Si eu imi port fetita!

Vedeti imaginea aia frumoasa din dreapta paginii, cu mamicile acelea trase prin inel si bebelusii fericiti, lipiti de ele? Daca nu v-ati dat seama pana acum, este imaginea prin care se promoveaza in Bucuresti Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati. Ei, preluand imaginea, tocmai am vrut sa scriu deasupra ca si eu imi port bebelusa, dar o urma de adevar m-a oprit: Degetzica nu mai este o bebelusa, ci o fetita de doi ani si doua luni.

Cu toata corectia, faptul ramane: Degetzica este o fetita purtata, iar asta ne place amandurora. Desi nu ne putem lauda cu o purtare exclusiva, avand in vedere inceputul nostru intr-ale parentingului, cu carucior si tot tacamul, eu nu pot decat sa ma bucur ca am ajuns aici: Degetzica nu a fost refuzata niciodata atunci cand a cerut in brate (ba chiar este si imbiata la asa ceva cateodata, doar-doar mai apuc si eu cateva minute de liniste), daca in acel moment puteam sa-i indeplinim dorinta. Am privit intotdeauna cu tristete copiii care, fie vazand-o pe Degetzica, fie doar dintr-o nevoie de afectiune si de apropiere, s-au cerut in brate si au refuzati pe principiul ca pe "mami o doare spatele, mana, piciorul" sau, si mai crud, "dar ce, tu mai esti bebelus?" sau "ai picioare si stii sa mergi, mergi". Cat de simplu s-ar fi rezolvat totul cu un sling, mei tai sau un SSC!

Sa ne intelegem: nu sunt impotriva carucioarelor. Si noi avem unul, cumparat pe bani grei cu cateva luni inainte de a cumpara un sling, carucior pe care-l folosim si acum. Pe vremea cand ne pregateam sa devenim parinti, nici nu-mi imaginam viata fara carucior. Am petrecut luni intregi citind despre carucioare, de la tipul tesaturii, specificatii legate de dimensiunea rotilor si numarul de spite pana la conditii de livrare din SUA sau UK. Dupa ce am cumparat caruciorul, mi-a picat in mana Continuum Concept de Jean Liedloff, iar de aici pana la sling nu a fost decat un pas. 

Cand am incercat s-o punem prima data pe Degetzica in sling plangea de mama focului. Ca de-asta si voiam s-o punem... Evident ca in panica generala (prin generala insemnand Printzul Consort si cu mine, Degetzica nu participa la proces, ea fiind ocupata cu niste cerinte neindentificate de noi) nimeni n-a avut timp sa citeasca instructiunile si, desi aveam impresia ca stiu ce fac, am ratat magistral. Am avut nevoie de o intalnire cu cateva mamici inimoase pentru a iesi cu fata curata din prima experienta cu slingul, dar trebuie sa recunosc ca in urmatoarele luni nu mi-am facut curaj pentru a pleca doar cu slingul, lasand caruciorul acasa. Degetzica, in 98% din cazuri, nu avea nimic impotriva caruciorului, iar eu nici atat pentru ca descoperisem ca in cosul de cumparaturi se pot cara din piata kilograme bune de struguri, pere, mere si pepeni. In celelalte 2% din cazuri scoteam frumusel slingul din geanta, mi-l puneam, introduceam Degetzica si ne plimbam asa, ea la pieptul meu si eu impingand caruciorul.

Din cauza unor haine de iarna alunecoase si a unei Degetzici care se agita in sling pana cand scapa pe dedesubt, slingul nu a fost marea noastra dragoste. Nici mei tai-ul comandat cateva luni mai tarziu, in cozile caruia ma incurcam mai mereu si ajungeam sa le tarasc prin praful parcarilor de supermarket. Adevaratul coup-de-foudre s-a petrecut fix acum un an cand am plecat de la intalnirea organizata de HipHip cu ocazia Saptamanii Internationale a Bebelusilor Purtati (nu-i asa ca va suna cunoscut?) cu Degetzica intr-o Manduca neagra. Nu conta ca era usor decolorata, nu conta ca nu o spalasem inainte, ce era cu adevarat important era ca pentru prima oara trotuarele inguste nu contau, masinile parcate pe trotuar ma faceam sa zambesc, nu sa injur, iar eu ma simtisem cea mai libera si mai fericita mamica.

De atunci nu ne-am mai despartit de Manduca: am fost cu ea la munte (in drumetie), la mare (de doua ori in Olanda, o data in Belgia, in Romania am uitat-o acasa si ce rau a fost fara ea), la Paris, la Bruges, la Gent, Luxembourg, la Zoo, in padure, ne-am plimbat cu metroul, tramvaiul, autobuzul, am avut-o cu noi in taxi si in avion, am scos-o la Mall, dar si la cules de cirese, la cina la restaurant, dar si la primarie, cand avem rendez-vous, am vizitat muzee si berarii (ma scuzati, suntem in Belgia!) sau pur si simplu am fost pana la farmacie sau in piata. Manduca este de neinlocuit. Si este atat de neinlocuit, asa ca am inceput s-o facem cadou: una bej aici, o jumatate dincolo, asa se construiesc mamicile purtatoare. Oriunde am pleca, chiar daca avem caruciorul la noi, strecor in geanta si Manduca pe principiul "nu se stie cand iti trebuie". Prefer sa-mi las acasa trusa de machiaj si Kindle-ul meu roz decat sa nu iau Manduca si haina de ploaie (din nou, suntem in Belgia, la ce va asteptati?). 

Cu Degetzica in Manduca am dat luni intregi cu aspiratorul in apartamentul minuscul din Luxembourg, am gatit mancaruri din 3 ingrediente sau ceva complicat, am fost la cumparaturi sau la mall. Cu Degetzica in Manduca am invatat sa-mi apreciez din ochi proportiile corpului, doar pentru a nu-i deranja somnul incercand o anumita haina si am invatat sa-mi iubesc libertatea. Degetzica in Manduca este mangaiata des peste spatele curbat, asemanator unei burti gravide situate prea sus, este sarutata apasat sau delicat, de nenumarate ori si mai ales, este adapostita intre pliurile hainei si bratele mele atunci cand cineva ii pune o intrebare sau vorbeste despre ea. Astfel, Degetzica a fost purtata intr-un sling, intr-un mei tai, intr-o Manduca, un Beco si o Manduca NewStyle. Degetzica improvizeaza o Manduca din orice pereche de pantalonasi si din orice esarfa pentru a-si purta bebelusii si animalutele de plus, iar atunci cand vede un bebelus purtat imi atrage atentia "duca, mamica, duca". 

Nu m-a interesat cand mi s-a spus ca-i deformez coloana purtandu-o de la trei saptamani. Ba sa avem pardon, pozitia ii face chiar bine, ca de-asta se cheama fiziologica. In plus este in contact cu mine, imi simte bataile inimii, imi aude respiratia, cuvintele, imi simte caldura.

Nu m-a interesat cand mi s-a spus ca o invat in brate, ca o rasfat, ca ne va "face pe degete" s-o tinem doar asa. Eu nu cred in rasfat, asa cum nu cred nici in manipularea de catre un bebelus de cateva saptamani-luni si nici in "invatatul" in brate. Dovada ca Degetzica statea (si sta) bine-mersi si in carucior. Si chiar daca ar fi asa, este asa de rau ca bebelusul te "manipuleaza" sa-l tii in brate? Poate este programat genetic din mosi-stramosi sa o faca, pentru a-si asigura supravietuirea. 

Nu m-a interesat cand prietenii m-au privit cu oroare cand au vazut ca o bucatica din sandviciul pe care tocmai il mancam a cazut pe capul Degetzicii. Am fost doar mai atenta data viitoare.

Zambesc amabil atunci cand lumea ma caineaza pentru durerile pe care ar trebui sa le am din cauza purtarii indelungate a Degetzicii. Si cand se mira ca la constitutia mea port un copil ce cantareste aproape 25% din greutatea mea. Doamnelor si domnilor, asta inseamna un carrier bun: pe langa o pozitie corecta a bebelusului, acesta asigura si confortul parintelor. Din punctul asta de vedere, SSC-urile sunt ca Bugaboo-urile: cele mai bune, doar sa ti le permiti.

Nu ma intereseaza ca lumea spune ca Degetzica este prea mare pentru a fi carata in brate. Dar nu o car in brate si, in plus, este mare atunci cand va spune ea ca este mare, nu o sa-i refuz niciodata dreptul la apropierea noastra. Vrea in Manduca trei ore? In regula, trei ore va sta (unde nu am eu norocul asta). Vrea doar pana la colt ca a vazut o pisica pe trotuar? O dau jos, dar pastrez Manduca pe mine, just in case. 

Acum ma intreb de ce nu am purtat-o mai mult. Mai des. Mai devreme. Pe urmatorul, i-am promis Printzului Consort, il voi purta doar in Manduca in primele opt luni. Va spun, mie Manduca si Magne-B6 mi-au salvat Zen-ul mamicesc!