Cadouri, cadouri, frumoasele mele cadouri

De cand ma stiu mai rasarita, am doua faze in raport cu economiile (ale mele, ale familiei, de pe cardul de credit sau de la ciorapul Mosului). In prima faza am impresia ca nu am nevoie de nimic: am zece rochii, douazeci de bluze, tricouri in toate culorile, jeansi si mulati si largi si cu turul lasat si indoiti si bleu si indigo, plus creme, rujuri, mascara, plus parfumuri numai de la cinci in sus). Dupa, urmeaza imediat faza in care constat ca nu mai am nimic din cele de mai sus si garderoba/trusa/bucataria mea trebuie rapid reinnoita. In timpul celor doua, sunt batuta constant de dorinte care de care mai exotice, nu neaparat din cauza destinatiei propuse, ci din pricina ca se hranesc cu amintiri, cum este aceasta masina de cusut sau cu presupunerea (eronata) ca am tot timpul din lume.

De Craciun, cu dragoste

Pentru noi, anul ce se pregateste de incheiere a fost tare greu, dar si tare recompensant, astfel incat acum, dupa doua tari schimbate in care am apucat sa locuim in fiecare sapte, respectiv sase luni, ne cuibarim linistiti intr-un loc bun si plin de good vibes pe care-l numim acasa, chiar de suntem departe de adevar, iar eu simt cumva ca mi-am pierdut casa pentru totdeauna. Am nceput anul continuand aventura in Luxembourg, pentru ca numai dupa patru luni sa aflam ca va trebui sa ne mutam in Bruxelles.

In randul lumii cu termopane

Ding, dong...

Ce-i asta? Suna interfonul? Sau la usa? Ooo, nu se poate, am visat, este inca intuneric afara, ia, repede inapoi la vis ca iarasi pierd faza aia romantica si raman cu buza umflata...

Si totusi, ce-i asta? Este posibil sa fi sunat, iar acum sa aud doar vibratiile aerului ce se propaga spre camera noastra? Degetzica si Printzul Consort sunt linistiti, nu au auzit nimic, cred ca am visat...

Aaa, nu, ma duc sa verific, de data sunt sigura, a sunat...

- Bonjour, madame, c'est X avec les doubles vitrages...

Douazeci si opt de luni - File de poveste

M-am trezit cu noaptea in cap pentru postul asta, atunci cand afara nu era nici urma de lumina si nici tipenie de om (bine, nici in miezul zilei nu sunt prea multi oameni pe strazile pe care locuim noi, dar tot mai vezi o fantoma de masina). Ce-i drept, este pregatit de doua saptamani incoace si-si asteapta locul pe platou, dar mutarea Degetzicii cu bagaje si jucarii in patul nostru matrimonial imi schimba planul seara de seara. 

Nu dati banii pe prostii, luati Tikki la copii!

Acum ceva vreme am primit un comentariu si apoi un mail de la mamica pantofiorilor Tikki. Calatorind pe internet, ochii i-au cazut din intamplare pe Degetzica si mare i-a fost surpriza si bucuria sa vada ca in picioarele Degetzicii stau doi papucei Tikki cu talpa moale. Cand a citit despre incantarea noastra si despre cum Degetzica poarta zilnic una din cele doua perechi, ne-a propus sa ne trimita o pereche din noua colectie imbunatatita.

Bebe Maestro

Cand am auzit de inca o clasa muzicala pentru Degetzica am fost putin sceptica. Imi inchipuiam ca una ii este de ajuns, mai ales ca se adauga orei de gimnastica si, alaturi de cele doua zile ale mele de franceza, imi dadeau impresia acuta si inconfortabila ca efectuam o cursa in care porneam intotdeauna prea tarziu, prea lent sau prea din cale-afara de defazat ca sa apucam vreodata sa ne bucuram de cele 45 de minute pe ceas de muzica buna, cantata special pentru copii la instrumente reale. Faptul ca sedinta de incercare se platea la pret intreg nu a fost decat bomboana de pe tortul scepticismului meu, asa ca mailul trimis pentru detalii a fost clar si precis ca o sabie de samurai.

2 euro. 848. O saptamana

Fac parte dintre binecuvantate, desi n-o recunosc mereu. Sau norocoase. Sau sunt, pur si simplu, o intamplare intre atatea altele. Caci am avut o sarcina minunata ce mi-am dorit sa dureze forever, ca am nascut o copila perfecta, asa cum mi-am dorit-o. Ca nu stie ce-s antibioticele, pastilele, siropurile, ce sa mai spun de ace sau injectii. Ca ma trezesc noaptea cu o fetisoara cu ochii carpiti ce-mi da un pupic pe nas, nu ca sa-i dau medicamente.

Saint Nicolas v.2.0.1.1

Dupa cum stiu cititorii fideli ai blogului, bolnavi toti trei in ultimele doua saptamani (mai mult sau mai putin, nici n-am mai stat sa contabilizez, am cantarit doar din ochi praful asternut pe la colturi si gramada de decoratiuni de Craciun ce inca isi asteapta randul) ne-am recuperat pe ultima suta de metri pentru a participa la petrecerea de Saint Nicolas. 

Gradinita Singelijn - actul final

Dupa ce m-am dat de ceasul mortii sa o inscriu pe Degetzica la gradinita semi-particulara, mi-am dat seama ca-i ca atunci cand candidezi pentru un super job, sunt 100 de candidati pe loc, ti se pare ca te-ai prezentat impecabil, ca ai facut gaura in soare cu cunostintele tale si cu rochia ta office, deci nu are cum... nu se poate... si totusi nu... pasienta nu iese.