Saint Nicolas v.2.0.1.1

Dupa cum stiu cititorii fideli ai blogului, bolnavi toti trei in ultimele doua saptamani (mai mult sau mai putin, nici n-am mai stat sa contabilizez, am cantarit doar din ochi praful asternut pe la colturi si gramada de decoratiuni de Craciun ce inca isi asteapta randul) ne-am recuperat pe ultima suta de metri pentru a participa la petrecerea de Saint Nicolas. 

Aici este ca si in Luxembourg, Saint Nicolas este mai important decat Mos Craciun si asteptat si serbat cu mare fast, asa ca nu puteam sa-l ratam, mai ales ca de Craciun suntem in tara. Inca prea mica pentru avalansa de mosi, am lasat Degetzica inca sa creada ca acesta este Santa sau Mos Craciun sau Caciunu', asa cum il numeste abia anul acesta.

Dupa ce sambata seara ne-am culcat tarziu pe motiv de petrecere de 4 ani, duminica a debutat in forta cu primul curs de Zumba si primele lacrimi dupa mult timp ale Degetzicii de genul "mamica pleaca la sport. vreaaaau si eu la sport...". Mare afacere n-a fost, o sala imensa, aceleasi miscari de la step-aerobic, numai ca pe o Beyonce infierbantata si altii la fel ca ea, dar care mie nu-mi spun nimic. Instructoarea draguta, numai ca nu se auzea mai nimic din ce urla ea gafait, noroc ca exemplifica foarte bine, dar totusi prea rapid pentru picioarele si creierul meu neobisnuit cu specia asta. 

Intoarsa de urgenta acasa, am pus Degetzica la culcare si am sperat sa am macar doua ore de liniste sa pot face in liniste clatitele cu care ma laudasem. Dupa calculele mele ulterioare ar fi fost mai bine sa stau in banca mea si sa promit ca aduc bere sau pizza, caci din prima transa de compozitie in loc de 50 de clatite, cum speram eu, au iesit doar 17 si asta fara nici un rateu. Noroc ca a mers repede, lucram la doua tigai in acelasi timp si n-am avut timp nici macar sa mananc o salata. A doua transa nu a mai fost asa fericita pentru ca Degetzica s-a gandit sa se trezeasca inainte de expirarea timpului alocat acestei activitati culinare ce m-ar fi facut sa apar o mama dedicata si o gospodina desavarsita si a dat buzna in bucatarie, urland dupa bratele mele perfecte de mame si dupa sanul ce tine loc de masa, casa si somn. Numai ca bratele mele perfecte invarteau de zor tigai, iar cand copila a zarit farfuria cu discuri rumenite, obiectul dorintei i s-a schimbat brusc si definitiv si a inceput urlatul.

- Patita, patita (clatita) vreau! a cerut domnita batand din picior.

- Pranzul intai, mamico, si apoi clatita.

- Nu, patita vreau ACUM.

- Mi-as dori sa-ti pot da acum o clatita imensa, am raspuns asa cum am invatat din ultima carte de parenting pe care o citesc, evident, nu in timp ce fac clatite si gestionez crize. Ti-ar placea?

- Patita, patita acum... Nuu panz... patita... 

... si alte variatiuni pe tema, atat din partea ei, cat si din partea mea, ceea ce au dus la un copil urlator vreme de 30 de minute, suit intre timp in spatele meu in Manduca, asta in vreme ce mainile nu-mi stateau o clipa locului si bateam oua, turnam lapte, masuram faina. Asta pentru tura a doua de clatite, facuta la foc iute, atat pe aragaz, cat si in capul meu.

Intr-un final, reusim sa convingem copilul sa manance si pranzul, primeste si clatita-premiu, iar eu ma indrept tarandu-ma spre baie sa fac un dus. Cand am vazut ca nu este apa calda, eram in pragul crizei de nervi si as fi anulat bucuroasa orice petrecere, daca nu m-ar fi tinut tare gandul ca nu are cine sa manance 40 de clatite si ca arunc pe apa sambetei oportunitatea de petrecere. Aaa, si Printzul Consort care mi-a intins o oala salvatoare si mi-a spus ca mai pregateste inca doua in zece minute.

In masina Degetzica a fost pregatita cu privire la invitati, iar tot drumul nu am primit decat astfel de intrebari: Emma? Sia? Mama Emma? Tata Emma? Adi? Mama Adi (care-i aceeasi cu mama Emma)? Si de la capat, 20 de minute pe ceas, copila a intrebat non stop cine va fi la petrecere, iar eu i-am raspuns. Cand sa luam cadoul din masina, ups, copila l-a vazut. Bine, negasind moment propice sa il transferam in pivnita fara sa prinda de veste, cadoul a zacut prin portbagaj o luna intreaga, asa ca pe la jumatatea lunii, la o deschidere mai larga a usii, l-a zarit. I-am explicat ca-i al ei, dar ca-l va primi mai tarziu, la Craciun si se pare ca a inteles, caci nu l-a cerut, ba dimpotriva, daca-l vedea, ne spunea ca-i "cadou Mimi caciun".

Venind dupa doua saptamani in care mai mult a zacut, Degetzica a fost destul de linistita, dar ea este linistita in general. In timp ce celelalte fetite se alergau, se inghionteau si imbranceau, ea a stat cumintica pe langa mine si mai punea un glob in pom, mai se ducea la cel mai mic participant si-l mangaia pe cap, mai cerea ceva de mancare. A fost primul ei Craciun in care a pus globulete in pom si s-a nimerit sa fie in deplasare, caci proiectul meu de decoratiuni de Craciun este neterminat inca, pe motiv de boala si alinat copilul si tinut la san si in brate cat este ziulica de lunga. 

Momentul Mosului a fost foarte asteptat, fetitele mai mari si care stiau despre ce-i vorba stateau lipite de usa, incercand sa-l zareasca, dar cei mai mici erau indiferenti. Cum a intrat pe usa, Degetzica mi-a sarit in brate si n-am mai dat-o dusa. Fica (frica), mi-a soptit la ureche si s-a intors cu spatele la Mos. Nici exclamatiile mele entuziaste, nici veselia celorlalti copii nu au convins-o sa se intoarca cu fata, desi doar cu putin timp inainte exersasem singura poezie pe care o stie si pe care fusese de acord sa i-o spuna Mosului. Desi n-a sarit in sus de bucurie (n-am vazut-o niciodata sarind in sus de bucurie la vreun cadou), s-a bucurat de el (un bebelus cu accesorii), dovada interesul de dupa plecarea Mosului: m-a pus sa i-l desfac, l-a intors pe toate fetele, i-a dat sa manance, l-a pus pe olita si, bineinteles, l-a luat la somn cu ea, in patul nostru, si asa mic si neincapator.

Astazi pana in 12 schimbasem scutecul bebelusului pana ma plictisisem, am dus o munca de convingere pana la cer s-o lamuresc ca tacamurile si farfuria lui bebe sunt doar pentru el si ca nu putem sa-i dam sirop de tuse cu seringa cu care-i dau ei medicamentele. Si inca nu i-am aratat smecheria cu bautul apei si apoi pusul pe olita, caci cred ca nu m-as mai fi dezlipit de bebelus toata ziua. 

Ultima intrebare legata de Mos Niculae s-a pus in seara asta, peste capul fetitei.

- Aoleu, este 5 decembrie, sa nu adormim inainte sa-i punem un cadou in cizmulite!

- Inca unul? Pai n-a primit unul acum doua zile?

- Da, dar stii... Mos Niculae aduce cadou in cizmulite, noi asa am crescut...

- Pai si ala de ieri ce-a fost? Si ce-a facut; a plecat putin si s-a intors ca sa lase si un cadou in cizmulite? Las-o cu un singur Mos... m-a sfatuit parinteste Printzul Consort. 

Hmmm, parca imi placea mai mult varianta cu cizmulitele decat asta in care-l intalnim pe Saint Nicolas la supermarket si la cursul de Zumba. Voi pe care o preferati?