Despre gradinitele din Belgia

Acum cinci luni, cand am ajuns in Bruxelles, ideea de cautat gradinita pentru Degetzica era printre ultimele pe lista, asa cum au constatat si mamicile cu care ma intalneam in parc si care ma chestionau zilnic de parca venea sfarsitul lumii. La vremea respectiva credeam ca ce-i mai greu este sa gasesc o gradinita cu mancare pe placul meu, adica bio, fara sare in exces, fara zahar si produse zaharoase si care sa inteleaga ca masa de pranz poate fi compusa foarte bine din felul doi si supa (in ordinea aceasta), iar desertul este doar o gaselnita inventata de adulti pentru santajul emotional al copiilor, nicidecum necesar in ecuatia sanatos plus echilibrat. Ultimele doua saptamani in care am vizitat gradinite (ori real, ori virtual, ori amandooua) m-au convins ca gresesc.

Iata cum stau de fapt, lucrurile. Vreau sa precizez ca tot ce scriu aici se refera la gradinitele francofone pe care le-am vizitat in Bruxelles, despre cele flamande nu am nici o informatie in afara de faptul ca sunt mai bune decat cele francofone, dar au un mare dezavantaj: limba. In Belgia, spre deosebire de Romania, copiii pot intra la prima grupa de gradinita pe tot parcursul anului scolar, cu conditia sa aiba doi ani si jumatate impliniti si sa fie fara scutec. Unele gradinite (mai ales cele cu putini copii sau cele care nu au multe de oferit) accepta scutec la somn, dar nu-i o regula. In plus, aici educatoarele nu duc copiii de la prima grupa pana la ultima, ci copiii schimba educatoare in fiecare an, lucru care face si mai dificila acomodarea, din punctul meu de vedere.

Majoritatea gradinitelor (ecoles maternelles se numesc aici) au site. Daca te obosesti sa-l consulti poti afla cateva lucruri utile si o multime neutile. Lucruri utile, dar care sunt pe toate site-urile de gradinite, sunt: orarul (de adus, de luat copilul, pauzele de masa, cat dureaza, ce se serveste, somnul, serviciul de garderie (after-hours), perioadele de vacante plus cele in care au loc activitati speciale - vizite la ferma, muzeu, spectacole). Cele neutile sunt multe si le citesti doar din trei in trei cuvinte: misiunea si viziunea, valorile fundamentale, regulamentul de ordine interioara, etc. Spun ca sunt neutile pentru ca, in afara de regulament, celelalte sunt vorbe goale de multe ori si nu corespund cu realitatea de pe teren, lucru constatat pe propria noastra pielicica (a mea si a Degetzicii). In plus, de obicei veti mai gasi cateva albume asa-zise reprezentative pentru activitatile copiilor, dar majoritatea sunt cu sarbatorile de Noel sau de Paques, deci nu sunt chiar asa reprezentative pentru viata de zi cu zi in gradinita. Majoritatea au si poze cu colectivul si de obicei, la fiecare educatoare scrie si clasa de care se ocupa.

La telefonul de contact raspunde, mai ales daca-i vorba de o gradinita mica/medie chiar directorul/ directoarea, aceasta fiind si persoana cu care vei avea rendez-vous pentru prezentare. Poate parea ciudat la inceput (mie mi s-a parut dubios cum un director are atata timp pentru a prezenta tuturor parintilor interesati scoala si sa le raspunda la intrebari), dar apoi am aflat ca educatoarele sunt platite doar daca au norma intreaga de copii, deci este in interesul lor sa aiba cati mai multi copii. La o singura scoala din cele pe care le-am vazut, intalnirea a fost cu educatoare ce se ocupa de prima grupa de gradinita si a fost in pauza de masa a acesteia (o idee nu tocmai buna).

Toate, dar toate persoanele cu care am avut intalnire, nu se asteapta ca intalnirea sa dureze mult. De fiecare data, eu m-am dus cu o lista cu ceva mai mult de 20 de intrebari, iar raspunsul la acestea, plus eventualele explicatii, plus vizitarea gradinitei au durat aproximativ o ora. Mie, care am de gand sa-mi duc Degetzica acolo zi de zi, nu mi se pare mult, dar mi s-a parut ca majoritatea a devenit nelinistita dupa o anumita perioada de timp si au avut tendinta sa treaca foarte usor peste anumite intrebari/lucruri mai dificile, ceea ce ma duce cu gandul ca aproape nimeni nu cere atat de multe explicatii.

Ca sa incep cu lucrurile mai putin placute, gradinitele sunt uratele si neingrijite. Se vede ca sunt vechi si ca nu s-a facut nici o reparatie capitala de mult timp: peretii au pete, vopseaua este sarita din loc in loc, caloriferele sunt pline de praf si fara robinete. Locurile de joaca de afara sunt pe beton, doar la una singura am vazut si un loc de joaca pe iarba, dar oricum, intr-un program de la 9 la 11.30 au o singura pauza, de 15 minute, in care-i scoate afara. Oricum ar fi, la un lucru sunt campioni: scot copiii afara pe orice vreme, pentru ca, si daca ploua torential, copiii sunt tinuti afara sub un acoperis construit in acest scop.

Sala de clasa variaza foarte mult ca marime, dar toate sunt foarte, foarte aglomerate. Acolo au si masute si canapele unde mananca sau fac activitati de grup, gen cantat, povestit, acolo au si casute in care se joaca de-a "oamenii mari", acolo au si bucatarii in miniatura, acolo au si un covor/saltea pe care-i strange ca sa le faca prezenta, tot acolo sunt si sevaletele cu foi pentru desenat sau cu un fel de tabla neagra pe care deseneaza cu creta, in concluzie este o mare de jucarii si obiecte in sala. Pe mine ma lua cu ameteala numai cand trebuia sa ma uit la toate astea, plus ca mai sunt si jucariile efective care sunt peste tot. Cele mai multe jucarii sunt murdare si vechi, indoite, cu piese lipsa, papusile sunt dezbracate, cu ochi lipsa, iar cele care sunt din carpa sunt extrem de patate.

Toaletele sunt in asa fel asezate incat ori sunt intr-o parte a cladirii foarte aproape de o usa (pentru a mai schimba aerul, cred), fie sunt intr-o cladire separata la care se ajunge prin curte (imaginati-va asta iarna). Sunt curate, dar la mai toate miroase a numarul 1 de la o posta. Au wc-uri mici, dar nu au colac de wc, copiii se aseaza direct pe portelanul vasului. Hartia igienica este pusa undeva sus, ca sa nu se joace cu ea, la fel, sapunul lipseste si se scoate doar cand copiii se duc la toaleta. Aaa, si la toaleta sunt dusi toti odata, cu randul, metoda care-i eficienta (noi am testat-o cu Degetzica in concediile in care vizitam mult si ne mai opream la cate o cafenea/restaurant pentru o pauza), dar care evident ca dimineaza eficienta educatoarei, nevoita sa se ocupe de 20 de copii dintr-o data. Caci nu v-am spus, norma belgiana prevede 1 educatoare la 25 de copii, inclusiv la grupa mica. Doar la grupa de incepatori (copii intre 2,5 si 3 ani) mai gasesti cateodata un ajutor de educatoare pe langa cea principala, asta daca nu ai ghinionul ca grupa de incepatori sa fie laolalta cu grupa mica, caz in care este doar o doamna la 25 sau mai multi copii. 

Somnul de pranz este doar pentru grupa mica de gradinita, de la grupa mijlocie nu mai doarme nimeni, asa este regula. Acesta se desfasoara de obicei ori in clasa (sala diferita pentru somn, ooo, visele acestea sunt de mult uitate!), ori intr-o incapere folosita si pentru alte scopuri. Cea mai nepotrivita "locatie" mi s-a parut sala de sport si-mi imaginez praful in care trebuie sa doarma copiii la pranz, caci fiecare clasa are cate 50 de minute de psiho-motricitate de doua ori pe saptamana. In conditiile acestea, este evident ca nu exista patuturi, toate gradinitele belgiene pe care le-am vazut folosind niste targi de plastic acoperite cu o plasa, inalte cam de vreo 15-20 de centimetri. Pe ele se asterne un cearsaf (in conditiile bune, in cele rele nu exista nimic), iar o saltea care sa mai atenueze frigul ce se simte prin gaurele nu-ti este permis sa aduci pentru ca targile trebuie sa fie la fel pentru toti copiii, nu se pot face diferente. Copiii se culca imbracati cu hainele de strada si se invelesc cu o paturica, a scolii sau adusa de acasa, dar detaliile acestea nici nu mai conteaza pentru ca socul cel mare acum urmeaza: pe langa faptul ca nu se schimba hainutele, sunt culcati si incaltati cu pantofii de strada, aceeasi cu care au fost mai devreme la toaleta, aceeasi cu care au venit la gradinita si cu care vor pleca acasa dupa amiaza. La raspunsul meu socat ca nu-i deloc o practica igienica mi s-a raspuns ca paturicile se spala des si ca nu pot avea pretentii de la o educatoare sa descalte si sa incalte 25 de copii, iar o doamna directoare mi-a motivat ca "inainte" ii culcau in sosete, dar au avut alarma de incendiu si copiii nu au vrut sa iasa din incapere pentru ca erau fara pantofi si educatoarele au fost nevoite sa-i care pe toti in brate. Asa o fi, dar eu raman la parerea mea ca-i un obicei extrem de neigienic si, desi nu avem de gand s-o lasam pe Degetzica sa-si doarma somnul de pranz la gradinita, nu as putea s-o duc la o astfel de gradinita cu inima impacata, asa ca am spus pas.

Dupa ce ti-ai inghitit cuvintele atunci cand ai aflat ca regula "fara pantofi in dormitor" pe care te-ai chinuit cu greu s-o instaurezi si apoi pastrezi nealterata inca de cand piticul sau pitica au facut primii pasi, este incalcata (sau incaltata) zi de zi la gradinita, aduci vorba despre meniul zilnic. Aaaa, dar nu trebuie sa va ingrijorati!, auzi si speri ca macar aici sa ai mai putin de comentat, nu de alta, dar incepi sa te simti neplacut si tu, cu atatea nu-uri si "da, dar..." rostite. Meniul este alcatuit de un nutritionist si colaboram cu un traiteur local pentru a avea mancare proaspata in fiecare zi. Va este prezentat la inceputul lunii si pe el aveti desene simpatice care sa va ajute sa va dati seama usor ce va manca fiica dumneavoastra in fiecare zi. Suna bine, te gandesti, dar cum paza buna trece primejdia rea, ceri sa vezi un astfel de meniu. Si vezi si-ti vine sa te ridici si sa pleci: toate mesele au desert, iar la desert variantele sunt: fruct, iaurt cu zahar (se adauga zahar intr-un iaurt natur, am aflat ulterior si n-am sa inteleg in veci de ce), clatita cu ciocolata, gaufre simpla sau cu ciocolata, muffin cu ciocolata, etc. cu ciocolata. Cand vezi grozaviile astea ce se dau la copii de 2,5 ani, faptul ca scoala "insista" ca martea si joia gustarea de la ora 10 (adusa de acasa) sa fie "sanatoasa" ti se pare o gluma buna. Te lamuresti ca asa este cand, intre mancarea aceasta "sanatoasa" este enumerat un produs lactat cu ciocolata ca deh, este produs lactat, deci sanatos. In aceste conditii zau ca faptul ca primesc carne in fiecare din cele cinci zile ale saptamanii sau ca friptura de porc este prezenta in fiecare saptamana, alaturi de cea de miel, nu mi-au mai provocat nici macar o zbatere de pleoapa.

Aaa, nu va place mancarea? Ne pare rau, nu se pot face meniuri personalizate, toti copiii mananca acelasi lucru, dar puteti alege sa-i dati de acasa sandviciuri. Aaaa, vreti sa manance ceva cald la pranz, nu sandviciuri? Ne pare rau, nu puteti sa-i dati mancare gatita de acasa si s-o incalzim aici, ce ar insemna sa incalzim mancarea a 25 de copii? Pe ei cine-i mai supravegheaza daca educatoarea incalzeste mancarea? Acesta a fost raspunsul (usor jignit) pe care l-am primit atunci cand m-am declarat nemultumita de calitatea meniului. Alte mamici, mai experimentate decat mine in arta gasirii gradinitei perfecte, mi-au spus sa zic merci ca mancarea nu-i facuta de Sodexo si livrata rece/congelata la gradinita, reincalzirea acesteia facandu-se apoi local.

Incercand sa trec dincolo de calitatea mancarii si de locul unde se face somnul de pranz, am ajuns si la educatie. Si spun educatie pentru ca peste tot am fost atentionata ca scoala este scoala si aici exista program fix, activitati de facut in fiecare zi, nu mai este ca acasa, unde ne permitem sa pierdem timpul. Hmmm, de ne-ar vedea pe noi acasa cum alergam de dimineata pana seara ba in parc, ba la gym, ba la intalniri cu prietenii, ba sa pregatim mancare, ba sa avem o activitate creativa, nu cred ca ar mai putea spune ca pierdem timpul. Nu exista o acomodare pe o perioada de timp (o saptamana, doua), iar la o scoala au vazut precizat pe site, la regulamentul de ordine interioara, ca daca ti se agata copilul de gat si nu te lasa sa pleci la treburile tale de adult important si ocupat si, in plus, nu ii lasa nici pe ei, educatorii importanti si ocupati sa-si faca treaba, trebuie sa chemi pe cineva sa-ti smulga copilul din brate si tu sa pleci. Cum ai putea sa faci asta, nu stiu, eu m-am cutremurat si mi-am promis sa sun pentru un rendez-vous doar ca sa le pun aceasta intrebare privindu-i in ochi. 

Reguli, reguli, reguli sunt peste tot: copilul trebuie sa-si puna singur hainuta, sa se incheie la ea, sa-si puna pantofii, sa se incheie la ei, sa mearga singur la toaleta, sa-si recunoasca numele si fotografia (fotografia da, dar numele? la varsta asta?), sa faca ce i se spuna si cand i se spune. Inteleg ca educatoarele sunt depasite de situatie si incearca sa stimuleze independenta, dar modul heirupist in care se face asta nu mi se pare de bun augur pentru copii, mai ales de la o scoala ce promoveaza ca principiu de educatie "stimularea copilului pentru a face lucrurile in ritmul propriu". Un lucru bun este ca nu exista pedepse (nici pus la colt, nici time-out, la altele mai rele nici nu ma gandesc), sau cel putin nu mi le-au marturisit mie si nici recompense (se pare ca aici nu exista obiceiul recompensarii cu stelute, buline, smileys si altele asemenea).

Lucruri bune? Putine, dar ajungi sa te legi de orice vorba buna, de orice zambet sau privire atenta, chiar daca apar printre picaturi: o educatoare atenta ce si-a dat jos palaria din costumatia de Halloween pentru a nu o speria pe Degetzica, o alta ce a observat imediat ca baietelul venit din pauza de masa are nasul julit, o directoare mamoasa ce ne-a raspuns la toate intrebarile si care ne-a spus ca ne incurajeaza sa facem o tranzitie blanda de la casa la scoala pentru Degetzica, daca timpul si resursele ne permit, o bucatarie proprie a unei gradinite la care poti avea si anumite cerinte legate de mancarea copilului (gradinita este semi-privata, numarul de cereri este mare, nu stim daca primim loc), o fetita de la locul de joaca regasita intr-o grupa de incepatori... Mai cautam? Mai cautam! Pana una-alta, sistemul belgian imi lasa un gust amar si ne loveste acolo unde ne doare mai tare: in educatia Degetzicii.