Bebe Maestro

Cand am auzit de inca o clasa muzicala pentru Degetzica am fost putin sceptica. Imi inchipuiam ca una ii este de ajuns, mai ales ca se adauga orei de gimnastica si, alaturi de cele doua zile ale mele de franceza, imi dadeau impresia acuta si inconfortabila ca efectuam o cursa in care porneam intotdeauna prea tarziu, prea lent sau prea din cale-afara de defazat ca sa apucam vreodata sa ne bucuram de cele 45 de minute pe ceas de muzica buna, cantata special pentru copii la instrumente reale. Faptul ca sedinta de incercare se platea la pret intreg nu a fost decat bomboana de pe tortul scepticismului meu, asa ca mailul trimis pentru detalii a fost clar si precis ca o sabie de samurai.

Si culmea, oamenii mi-au oferit surpriza dupa surpriza. Pentru ca nu reuseam sa ne sincronizam, am schimbat e-mail dupa e-mail cu un domn amabil ce si-a dat toata silinta sa-mi fie pe plac, desi i-am spus din capul locului ca eu vin doar la sedinta de incercare, caci orarul propus de el nu-mi este pe plac. Si atata s-a sucit si s-a invartit ca pana sa ajung sa-i vizitez pentru prima oara, imi facuse rost deja de un loc in ziua si la ora dorita. Asa ca am lasat carcoteala deoparte, am instruit fetita ca mergem la muzica frumoasa, cu multe instrumente adevarate la care se poate juca si ne-am dus.

Pana acolo, bunele intentii mi s-au spulberat in praful drumului si am ajuns la etajul trei al cladirii unde-si desfasoara cursurile Bebe Maesteo tot un nerv si-o zvacnire din cauza celor 15 minute pe care le pierdusem incercand sa gasesc un loc de parcare. E drept, a fost si vina mea: am ajuns in ultimul moment, gandindu-ma ca ma asteapta o plaja plina de locuri de parcare. N-a fost asa si a trebuit pana la urma sa intru in parcarea mall-ului de vis-a-vis ca sa scap de masina ce-mi atarna de maini ca o piatra de moara, caci aici scamatorii parcate pe trotuar sau in locurile speciale n-am vazut.

Fata de Ding Dong, la care fusesem cu o zi inainte, ne-a luat putin timp sa ne obisnuim cu marimea salii si cu faptul ca aici toata muzica este live, cantata la un pian, mereu prezent si la un alt instrument/voce ce se schimba periodic. Cand am ajuns noi era randul vioarei sa fie prezentanta, dar pe parcursul lectiilor au mai o soprana (am inteles ca fusese si un tenor la un moment dat), apoi harpa si clarinetul (habar n-am avut ca un clarinet poate scoate scoate sunete atat de dulci si de melodioase). 

Cursurile sunt pentru copilasi intre 4 luni si 3 ani, insotiti de cel putin un adult (parinte, bunic/bunica sau bona), iar atmosfera este foarte relaxata: se sta pe jos, pe pernute, iar copiii pot face orice in timp ce se canta, mai putin sa vorbeasca sau sa faca zgomot. Bineinteles, exista un program pe care Olena, directoarea Bebe Maestro si cea care tine cursurile, il urmeaza. La fiecare ora, exista un cantec de inceput si de sfarsit, o parte in care copiii sunt invitati sa puna notele pe un portativ imens de pe perete, iar instrumentele canta apoi ce au "creat" ei, 5 minute de teatru (partea preferata a Degetzicii, mai ales ca-i prima ei intalnire cu teatrul), o activitate de creatie in liniste, un dans, etc. La final, toti copiii primesc permisiunea sa cante la instrumente, dar majoritatea se strang buluc la pian, in parte si pentru ca-l vad in fiecare saptamana, in parte si ca li se pare foarte accesibil si apropiat. Totul este facut pe muzica si in joaca, copiii nu sunt presati sa faca ceva ce nu le-ar face placere, se insista mult pe exemplul pe care-l dau adultii si cam atat.

Trebuie sa recunosc ca, desi m-am dus cu mare retinere, la sfarsitul orei eram captivata, iar Degetzica si mai si. Olena tine tot cursul, cap-coada pentru toate seriile si este fantastica: foarte calda si foarte iubita de copii. De fapt, am vazut efectul ei magnetic asupra copiilor inca de la prima noastra intalnire, caci toti copiii o imbratiseaza, ii dau sarutari, iar la finalul orei, impresionata de o fetita ce i s-a asezat pe genunchi, Degetzica mi-a spus ca vrea si ea in bratele ei. Wow, Degetzica in bratele unei persoane pe care o vede pentru prima oara in viata? Asta da impact! Apoi, la primul teatru (papusile sunt manuite tot de Olena) a stat cu gura cascata de uimire, nu mai vazuse niciodata asa ceva. In plus, teatrul este mut, deci poate intelege si un nevorbitor de franceza, asa cum este Degetzica, personajele sunt putine si frumoase (o fetita, o pisica, un caine, un lup amabil la final), iar povestea este foarte simpla (cum s-a imprietenit fetita cu fluturele, cum a scapat fetita de suzeta, etc). Acum, dupa ce a invatat ce-i cu minunea asta nou aparuta in viata ei, sta la 30 de centimetri de scena, infipta bine pe picioare si se bucura si rade cu tot chipul, iar la final aplauda cu putere si mi se arunca in brate: "Mai vreau, mami, mai vreau." 

Activitatea manuala a interesat-o mai putin atunci cand a fost vorba de construit cu bureti colorati, daramand tot ce-am crat eu din greu, dar cand a fost vorba de plastilina, a cerut-o acasa si si-a pazit toata ora punguta de nu m-a lasat nici sa o bag in geanta. Ii place foarte mult si dansul, alearga in toate partile, iar la bucatile cantate de soprana si de "baiatul" (roman) cu clarinetul a stat nemiscatat la mine in brate si nici n-a suflat.

Daca locuiti in Bruxelles si nu va sperie pretul (undeva intre 10 si 15 euro sedinta, in functie de pachetul pe care-l cumparati), va recomand din suflet Bebe Maestro. Nu numai pentru copil, dar si pentru dumneavoastra: veti asculta muzica frumoasa, aleasa special de Olena, va veti distra grozav la  dansul liber (country, vals, Zorba Grecul) si la creatie si sa veti incarca cu energie pentru cateva zile. De exemplu, ultima oara, prinzand un moment in care Degetzica era ocupata sa gaseasca un loc ferit unde sa-si depoziteze pana la plecare plastilina (geanta mea nu-i parea suficient de sigura), mi-am dat seama ca ora petrecuta la Bebe Maestro echivaleaza cu o iesire la o cafea cu prietenele: muzica, mai schimb o vorba cu o mamica, doua, rad ca un copil la teatru si creez cu toata seriozitatea la partea de lucru manual, ce sa mai, este o "distractie" in toate regula.

Iar de cand cu surpriza de Saint Nicolas, Olena a castigat simpatia mea eterna. Fiecare copil a primit o mica punguta in care, ne-a spus ea, a pus simbolurile Bebe Maestro: o lumanare, o marioneta de deget si niste dulciuri. Cand am auzit cuvantul dulciuri m-am crispat si aruncam ocheade disperate spre ceilalti copii care cerusera deja sa li se desfaca pachetelele. Ma gandeam ca nu am scapare, ca nu-i voi putea explica Degetzicii de ce toti ceilalti copii mananca si ea nu. Am desfacut si eu cu inima stransa pachetelul, am vazut o mandarina si am incercat sa-i atrag atentia cu ea, dar Degetzica nu mananca mandarine decat la micul dejun, asa ca a spus pas, ea voia altceva. Si mare mi-a fost supriza si usurarea sa descopar langa mandarina o nuca si o punguta cu cateva smochine si curmale. Este prima data in viata mea de mamica si de fost copil cand am primit (prin extensie) o surpriza gandita cu atat de multa grija, fara deja traditionalele ciocolate sau oua Kinder si mi s-au umezit ochii de emotie si de recunostinta pentru Olena. Degetzica a fost incantata de smochine, le-a mancat imediat, iar acasa nuca a servit drept material didactic si a fost sparta cu ciocanul cu mare fast, operatie vazuta tot pentru prima data in viata ei, pana acum mancand nuci gata decojite, aranjate frumos in cutiuta.

Ca sa raspund unor intrebari malitioase, am sa spun ca nu trag speranta ca aceste ore o vor face pe Degetzica un geniu muzical. Nici nu-mi cred copila mai dotata decat altii, astfel incat am decis sa ascultam cat de multa muzica putem. Si nu acesta este scopul cu care mergem la Bebe Maestro sau la Ding Dong. Este prea devreme, la 2 ani si un pic muzica nu se studiaza cu metoda, ci se asculta pentru efectul ei bun de linistire si pentru familiarizare cu diferite stiluri, instrumente, compozitii. Dar nici nu cred ca la varsta asta este inutil sa-i expui la muzica, ca oricum nu pricep nimic. Am vazut atentia de pe chipul Degetzicii atunci cand o intereseaza o bucata muzicala sau un instrument. Asa ca eu nu-mi doresc decat ca urechiusele ei sa aiba acces la aceasta muzica, sa stie ca exista, s-o recunoasca ca pe ceva placut in viata ei, a noastra, iar apoi, daca prinde gustul, vedem ce putem face. La fel de adevarat este si faptul ca as fi observat ca nu merge cu placere, ca nu se bucura de compania celorlalti copii, ca nu este interesata de muzica sau de ce facem acolo, ne-am fi oprit si am fi cautat altceva. Acestea fiind spune, nu-i de mirare ca ne inscriem la Bebe Maestro si pentru sezonul de primavara-vara, asa-i?