O citesc pe Zu de la inceputuri, cand nici urma de Piticot nu era pe blog sau in viata ei si a lui Bu. Dupa ce amandoua am devenit mame, ne-am si cunoscut: intai virtual, apoi si in viata reala. Prin vara-toamna anului trecut Zu era foarte incantata: gasise o gradinita dupa placul inimii pentru Piticot si pentru ea. Caci gradinitele nu sunt numai pentru copii, sunt si pentru mame si tati, ca ei sa nu plece cu inima stransa si cu sufletul in palma de teama ca le poate pati copilul ceva in cele 7-8-9 ore pe care le petrece la gradinita. E o dovada de mare incredere sa-ti lasi copilul pe mana unei gradinite, incredere pe care Zu a avut-o.
Si cand colo, ce sa vezi? Dupa aproape un an de boli si suferinti, dupa ce nu a stiut ce sa mai faca pentru a-l intari pe Piticot, Zu afla ca la gradinita Disney, locul de dormit al copiilor, aflat la demisolul cladirii, era plin de umezeala si posibil de igrasie. Iar cei de la gradinita nu au suflat o vorba despre conditiilor de sub propriul acoperis, in situatia in care ea s-a plans de problemele medicale ale Piticotului, explicandu-le ca organismul acestuia este atat de sensibilizat de desele raceli si viroze ca se poate ajunge la astm.
Daca nu ar fi fost vorba de Zu, poate nu as fi scris despre ce a patit cu gradinita Disney. N-as fi avut incredere poate. Dar o cunosc pe Zu: este sincera pana la Dumnezeu, este extrem de atenta la detalii si-si face nenumarate procese de constiinta ca a putut sa i se intample asa ceva ei si Piticotului ei. Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Of, multumesc din mult pentru sustinere si pentru vorbele asa frumoase. M-am emotionat rau la cateva propozitii din postarea ta :D.
RăspundeţiŞtergereZu: imi pare atat de rau de ce vi s-a intamplat. Si tocmai ca te cunosc, stiu ca ai fost foarte atenta la o multime de detalii si am incredere in ce povestesti tu.
RăspundeţiŞtergere