbac si sunt extrem de incantata. Daca si varianta cu scutecele ar fi la fel de "painless" mai ca as incerca maine...
    Va tinem pumnii, sa ne tineti la curent in continuare!
    (P.S. Mica nu mai intra demult in 12 luni, a trecut de ceva vreme la haine de 18 luni... Si la parc mi-e ciudat ca e cu un cap mai inalta decat copiii de varsta ei, dar ceilalti sunt mult mai mobili, merg in patru labe, unii chiar biped...)

    RăspundeţiŞtergere
  3. bai, tot respectul meu. eu nu am nervii necesari sa ma mai ocup si de niste scutece. totusi, sa stii ca daca vrei sa fii eco-bio, exista scutece de unica folosinta biodegradabile.

    eu la astea textile am avut mereu o dilema. ok, nu polueaza prin depozitarea gunoaielor menajere, dar nu polueaza oare cu spalatul? Toata apa aia, plina de mizerii, vanish, detergent si uleiuri?

    chiar asta citesti prin toate hotelurile care se respecta, ca putem proteja mediul, daca alegem sa nu dam la spalat prosoapele in fiecare zi....


    nu stiu, eu cred ca ce iei pe mere dai pe pere. Ca sa nu mai zic de timpul petrecut si de mirosurile pe care trebuie sa le suporte nasul...

    dar asta sunt eu, nu ma lua in seama, ca sunt intr-o dispozitie foarte combativa de la un timp incoace

    RăspundeţiŞtergere
  4. Fain articolul si foarte util. Astept cu interes continuare.
    Maria, chiar eram curioasa sa aflu cum va descurcati cu scutecele, mai ales ca stiu ca esti perfectionista, si stiu ca aveai ceva temeri.

    Bogdana,
    Pentru fabricarea unui scutec de unica folosinta se consuma cu 2.3 mai multa apa decat pentru ingrijirea unuia refolosibil.
    Tot pentru fabricarea pampersilor se taie copaci (lemn), se consuma petrol si clor. Atunci cand calculezi impactul din punct de vedere al resurselor consumate gandeste-te la tot lantul de productie: extragerea materiei prime, prelucrarea ei pt a o transforma in plastic, fabricarea pampersului, inalbiea cu clor si apoi spalarea clorului, etc etc. Apoi urmeaza transportul. Petrolului transportat la fabrica de plastic, plasticul la fabrica de scutece, scutecul merge la wholesaler, de la wholesaler la retailer, de la retailer la tine acasa. De multe ori punctele de pe traseu sunt in capete diferite ale pamantului. Toate astea adunate sunt clar mai putin consumatoare de resurse decat spalatul meu acasa.
    Lunar de la un bebe se arunca aprox 200 de scutece. Si ghici unde ajung?

    Eu una sunt convinsa (si linistita) ca cele 2-3 masini de spalat pe saptamana afecteaza mediul cu mult mai putin decat toata industria pampersilor care ar produce un numar echivalent de scutece pe saptamana.

    Cei de la hoteluri spala prosoapele la 90grade. Pt scutece 40-60 de grade sunt suficiente si atunci spalatul e mai ecologic. Si daca mai pui si un detergent biodegradabil, si in loc de Vanish bagi un oxigen activ si ala biodegradabil, deja stam mult mai ok la capitolul poluare. :)

    Clar e un efort in plus din partea noastra, a mamelor, dar ce nu facem noi pt bebelicii cei draguti. :)

    RăspundeţiŞtergere
  5. Acum am vazut ce mult m-am intins ... scuze! :)

    RăspundeţiŞtergere
  6. Andreea: multumim frumos! Mi-a spus Adelle ca si voi sunteti fani, ma bucur!

    Simona: draga mea, sunt altele mai tari decat mine. Eu m-am apucat acum, cand este liniste in suflet, minte si casa. Si intr-adevar, ca si tine, retinerea mea cea mai mare era legata de "problemele majore" care la Degetzica se manifesta cam ca la Mica. Singura deosebire este ca la noi petele ies cu Vanish.

    RăspundeţiŞtergere
  7. Tot Simona: si eu, tot din disperare de cauza, desi spuneam ca nu voi pune copilul pe olita pana cand nu-mi va spune ea ca vrea (verbal sau non verbal), voi cumpara o olita pentru confortul meu, nu pentru ca sper sa inculc copilei vreun reflex.

    RăspundeţiŞtergere
  8. Bogdana: multumesc pentru aprecieri si, sa stii, ca admiratia se intoarce catre tine. Adica de la mine catre tine. Si te inteleg perfect: cu un copil de gradinita, cu unul ce de-abia a implinit un an, cu unul in burtica si cu problema intarcarii, nici mie nu mi-ar mai sta capul la scutece textile. Si apoi, eu m-am convins de cand am copil: este bine ca lucrurile sa fie facute temeinic la timpul lor, nu mai tarziu, ca apoi adio, timp.

    In ceea ce priveste poluarea cu scutecele textile, Adelle ti-a raspuns de zece ori mai bine decat as fi putut s-o fac eu.

    RăspundeţiŞtergere
  9. adelle, 100% de acord cu tine privind production chain, de la materia prima si pana la end user. totusi, o parte din respectivele (o mai mica parte, evident) se aplica si scutecelor textile. de-a lungul lantului, se mai iveste cate o situatie "poluanta", pentru ca nu poti sa imi spui mie ca pampersii aia sunt transportati cu masini cu motoare electrice de la depozite la wholeseller si apoi la retailer si mai apoi la end user.

    pana la urma, 100% nepoluant nu este nimic. ah, ca polueaza mai putin, de acord. eu nu am spus decat ca polueaza si ele intr-o anumita masura, si nu poti sa nu fii de acord cu afirmatia asta.

    altfel, am stat si am cantarit si eu situatia maria, inainte de a-l face pe david ca aveam deja experienta a trei ani de pampersi, si mi-am facut calculele in felul urmator: timpul petrecut cu el/ei sau facand altceva este de 1000000 de ori mai pretios decat cel petrecut spaland niste pampersi (pe care i-as spala manual, ca nu ma vad asteptand sa pun o masina de pampersi si nici amestecand hainele cu mirositorii).

    iar componenta ecologica o pot face prin alte "n" lucruri. netiparind nimic, refolosind hartia din casa pana nu mai am loc unde sa scriu, selectand gunoiul, si multe altele.

    RăspundeţiŞtergere
  10. Adelle: ma bucur ca ti-a placut articolul si-l consideri util. De-abia asteptam sa-l scriu ca sa-ti spun cum a fost prima noastra saptamana partial textila.

    RăspundeţiŞtergere
  11. @Bogdana, clar, sunt de acord cu tine: tot ce e atins de mana omului polueaza :) Doar ca scutece refolosile utilizam cam 20, max 30 per copil iar multe din ele merg si la bebe 2 sau 3, pe cand nr pampersilor pe an se cam pierde. Pe unele siteuri zicea ca ar fi 6000 de pampersi pe an per copil.

    Asta daca vorbim de poluare, acum legat de timp, clar fiecare si-l dramuieste cum crede de cuvinta. Oricum eu te admir, cu 2 si in curand 3 pustiulici mega activi nu e deloc usor.

    RăspundeţiŞtergere
  12. Bogdana: stiu ca exista si scutece de unica folosinta biodegradabile, chiar am incercat o marca si am scris despre ea aici.

    In ceea ce priveste scutecele refolosibile, recunosc ca initial am intrat in hora asta gandindu-ma la sanatatea planetei. Pe parcurs insa, asta a trecut pe planul doi in comparatie cu sanatatea Degetzicii. Si ma refer aici la substantele din care este facut un scutec de unica folosinta. Pana acum, doar pe un singur sortiment de scutece am gasit lista de ingrediente, dar si aceea trecuta sumar. Adelle te lamureste mult mai bine aici.

    Evident, fiecare isi dramuieste timpul cum crede de cuviinta si mai ales. isi stabileste conduita. Anyway, orice efort pentru o viata eco este mai bun decat nimic.

    RăspundeţiŞtergere
  13. Fetelor, am recitit ce am zis, imi cer scuze pt greseli si litere mancate. Cu "toddler-ul" meu prin preajma tb sa bag repede degetele in tastatura ca am max 5 min de stat. :))
    Si apropos de tastatura, litera b nu prea mai am, adica nu mai are tasta, si tb sa dau tare si fix intr-un punct, tot toddlerul e de vina....

    RăspundeţiŞtergere
  14. Adelle: nu-ti face probleme, sunt convinsa ca toata lumea a inteles ce ai vrut sa spui.

    RăspundeţiŞtergere
  15. Salut. Mi-ati putea spune daca scutecele lavabil nu sunt mai incomode pt bebelusi fiind mai voluminoase?

    RăspundeţiŞtergere
  16. Anonim: desi sunt mai voluminoase decat scutecele de hartie, ele nu sunt deloc incomode pentru bebelusi, nici macar pentru cei activi, de peste un an plus, cum este Degetzica. Mie chiar mi se pare ca scutecul textil ajuta mult mai bine la amortizarea socurilor atunci cand bebelusul cade in popou.

    Sunt persoane (nu bebelusul in sine) la care disconfortul este mai mult vizual, de exemplu mamei mele nu-i plac scutecele textile ca sunt prea "umflate". Dar astea sunt doar mofturi :), Degetzica le iubeste asa de tare incat atunci cand ii pun un scutec de hartie pentru o problema majora, nici nu vrea sa auda, asteapta tot scutecul textil pentru asta. :)

    RăspundeţiŞtergere