Bobdeorez, acum Degetzica

Lilypie Third Birthday tickers

vineri, 21 octombrie 2011

Eu despre ce scriu?

Cursurile de franceza s-au dovedit o idee buna, dar plictisitoare. Asteptam cinci minute pana cand colegul din Egipt reusea sa ne transmita ca Facebook-ul dezinformeaza puternic, doua minute pana cand cel chinez citea o fraza, iar accentul rus si cel frantuzesc faceau o asa casa impreuna incat devenea aproape imposibil de discutat cu persoana in cauza. Dupa trei saptamani si exercitii de imperecheat animale si insusiri, intr-o pauza i-am cerut pofesorului exercitii suplimentare. La finalul cursului acesta m-a luat deoparte si m-a intrebat daca nu vreau sa schimb nivelul, sa trec la unul superior. Ooo, ba cum sa nu!

Formalitatile au fost rezolvate rapid (thumbs up pentru directoarea secretariatului care mi-a schimbat cartea si caietul, desi scrisesem pe ele cu pixul si mi-a mai restituit si diferenta de bani), iar la urmatoarea ora ma aflam deja intr-o cladire noua, cu o clasa noua din care nu cunosteam pe nimeni si cu o profesoara cu un stil de predat diferit de cel al primului profesor cale de vreo 15-20 de ani. Prima ora a fost bulversanta, dar apoi, cand am inceput sa-mi fac acasa tema pentu acasa (pana atunci mi-o faceam cu cateva minute inainte de inceperea cursului) si sa am emotii gandindu-ma daca ma voi descurca sau nu, mi-am dat seama ca-i tare bine sa fii printre "ai tai" si sa simti competitia cum musca.

Din a doua ora am aflat ca aici, spre deosebire de nivelul precedent, fiecare dintre noi trebuie sa sustina o prezentare de cincisprezece - douazeci de minute despre un subiect la alegere. Poate fi orice, din orice domeniu, atata timp cand nu este jignitor, rasist si este prezentat intr-o maniera argumentata, fara judecati gratuite si fara sa-i lezeze pe ceilalti. Dupa prezentare, urmeaza o dezbatere cu intrebari si raspunsuri de la cei din sala, inclusiv profesorul. Majoritatea de pana acum a avut prezentari interesante, unele mai elaborate, altele facute pe genunchi, in drum spre curs: un mars de protest in Utah, o prezentare despre Steve Jobs, o propunere legislativa ce vizeaza cresterea taxelor pentru produsele ce contin grasimi saturate pe motivul ca ar fi daunatoare sanatatii, o discutie despre o piesa de teatra despre doi fizicieni ce au luat premiul Nobel, etc.

Intrebarea mea ar fi: eu despre ce povestesc? Initial m-am gandit sa scriu despre o persoana ce a devenit cunoscuta in toata lumea datorita unor performante (de exemplu Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase). Apoi m-am gandit la ceva mai putin cunoscut ca cei trei de mai sus si anume un produs pe care foarte multi il folosesc, dar habar nu au ca este (sau ca a fost la origini) o marca romaneasca. Aici singurul exemplu pe care l-am gasit a fost BitDefender.

Dupa discutiile aprinse din seara aceasta, in care am fost numita freak de o poloneza pentru ca nu-i dau Degetzicii bomboane si ciocolata si astfel copila va fi ostracizata de ceilalti copii de la gradinita pe motivul ca-i diferita, poloneza avand implantata adanc in creier ideea ca nu trebuie sa iesi din rand cu nici un chip, din moment ce nici argumentul mahomedanului ce nu consuma carne de porc si care pune astfel de restrictii la gradinita copiilor lui nu a convins-o, am vrut sa scriu despre zahar si dulciuri si de ce n-ar fi bine sa consume astfel de produse copii (mai ales cei mici). Sau despre cat de bine sau rau este sa fii diferit. Dar mai bine nu, un gest final de-al ei ramanandu-mi o amintire dureroasa si care ma va face sa nu ma uit spre locul ei prea des de acum incolo. Si astfel intrebarea ramane: eu despre ce sa scriu?  

17 comentarii:

  1. Despre cel mai frumos lucru din viata voastra si cea mai mare realizare de pana acum: despre Degetica :-)))
    (adica eu una asta as face!)
    Si felicitari, de aici, din umbra :-))) Nu stiu cum te descurci tu, dar eu sunt inca extrem de bulversata intre multele (si diversele) cursuri si lucruri pe care le am de invatat, tot mai multele sarcini de la servici si dorinta (tot mai mare) de a petrece cat mai mult timp cu copiii...

    RăspundeţiŞtergere
  2. Si m-a bufnit rasul ca vorbeai de accente, cel mai tare accent in franceza a venit de la un domn din Republica Moldova (care nu stia initial ca sunt romanca) si m-a interpelat cu "jeu mapiel Boriel Suolomuon..." (transcriere fonetica, iti dai tu seama cum suna de fapt) - a ramas in povestile familiei :-)))

    RăspundeţiŞtergere
  3. despre intoleranta? :) the real one. pardon, la vraie. :)

    RăspundeţiŞtergere
  4. Nici eu nu as scrie despre Hagi & co; este ca si cum tara noastra s-ar reduce numai la ei.
    Probabil mi-ar fi usor sa povestesc cat de de mult m-a schimbat maternitatea si cat de convinsa eram ca NU o va face; cum, datorita copilului de acasa, sunt aici si acum; in lipsa lui cred ca ne mai complaceam in acel " hai ca merge si asa".

    Mult succes! Te invidiez frumos, imi dau seama ce aripi iti dau aceste cursuri.

    Mama prichindeilor:)

    RăspundeţiŞtergere
  5. Hmmm..despre Dacia Logan:):P, despre potentialul producerii de alimente bio mult mai accesibile ca pret, pe care il are Romania, despre Transfagarasan, despre Transfagarasan sau Ana Aslan..

    RăspundeţiŞtergere
  6. Scrie ceva fara conotatii globale :D. Ceva de genul "Cum se fabrica". Daca stapanesti bine vreun domeniu, sau stii despre ceva anume, do it.
    Mie intotdeauna mi-au placut prezentarile din care am ceva de invatat, decat sa stau sa ascult opiniile cuiva despre un subiect despre care toata lumea isi da cu parerea.

    RăspundeţiŞtergere
  7. Am fost si eu in situatia in care a trebuit sa fac o astfel de prezentare pentru cursul de olandeza la care mergeam. Nu conteaza ce am ales atunci (a fost acum vreo 3 ani), dar acum as alege babywearing!

    RăspundeţiŞtergere
  8. Buna,

    Funland UNIREA si BEAUTYROOM.ro te invita sa participi la campionatul de
    biliard al blogerilor. Vezi detaliile de inscriere aici:

    http://www.beautyroom.ro/articole/timp-liber/funland-campionat-de-biliard-pentru-blogeri_51

    De retinut:
    - participarea este GRATUITA;
    - daca nu te pasioneaza biliardul poti sustine un prieten cu
    blogul/site-ul tau
    - TOTI participantii primesc PREMII (primele 4 locuri primesc premii
    consistente);
    - trebuie sa te inscrii pana pe 23 octombrie;
    - Va fi DISTRACTIE MAXIMA toata saptamana la Funland, asa ca veniti sa
    participati sau sa sustineti prietenii care participa!
    - poti participa cu inca 4 prieteni

    Premii oferite de Nuxe si Himalaya.

    Hai sa ne distram!

    PS: Primesti aceasta invitatie sub forma de comentariu pentru ca nu am gasit adresa de email. Ne cerem scuze!

    RăspundeţiŞtergere
  9. Imi place ideea Alinei, despre intoleranta :)).

    Eu recunosc ca as scrie despre zahar, ca sa afle si madam ca nu e indispensabil, sa afle cat e de nociv (si daca si-ar asuma riscul imbolnavirii copilului in cunostinta de cauza) si sa afle ca un copil poate sa manance dulciuri doar cand ajunge in colectivitate fara sa fie freak... Ca doar si tu i-ai dat croasante cand mergeati la baby gym parca. Dar asta nu inseamna ca ii dai zilnic acasa...

    Dar daca totusi nu vrei razboi, mie imi place mult cum vorbesti despre scutece textile si despre babywearing.

    RăspundeţiŞtergere
  10. Despre penicilina? Parca tot un roman a fost implicat...sau despre insulina...parca tot asa...Imi cer scuze de aproximatii, dar scriu pe fuga :)

    RăspundeţiŞtergere
  11. Buna,citesc fara sa clipesc tot ceea ce scri aici. O idee: scrie despre ceea ce-ti place tie cel mai tare- Vama Veche.

    RăspundeţiŞtergere
  12. Despre alaptare? :) Le-ar fi greu sa te opreasca dupa numai 20 de minute, dar e problema lor ;)

    RăspundeţiŞtergere
  13. Va multumesc tuturor pentru idei, sunt excelente. Din pricina polemicilor si pentru ca nu vreau sa-mi pun viata pe tapetul cursului de franceza la care sunt inscrisi 20 de oameni (dintre care cam jumatate barbati) ma gandeam sa nu iau in calcul variantele Degetzica, alaptare, babywearing, scutecit textil (la care, bineinteles si intr-un mod evident, m-am gandit si eu). Gesturile si remarcile deplasate la care am asistat la ultima lectie ma conving ca as avea dreptate. Mai raman celelalte variante pentru care voi face un sondaj la care orice cititor al blogului va putea participa. Ce ziceti?

    RăspundeţiŞtergere
  14. Simona: excelenta povestea ta, voi vorbiti si franceza acolo?

    Alina: frumos subiect, ne gandim la el.

    Zoozie, Ilana: interesante idei.

    Dana: cum mama prichindeilor? Deja?

    The Way I Am: Ana Aslan este o idee foarte buna.

    Ale: eu stapanesc niste domenii, dar la ele nu se face mare lucru, desi mi-ar placea. As putea sa le povestesc cate ceva de tricotat sau de croit, dar nu stiu cat ar fi asta de interesant.

    Raluca: ai dreptate, si eu ii mai dau cate o bucatica de croissant atunci cand nu-i pot deturna gandul de la el.

    RăspundeţiŞtergere
  15. Sa stii ca m-am gandit ca este posibil sa ma fac gresit inteleasa. Nu, nu inca, tinem strans sa ajunga si tata acasa. Pe 20.11 ii termenul, dar m-am gandit sa-l iau si pe micut in calcul de acum caci prea-l simt dornic sa iasa:)

    RăspundeţiŞtergere