De Craciun, cu dragoste

Pentru noi, anul ce se pregateste de incheiere a fost tare greu, dar si tare recompensant, astfel incat acum, dupa doua tari schimbate in care am apucat sa locuim in fiecare sapte, respectiv sase luni, ne cuibarim linistiti intr-un loc bun si plin de good vibes pe care-l numim acasa, chiar de suntem departe de adevar, iar eu simt cumva ca mi-am pierdut casa pentru totdeauna. Am nceput anul continuand aventura in Luxembourg, pentru ca numai dupa patru luni sa aflam ca va trebui sa ne mutam in Bruxelles.

Au urmat prima goana in franceza dupa apartamente, cu prima agentie imobiliara la care am sunat de trei ori dandu-ma drept trei persoane diferite si asta doar pentru ca nu am inteles pe ce strada se afla apartamentul, cu convorbiri long-distance din care nu intelegeam nimic si cu vizite intr-un oras total necunoscut, pe care-l mai vizitasem o singura data in viata cateva zile de vacanta. 

Pastele a picat intre doua astfel de vizite si a fost primul Paste in intregime "de magazin" de care am avut parte. am cautat oua in iarba, am mancat cozonac de la Auchan si am ciocnit cele mai colorate oua pe care le-am vazut in viata mea. 

In Bruxelles, apartamentului perfect s-a dovedit a fi nu chiar atat de perfect, dar a recuperat pe ultima suta de metri a anului, cand nu credeam ca niste termopanele ne pot face sa zambim atat de fericiti. 

Degetzica a inflorit, a crescut lingvistic si a scapat de scutece. A invatat ca o cheama Mimi si are doi ani. Si ca anul viitor merge la scoala. S-a mutat in dormitorul si in patul nostru (definitiv, se pare, desi ea ne tot spune ca se va culca in patul ei "de maine"). 

A fost primul an in care am impodobit bradul in casa "noastra" si primul an in care decoratiile de Craciun au fost facute à la main. Initial, in activitate a fost implicata si Degetzica, dar in urma catorva body-uri murdare de vopsea, am trecut-o la munca din spatele decoratiilor. Mi-am petrecut nenumarate nopti jucandu-ma cu vopselele si pictand, iar cu cateva zile inainte de Craciun, pe cand bateam strazile cautand un ultim cadou, o crenguta de brad mi-a agatat ochiul si haina de pe raftul unei florarii si am stiut ca trebuie s-o luam acasa. In penultima zi inainte de plecare, am ornat si coronita si am atarnat-o de usa, prilej minunat pentru Degetzica sa ma puna sa deschid usa de nenumarate ori pe zi si sa se extazieze maxim de fiecare data.


Pentru prima oara in ultimii ani, am lasat deoparte magazinele, mall-urile si supermarketurile si am cumparat online cadouri mici, gandite cu grija si alese cu atentie. M-am retras si ne-am retras din calea cumparaturilor fara limite, ofertelor exceptionale, cadourilor nenumarate, cozilor interminabile pentru orice si ne-am bucurat de duminici impreuna, adunati in jurul mesei, fiecare cu proiectul pentru Craciun in fata, de timp cu prietenii, joaca la ludoteca, plimbari pe strazile ude de ploaie sau vizite la muzeu cu clasa de franceza.

Pentru al doilea an consecutiv, ne-am luat geamantanele in spate si copila in spinare (in Manduca) si am plecat spre Romania. Bineinteles, in ciuda pregatirilor incepute cu mult timp  inainte, in noaptea de dinaintea zborului n-am prea dormit. Dar am hotarat sa calatorim light si planul ne-a reusit in mare parte: doar doua geamantane pentru toti trei, plus bagajele de mana. Fara scutece, fara zece cani si castronase pentru Degetzica, fara medicamente de rezerva (asta nu a fost o idee prea buna, veti vedea mai jos de ce), fara nimic din ce se poate cumpara in Romania.

Dimineata, la trezire, Degetzica era usor calduta, dar pentru ca am luat-o pe repede inainte din pat si am mutat-o din pat in masina, am zis ca o fi asa de la somn. Nu era, ne-am dat seama mai tarziu cand se infierbanta din ce in mai tare, iar antitermicul si remediul nostru minune ramasesera in dulapul de acasa. Drept urmare, am avut parte de un zbor mai mult decat linistit, desi am zburat pentru prima oara in formatie completa, iar eu eram pregatita sa-i arat Printzului Consort de ce ajung eu epuizata acasa dupa un astfel de drum. Nu a fost cazul, Degetzica a fost extrem de incantata ca are locul ei propriu si personal, la geam, ca a primit o pernuta ca sa fie mai inalta si astfel sa poata zari norii si soarele, iar in rest a stat lesinata ca o carpita la mine in brate si a supt. 

Dupa 12 ore de la trezire, o cafea la filtru si una instant (desi angajatele Tarom  mi-au dat-o pe post de cafea normala), cozi interminabile peste tot, de la magazinele duty-free din incinta aeroportului si pana la controlul bagajelor, un zbor cu avionul si o calatorie cu masina, supturi fara numar ale Degetzicii si multa, multa agitatie, ajungeam in sfarsit la destinatia Craciunului 2011. 

Degetzica este buna, generoasa si (mai nou) fierbinte ca un cozanacel proaspat scos din cuptor. Este lumina pe care le-o ducem de Craciun bunicilor, sa le facem sarbatorile frumoase. Va doresc tuturor sa aveti parte de lumina si caldura acestea speciale! Eu n-as mai putea trai fara lumina mea.