Ding Dong/Music Together

Am aflat de Ding Dong de la o prietena. Daca pana atunci zilele ne erau punctate (si alergate) doar de The Little Gym si cursurile mele de franceza, dintr-o data primisem aproape pe tava inca doua activitati de copii, amandoua muzicale. Cum as fi putut sa ratez asa ceva, eu, mereu in cautare de ceva de facut cu fetita in lungile seri de iarna, cand te paste depresia ca aprinzi lumina de la ora 4 si-ti doresti sa fii oriunde, numai acasa nu? Niste incurcaturi in bucataria uneia dintre ele ne-a facut sa mergem intai la Ding Dong pentru o "sedinta de test". Joi dimineata, ora 11. Stiu, stiu ca nu este chiar in plina seara de iarna, dar locurile de dupa-amiaza se ocupa primele, caci dimineata copiii sunt la scoala sau la cresa, iar parintii la serviciu.

Ding Dong isi are sediul la parterul unui bloc vechi, asa cum sunt multe in Bruxelles, iar prin geamurile mari din livingul transformat in sala de muzica se vede o curticica interioara, inca verde. Livingul este decorat foarte simplu, adica mai deloc: un birou mare intr-un capat, iar in rest un mare spatiu mochetat pe care se intra in sosete sau descult. In hol este loc suficient pentru carucioare, iar copiii au cateva jucarii si un tobogan de plastic cu care sa se joace. Mariette, directoarea si cea care tine cursul, are vreo 45-50 de ani si initial mi s-a parut departe de tipul de educatoare, chiar si muzicala, pentru niste copii asa micuti (pana la 5 ani). A trebuit sa ne adunam cu totii in sala mare si s-o aud cantand ca sa raman impresionata de vocea ei calda si plina si de ce poate face cu ea si cu corpul ei: de la zgomote de artificii (ne invata si pe noi, dar la ea chiar vezi cum sar scanteile in aer), la alergat dupa taxi, imitat diverse animale sau dansat pe Zorba Grecul, parca si-ar lua vocea in maini si ar modela-o ca pe o plastilina, facand-o cand plina ca o butelcuta, cand subtire ca o lipie.

Initial, doar una dintre noi a fost impresionata de performantele Mariettei: in timp ce eu ii sorbeam miscarile din ochi si ma imbatam cu vocea ei, Degetzica gasise o scara de urcat si de coborat, plus inca vreo cativa copii de-o varsta cu ea ce faceau acelasi lucru ca si ea, asa ca nu prea a mai fost chip s-o aduc in cercul format de ceilalti. Ceilalti, mai mici si inca neumblatori pe picioarele lor, se uitau cu jind in jur, incercand mici miscari stanga-dreapta, dar fiind rapid readusi in peisaj de catre mamele lor.

Lectiile si toata conversatia se desfasoara in engleaza si, spre desosebire de The Little Gym, unde grupele sunt formate de copii avand aproximativ aceeasi varsta si care fac aproximativ aceleasi lucruri, aici grupele sunt free-style: avem un coleg de vreo opt luni, unul de zece, o fetita ce de-abia merge in picioare, vreo cativa copilasi de varsta apropiata cu Degetzica, plus o fetita evident mai mare, poate trei ani sau un pic mai mult. Ideea grupelor heterogene este de a crea un mediu cat mai asemanator celui din familie, unde copiii de aceeasi varsta sunt rari, in majoritatea cazurilor fiind spatiati cel putin la un an distanta. Nefiind vorba de abilititati fizice, lucrul acesta nu deranjeaza, ba dimpotriva, eu m-am suprins deseori privindu-i pe cei mici sa vad cum reactioneaza la muzica, dar si pe cei mari pentru a vedea progresul fata de Degetzica, de exemplu. 

Pentru ca, trebuie sa recunosc, dupa prima sedinta am fost foarte sceptica: desi imi placea foarte mult sa aud engleza americana a catorva mamici si usurinta cu care rostogoleau cuvintele, nu era deloc ce ma asteptam eu; nu stiam nici un cantec din cele cantate acolo, desi aveam senzatia ca am ceva experienta in cantat nursery rhymes si, in plus, totul mi se parea mai mult legat de ritm si de voce, fara muzica instrumentala neaparat. Aaa, mie imi placuse, ma distrasem grozav, odata ce ma prinsesem ca pocniturile din buze si din degete sunt artificii si-i explicasem si Degetzicii asta sa nu mai sara ca arsa de fiecare data cand Madame Mariette pocnea din degete si din gura ca un dop de sampanie, m-am desfasurat de parca in aflam in cea mai hip discoteca bruxelleza: dansasem pe Zorba Grecul mai-mai sa-mi flexez glezna, iar la cantecul cu alergatul pe strazi si dupa taxi ma miscasem stanga-dreapta cu atata putere ca acum capul imi zvacnea doborat de o nemeritata durere de cap. Dar Degetzica... Dupa ce se plictisise de atata urcat si coborat pe scara, imi venise in brate, dar s-a speriat de pocnitura de mai sus si a inceput sa bazaie, la Zorba Grecul nu a putut tine pasul, asa ca a alergat pe langa mine, apoi de la atata alergat i s-a facut foame si a inceput sa miorlaie ba dupa tzitzi, ba dupa biscuiti... De-abia la partea in care copiii se joaca cu instrumentele muzicale, iar apoi incearca sa reproduca ritmul unei melodii s-a mai linistit, a uitat pentru moment de mancare si s-a bucurat sa se joace cu o mica tamburina, sa bata in tobite si intr-o toba mare si sa-mi ia din mana un trianglu ce scotea sunete de clopotei. Finalul este compus din doua cantece: un cantec de leagan, in care ne imbratisam noi doua, iar copilasii mai curajosi si cei obisnuiti deja se duc la Mariette pentru o imbratisare si un cantec de la revedere, cantat pentru fiecare copil in parte si pentru mamici.

La finalul primei ore m-am gandit sa-i mai dau o sansa si sa ne inscriem pana la finalul lunii decembrie. Astazi a fost a doua oara, iar surprizele au fost mari. In primul rand, acasa mi-am facut temele: am aflat ce experienta muzicala si educationala impresionanta are Mariette si am privit-o cu alti ochi, plina de respect. Apoi, am aflat ca muzica pe care o "preda" la Ding Dong este inscrisa in conceptul Music Together, un concept american, creat in 1987, conform caruia toti copiii sunt muzicali si ca interesul copilului pentru muzica depinde de participarea si de asumarea rolului de model de catre parinte, indiferent de abilitatea muzicala a acestuia. Astfel, cresterea muzicala a copiilor se realizeaza prin joaca, intr-un mediu asemanator celui familial, non-competitional. 

Apoi, in pretul inscrierii am primit un CD cu cantecele cantate la curs. De fapt, sunt doua CD-uri identice, unul pentru masina si unul pentru acasa. (Daca vreti, puteti asculta cateva cantecele aici.) CD-ul primit are ca instrument banjo si sunt noua astfel de CD-uri, fiecare cu cate un instrument. In afara de CD, in pachet mai exista o carticica cu versurile tuturor cantecelor si o harta cu cresterea muzicala a copilului (ca un drum serpuit, fiecare etapa, de varsta si muzicala, fiind marcata pe drumul acesta, impreuna cu achizitiile facute). 

In plus, la ora de astazi am inteles mai bine ce se intampla: de exemplu, astazi am continuat calatoria prin Africa si cantecul de joc cu instrumentele, de dans liber si cantecul de leagan au fost toate niste cantece din diverse tari africane. La finalul cantecului de leagan, cand vocea Mariettei se disipa in toate colturile clasei, eu aveam lacrimi in ochi, iar toti copiii mai mari au sarit in picioare ca s-o imbratiseze. Pana si Degetzica a vrut sa mearga la imbratisare, dar cand a ajuns in fata Mariettei timiditatea a iesit la iveala si nu a acceptat decat o mangaiere pe capsor. Am plecat de la Ding Dong plina de voie buna, cu vocea Mariettei inca in urechi, in timp ce pe retina imi staruiau sosetele groase, impletite din lana, pe care le poarta la curs. Nici n-am observat ca afara erau 7 grade, iar faptul ca am venit cu tramvaiul mi s-a parut dintr-o data o idee buna, in ciuda bombanelilor de dimineata cand de-abia am reusit sa bag caruciorul pe usa minuscula a tramvaiului bruxellez dotat nu numai cu usi mici, dar si cu scari inalte. M-am convins: Ding Dong este un cadou minunat pentru noi doua, o portie saptamanala de good vibes de care avem nevoie in iarna ce vine. Daca sunteti prin apropiere unui Music Together, nu ezitati, chiar daca pare scump (in Bruxelles, 181 de euro pentru 11 sesiuni a cate 45 de minute fiecare): face minuni pentru Zen-ul de mamica obosita, trista ca vine iarna si fara solutii de activitati pentru copiii intre unu si cinci ani.