Vanatoarea de gradinite

Nu credeam ca voi ajunge sa scriu despre acest subiect, dar iata, am cazut si noi in patima cautarii de gradinite. Cand de-abia ajunsesem in Bruxelles si de-abia invatasem sa merg pana in parc fara GPS o mamica, de altfel, bine intentionata si cu care m-am si imprietenit, m-a intrebat daca Degetzica merge la creche. Nu, nu merge, stau cu ea acasa pentru inca un an, va merge la gradinita de-abia la anul. Si ati ales gradinita? ma intreaba ea, fara nici o urma de ironie. Pai nici pomeneala, nu stiu nici macar de unde se poate cumpara o paine dupa ce Marele Magazin Albastru a inchis, cum sa stiu unde sunt gradinitele, ba, mai mult, sa o fi si ales pe cea laudata si aurita? i-am raspuns fara sa arat vreo urma de panica.

Azi asa, maine asa, de fiecare data cand ma vedeam cu ea in parc ma intreba de gradinita. Eu nu si nu ca mai este timp. Pana cand, citind o carte a expatilor din Bruxelles aflu ca inscrierile la creche si gradinita se fac cel mai bine din luna a patra de sarcina pentru a fi siguri ca gasesti loc (inca sper ca acest sfat se referea la gasirea unei crese, nu a unei gradinite). Ooo, atunci sa ne punem pe cautat gradinite, zic si ma duc la Primarie sa-mi dea lista. Cum ce lista? Lista cu gradinitele publice din comuna in care locuim. Si am primit: lista cu crese publice, lista cu cele private (nu ne mai ajuta prea mult, la cresa copiii stau doar pana la 2,5 ani, maxim-maxim 3 ani) plus lista gradinitor publice. Totul printat si insemnat: franceza sau olandeza, dupa dorinta.

Dar prima gradinita ce ne-a facut cu ochiul nu a fost pe lista. Pentru ca mi-am dat seama ca nu-mi doresc sa bag aiurea nu stiu cate gradinite doar ca sa descopar ca ni se potrivesc. Asa ca am decis sa merg pe recomandari, iar prima a fost a unei alte mamici de la locul de joaca, o nemtoaica cu doi copii pe care i-a avut  in doua locuri: la o gradinita privata si scumpa de care a fost multumita si mi-a povestit numai lucruri bune si la gradinita de care vorbesc si despre care ea spune ca este de calitate similara. Sper numai sa n-am vreun soc cand ma voi duce s-o vizitez, nu de alta, dar apoi am realizat ca pe copiii doamnei in cauza nu i-am vazut niciodata altfel decat cu secretii nazale pana la genunchi si cu hainele atat de murdare de ziceai ca le-au imbracat cateva zile la rand, nu una singura.

Atacul la gradinita se face asa: suni la doamna directoare (intotdeauna vorbesti cu doamna directoare, din cate am studiat eu problema) si-i expui "problema": ce varsta are copilul si de cand ai vrea gradinita. Daca mai sunt locuri, doamna directoare iti va stabili un rendez-vous (v-am spus ca aici nu poti nici stranuta daca nu ai rendez-vous?) in care iti va arata salile de clasa, locul de luat masa, locul de dormit (asta daca nu este tot in clasa, intr-un colt ascuns de o perdea), locul in care se "pazesc" copiii dupa orele de clasa, iar apoi va va invita in biroul dansei unde va va povesti despre valorile scolii si ce incearca ei sa faca pentru si cu copiii.

Discutia mea cu doamna directoare a decurs asemanator cu modelul de mai sus, ba chiar mai bine, caci am aflat ca de la 30 de luni, daca Degetzica este propre (si Degetzica este de mult), o pot doar doua zile pe saptamana cate patru ore, asa cum imi doresc, daca si ea va fi de acord. In regula, spun entuziasmata de idee, sa fixam rendez-vous-ul, va rog, presez eu sa nu cumva sa se razgandeasca.

- 26 octombrie, ora 9, imi ciripeste ea vesela, iar eu clipesc de cateva ori, sigura ca a facut o greseala: calculatorul imi arata ca suntem in 25 septembrie. 

- Octombrie? ingaim. Dar octombrie este luna viitoare, nu-i asa?

- Da, da, pe 26 octombrie, ora 9 dimineata va astept sa discutam.

Mai poti sa spui ceva? Sa intrebi, de pilda, de ce te pot primi de-abia peste o luna, in situatia in care toata lumea se vaieta ca nu sunt locuri la gradinita, iar orice luna pierduta te aduce mai aproape de o gradinita flamanda (la gradinitele flamande sunt locuri aproape intotdeauna)? Nu mai poti: spui multumesc si ne vedem peste o luna, inchizi telefonul si incepi sa cauti frenetic alte mamici de incredere cu recomandari beton-armat.

Si atunci iti vine gandul bun: Oana are fetita la o gradinita pe care a laudat-o si de care este foarte, foarte multumita. Pui mana pe Facebook, il scarmeni pana iese de o discutie cu Oana si afli: da, gradinita este foarte buna, dar... Dar pentru ca este privata nu mai merge situatia unu de mai sus, "va aleg eu daca imi place de voi", ci este tocmai invers. Plus ca am nevoie de o recomandare, iar fara aceasta recomandare nu pot nici macar obtine un rendez-vous. In afara de problema recomandarii, pare prea bine ca sa fie adevarat: mancare foarte buna (sper nu facuta de Sodexo), iar gradinita nu costa 1000 de euro pe luna, asa cum costa cinci dimineti la Gradinita Montessori. 

Acestea fiind zise, asteptam recomandarea si ziua de 26 octombrie si dam tarcoale gradinitelor din cartier pe care le-am debifat din lista pe motive de asfalt si uratenia locului de joaca si limba flamanda cu care inca nu ne simtim pregatiti sa avem de-a face. Cum aude larma copiilor iesiti in curte, cum imi cere s-o ridic peste gardul viu ca sa-i zareasca. Ieri,insa, am gasit o spartura in gardul viu si Degetzica si-a inclestat manutele si si-a lipit fata de gardul de sarma. Un baietele statea cu spatele la gard, dar pe partea cealalta. A fost suficient sa ne observe ca sa se insufleteasca subit si sa inceapa sa palavrageasca. In cateva secunde antenele celorlalti copii din apropiere au detectat ca la gard se intampla ceva mult mai interesant decat joaca din curte si s-au aciuat langa baietel. Degetzica, avida de copii, dar doar daca se afla la distanta de ea, s-a lipit de piciorul meu si acolo a ramas, iar eu raspundeam in rafale la intrebarile copiilor. A urmat un dialog halucinant de o parte si de cealalta a gardului, dialog in care mi-a povestit fiecare cum il cheama, cati ani are, despre fratii/surorile de la cresa "cu ciupercuta" (cresa de langa scoala), cu ce vine fiecare la gradinita dimineata, m-au rugat sa le spun cateva cuvinte in engleza, iar la final mi-au facut o demonstratie de sarituri, agatarea unor crengi ude de ploaie plus un sprint al unei fetite care se ducea la toaleta, dar care mi-a spus sa nu plec, caci se intoarce repede. Toti erau draguti, vorbeau cat mai clar ca sa inteleg, se inghionteau unii pe altii ca sa ajunga mai aproape de gard si sa ma poata intreba ceva si au fost foarte empatici cand le-am spus ca Degetzica este mica si nu merge la gradinita. I-as fi luat pe toti acasa, nu m-as mai fi dat dusa de langa ei, desi Degetzica, necajita ca atentia mi s-a indreptat dintr-o data spre alti copii, imi cerea sa plecam. Daca asa sunt toti copiii de peste trei ani, n-am nici o teama ca Belgia este o tara buna in care sa-ti dai copilul la gradinita, fie ea si de stat, desi pe la colturi aud critici aduse madame-lor ce-i au in grija.