Ati auzit de Teatrul Licurici?

Desi la intrare ni s-a cerut sa ne trecem numele (inclusiv pe ale copiilor) pe un caiet - ca sa se vada ca au activitate, asa cum a precizat doamna care parea a fi organizatoarea, desi incaperea mica, ticsita si prafuita era plina de copii si ei continuau sa mai vina, nimeni nu parea sa stie de Licurici. Nici un semn care sa ne indice existenta lui, nici un afis ca ar trebui sa ocolim cladirea bibliotecii, iar scara spiralata ce duce in podul unde este adapostit teatrul, piatra de incercare pentru orice parinte cu copil mic in brate si pentru orice prichindel ce-si incearca singur puterile cu ea, nu te lasa nicicum sa ghicesti ce poate fi la capatul ei.

Prietena si inspiratia mea intr-ale mamiciei a avut buna idee de a-si face abonament la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti. Pentru cine nu stie, este un loc bun de petrecere a unei dupa amieze ploioase (sau noroioase sau doar geroase) impreuna cu copiii. Au incaperi mari, cu tavan inalt de casa de pe vremuri, dar calduroase, cu calculatoare si pereti plini de carti. Si au si sali cu pernute asezate direct pe podea pentru cititorii mai mici, cei care de-abia acum descopera cartile si pozele lor. Intr-o astfel de dupa-amiaza prietenei mele i s-a soptit conspirativ de catre o doamna bibliotecara ca in fiecare sambata dimineata, de la ora 12, sus, in pod, are loc un spectacol de marionete care, minunea minunilor in lumea in care totul are un pret, este gratuit pentru abonatii bibliotecii.

Dornice sa vedem minunea, am dat sfoara in tara si loc de intalnire la prietenele cu copii si fara, astfel ca in ziua cu pricina ne-am infiintat opt persoane sa vedem spectacolul "Divertisment muzical", un spectacol mai scurt decat de obicei, pentru ca, fiind prima sambata din an si urmand traditia papusereasca veche de zeci de ani, dupa spectacolul se intindea masa mare si se sarbatorea Anul Nou.

Marea mea surpriza au fost papusarii pentru ca, mare lucru, sunt toti foarte, foarte tineri: de la cel mai mic care avea vreo 5-6 ani pana la cel mai mare care cred ca era prin clasa a XIIa, fiecare manuia cate o papusa, doua pe masura lui. Si mi s-a parut foarte emotionant sa-i vad pe toti laolalta, cei mari glumind fratern cu cei mai mici, cei mici uitandu-se ca la niste zei la cei mari, toti "struniti" de doamna care face si scenariul si papusile si aranjamentul muzical si-i mai invata si arta. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand l-am vazut pe baiatul ala de doi metri cu fesul pus smechereste pe cap si cu esarfa la gat cum, in loc sa fie in sala de baschet sau cu castile pe urechi in fata la TNB, manuieste o papusa in fata unor copilasi de doi ani care strigau "iete, boasca, mami, boasca", m-am inmuiat si mi-am sters doua lacrimi din coltul ochiului, repede, sa nu ma vada Degetzica. Caci el mi-a dat speranta ca nu-i totul numai Mc'Do si droguri si ultrasi si coruptie si criza si saracie, mai este si frumusetea de a darui clipe, atunci cand este la varsta in care crezi ca toate clipele sunt ale tale si ti se cuvin.

Emotia de mai sus (marturisesc ca ma intreb cateodata cine se bucura mai mult ca mergem la teatru sau la lectiile de muzica - Degetzica sau eu, ca am ocazia sa (re)traiesc ceva ce credeam ca-i adanc ingropat intr-o copilarie pe care nu o voi mai retrai) m-a facut sa privesc cu ochii usor umezi incaperea ticsita cu tot felul de carpe si resturi si papusi care de care mai ochioase, sa (ma fac ca) nu observ ca arata prafuit si perimat sau ca muzica urla dintr-un casetofon obosit de atata folosinta. Caci daca la capitolul uman, teatrul Licurici sta foarte bine, la capitolul material se vede ca sufera, deh, lipsa de fonduri nu iarta pe nimeni, mai ales un teatru a carui insemnare apare pe site-ul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti a fi, cel mai probabil, din anul 1996.

Despre spectacol pot sa va spun, fara sa am pretentia ca ma pricep, ca a fost mediocru. Teatrul de 5-10 minute ce are loc la una din lectiile de muzica ale Degetzicii ii este mult superior: papusi simple, in culori frumoase, usor de recunoscut, muzica clasica, poveste usor de urmarit chiar si de catre copiii mici, cu mesaj, totul zugravit in culori vesele, nimic inspaimantator. In apararea "Licuriciului" as spune ca spectacolul la care am fost noi, "Divertisment muzical" nu-i pentru copii de 2-3-4 ani: scenariul este construit sub forma unui spectacol la care canta si (mai ales) danseaza diverse personaje-animale si cam atat. Muzica este foarte, foarte tare si foarte, foarte veche (Lambada si alte hituri la moda pe cand eram in scoala generala), personajele-animale au trasaturile foarte ingrosate (broastele au buze injectate cu Botox - stiu, nu exista Botox in 1996, dar ati inteles ideea - si o multime de par pe cap), se misca haotic si extrem de mult si s-au dovedit a fi destul de greu de recunoscut de catre ai nostri copii (poate prea mici, ati spune). Ei s-au bucurat pe moment, au recunoscut o luna, un caine si o pisica, dar cam atat. Cand i-am intrebat daca mai mergem si data viitoare, baietelul prietenei mele a spus ca nu, iar Degetzica nu s-a pronuntat. Altminteri, papusarii, ei insisi niste copii, isi dau silinta si se vede ca le place ce fac si se bucura sa fie acolo, chiar daca uneori se mai vedeau un cap sau o caciula iesite deasupra scenei.

- Cati dintre dumnevoastra veniti pentru prima oara la Licurici? ne-a intrebat doamna care face sa traiasca teatrul si traditia papusarilor-copii.

- Atat de multi? se mira, vazand ploaia de maini ridicate. Nu se poate, trebuie sa spuneti si altora despre noi, sa vina sa ne vada...

Oare doamna Stamatiade nu stie ca in holul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti nu este nici macar un anunt scris de mana privind reprezentatiile saptamanale ale teatrului? Si ca atunci cand se afla, stirea este invaluita intr-o mare incertitudine, de noi nu am fost convinsi ca acest teatru chiar exista si chiar se tin reprezentatiile pana cand nu am ajuns la locul faptei, adica in pod? Altfel, va rog: dati-le o sansa si mergeti sa-i vedeti intr-o sambata la ora 12. Lasati-va impresionati poate nu atat de papusi sau de spectacol, cat de copiii care daruiesc clipe altor copii. Pe gratis! Iar daca va place si spectacolul, cu atat mai bine: lasati-ne si noua un semn.