Nocturna la muzeu

Toamna asta este una dintre cele mai frumoase toamne pe care le-am avut. Parcul la ora pranzului scaldat in culori aramii, soarele de dimineata ce intra din plin prin ferestrele imense ale dormitorului si care ne incalzeste ca intr-un acvariu, minutele petrecute pe iarba, raspunzand monosilabic la intrebari legate de pisici, nisip si alte lucruri importante la doi ani, piata de duminica dimineata, animata, plina de flori ambalate frumos cate zece sau cate douazeci (belgienii nu se incurca cu fire mai mici de zece), mirosuri si culoare, toate ma fac sa-mi doresc cat mai multe zile perfecte, pe care sa le gustam din natura cat de mult putem. Dar nici dupa-amiezele nu sunt de lepadat, cu toate ca se intuneca din ce in ce mai devreme. Dar ce conteaza, putem merge la muzeu, caci din septembrie pana in decembrie e nocturna in fiecare joi, cel putin sase-sapte muzee, prin rotatie, tin deschis pana mult dupa ora de culcare a Degetzicii, adica pana la 10.

Cum saptamana asta a fost vacanta de Tussaint pentru toata lumea (inclusiv pentru mine, eleva la franceza), am profitat si am mers la Muzeul Jucariilor, cel mai interesant din punctul de vedere al Degetzicii, desi eu tanjeam dupa unul de arta. Ei, lasa, ca la ala de arta ma duc "cu clasa", acum mergem sa-i facem placerea copilei, ca una avem si o iubim indeajuns incat sa ne jucam non-stop cu farfurioare de tabla si cu papusi anemice sau sa o ridicam si sa o coboram dintr-un autobuz de atatea ori, incat spatele sa ceara cateva zile de repaos.

Nu era deloc prima noastra vizita acolo, asa ca stiam la ce sa ne asteptam. Prima vizita a fost candva, in iunie, cand de-abia ne mutasem in Bruxelles. Am mers cu prietena americanca si cu baietelul ei si, desi ea a fost foarte incantata de locul ales, eu am fost putin jenata. Un muzeu al jucariilor la care exponatele nu sunt puse dupa geamuri de sticle suna foarte bine, un muzeu cu exponate cu care toti copiii se pot juca suna excelent. Realitatea a fost putin alta: jucariile cu care se joaca copiii sunt foarte multe, este adevarat si sunt de toate genurile, de la jocuri cu bile de lemn sau dominouri, pana la autobuze, masini sau cai in miniatura in care copiii se pot catara dupa dorinta si pana la spatii intregi amenajate cu bucatarii micute, cu masini de spalat, cu aragazuri, toastere, mese, scaune, tacamuri, am vazut pana si grilaj de intins rufe, dar toate (absolut toate) sunt vechi, murdare sau patate, rupte sau descompletate. Intr-adevar, este greu sa pastrezi impreuna toate cele sase felii de pizza din lemn sau tot serviciul de masa, mai ales la asemenea trafic de copii, mai inteleg si ca-i vorba de un muzeu, deci nu au cum sa fie jucarii noi, dar eu cred ca putina atentie din partea celor ce se ocupa de muzeu n-ar strica. Dupa cum arata, este clar ca jucariile astea nu s-au sters sau spalat niciodata, hainutele papusilor nu au fost niciodata reparate, iar partile lipsa sau rupte nu au niciodata inlocuite. In plus, tot locul are un miros de vechi, de statut, de prafuit. Deci, dupa prima vizita, impresia a fost usor dezastruoasa, desi Degetzica a fost foarte incantata si s-a jucat pana la epuizare, cand mi-a adormit in brate.

Ei, altfel au stat lucrurile la a doua vizita. Sa nu credeti ca s-a schimbat ceva, nuuu, jucariile si locatia (este o cladire veche, intinsa pe mai multe etaje) sunt in acelasi stadiu deplorabil. Insa, dupa ce am vazut gradinitele pe care le-am prospectat pentru Degetzica, dupa ce am vazut jucariile si dotarile de acolo, mi-am dat seama ca aceasta este o stare de lucruri, in Belgia nicaieri nu-i mai bine, iar oamenilor li se pare normal lucrul acesta.

Degetzica s-a bucurat tare mult de tot ce era pe acolo; copiii pot face o lume din nimic, asa ca pe ea nu a deranjat-o ca papusile erau toate murdare si dezbracate sau ca nu am reusit sa facem o mancare ca lumea pentru ca ne lipseau bucati de vegetale. Asa ca am gatit pizza si ciorba de legume, am bagat si scos rufe din masina de spalat, am pus tot ce-am gasit in toaster si ne-am mirat de ce nu iese paine prajita si cate si mai cate. S-a suit si a coborat de zeci de ori dintr-un autobuz si dintr-o masina de tabla, iar la ultimul eraj a descoperit o bucatarie de restaurant, mai bine echipata decat cea de la parter, in care s-a jucat mai bine de o jumatate de ora. Aaa, si a fost foarte interesata si de un trenulet (functionabil!) pe sine la care ne-am uitat minute intregi pana cand pentru mine a inceput sa fie dificil s-o tin atata in brate si sa-mi si sucesc gatul dupa trenulet si sa inventez situatii prin care trece acesta, desi el, amaratul, nu facea decat sa urmeze un traseu lung, intotdeauna acelasi, pe langa niste gari amarate, stalpi de telegraf ametiti de atata nemiscare si case si restaurante mai de soi, dar, bineinteles, in nota locului, toate extrem de prafuite.

Muzeul organizeaza, cam la fiecare jumatate de ora, si o sesiune de povesti in schimbul unei taxe suplimentare.  Pentru ca am fost indusa in eroare de denumirea "Teatru de marionete" am incercat si noi (domnisoara cu clopotelul pe post de megafon, iar mai tarziu si taietoare de bilete si povestitoare, nu a suflat o vorba despre faptul ca nu este deloc pentru copilasi atat de mici). Am iesit dupa primele cinci minute in care Degetzica a inspectat sala, dar n-a fost convinsa sa se aseze langa ceilalti copii. Era o povestitoare ce spunea povesti, mie mi-a placut mult, imita zgomote, facea atmosfera, copiii mai mari erau toti in primele randusi si pareau foarte prinsi, dar Degetzica, neintelegand limba si lipsind partea vizuala, nu a fost atrasa in nici un fel si a inceput sa intrebe cu vocea mare pe care numai copilasii o au, daca are voie sa se urce intr-un tramvai mare de tabla asezat acolo nu se stie de ce.

A fost frumos, perfect pentru o dupa amiaza de toamna cand se intuneca la 5, iar pe mine ma apuca depresia ca n-am facut nici o activitate "frumoasa si speciala" cu copila. Degetzica s-a lasat cu greu dusa acasa dupa aproape trei ore de joaca, dar nici mie nu mi-a displacut, muzeul are si exponate vechi, de colectie si m-am bucurat sa revad unele din jucariile copilariei. Va mai amintiti broasca de tabla, verde, cu cheita, ce sarea pana-si dadea arcul? Eu nu, dar mi-am reamintit-o acolo. Si, in plus, bauturile (pentru adulti) au fost gratis, incluse in pretul intrarii.