Bobdeorez, acum Degetzica

Lilypie Third Birthday tickers

luni, 30 ianuarie 2012

De ce nu mi-as face abonament de telefonie mobila in Belgia


...daca mi-as permite

Dupa vreo sase luni de Belgia si de cumparat cartele de reincarcare la fiecare doua saptamani, am decis ca-i momentul sa intru in randul lumii si sa-mi fac un abonament. Era inceputul lui octombrie, iar cei 15 centi pe minut si 10 centi mesajul la cartela pre-pay cu care se lauda operatorul ca-s pomana in batatura, mie mi se pareau jecmanire curata.

Pentru ca suntem intr-o tara civilizata in care mare parte din treburile cu diverse institutii se rezolva dintr-un click si zece taste, iar eu nu vreau sa deranjez operatorii de la Custumer Service cu ceva ce pot face si singura, mi-am completat singura o cerere cu date de identificare, numar de telefon, de SIM si de ce-am mai gasit pe acolo si am asteptat rabdatoare sa-mi soseasca SIM-ul cel nou prin posta. Dar am asteptat in van, caci se pare ca, desi suntem intr-o tara civilizata, iar relatiile cu diverse institutii, inclusiv Belgacom, se rezolva dintr-un click si-o bataie de taste, la  mine n-a fost sa fie. 

Dupa vreo saptamana mi-au trimis un email ca nu au putut sa-mi rezolve cererea, desi s-au straduit intens, dandu-mi un motiv mirobolant si fantastic de neadevarat. Pe jumatate infuriata, pe jumatate amuzata, am pus mana pe telefonul cu tarife hoate si i-au sunat. Aaaa, nuuu, nu am rezolvat nimic, o voce mancatoare de Xanax pe paine dimineata, la pranz si seara, mi-a spus duios ca "toti operatorii sunt ocupati, dar apelul meu este extrem de important, asa ca sa nu inchid" ca au ei doua variante pentru mine (norocoasa de mine): ori stau sa astept pana se elibereaza cineva, dar timpul de asteptare este de 25 de minute (!!!), ori le las numarul de telefon si ma suna ei a doua zi. Fericita de asa idee, am apasat zece taste si le-am lasat numarul de telefon si intervalul in care sunt dispusa sa le astept telefonul a doua zi. Doar ca am avut ghinion: a doua zi a fost singura zi din an in care mi-am uitat telefonul acasa, iar cand am revenit la matca am contemplat cu durere cele opt apeluri la care nu raspunsese nimeni.

Nu-i nimic, nu ma dobor eu dintr-atata, am zis si am sunat iarasi la Call Center. Va multumim pentru apel, este deosebit de important pentru noi, timpul de asteptare este de 25 de minute (!!!), nu vreti sa va sunam noi? m-a intrebat domnisoara Xanax. Cum, tot 25 de minute? Si ce vor, domnule, toti cei care suna? ma intrebam tropaind prin casa, caci, dupa pustietatea din magazinele de telefonie mobila nu mi-as fi inchipuit niciodata ca trebuie sa astept 25 de minute ca sa vorbesc - la telefon- cu cineva despre un abonament. Nu, multumesc, lasati, nu ma mai sunati, va mai sun eu... 

Daca ma intrebati de ce nu am dat buzna in magazin sa-mi fac abonament, daca tot bate vantul pe acolo, aflati ca in Belgia majoritatea companiilor de telefonie mobila ofera o reducere substantiala (cam cat de substantiali sunt 100 de euro impartit in vreo 20-24 de luni) daca iti faci abonament on-line. Asta pe langa promotia in curs, valabila atat on-line, cat si off-line, care-i departe de "milioane, milioane de minute" din Romania. In situatia de faza, chiar inteleg pustietatea din magazine, desi nu inteleg cum se justifica costurile acestor multe magazine, atata vreme cat cartele de reincarcare se vand (inclusiv) la supermarket, iar cartele pre-platite exista inclusiv sub brandul Carrefour sau Colruyt (un magazin gen hala, dar cu produse absolut in regula si preturi pe masura).

Am abandonat proiectul pentru luna decembrie cand, speram eu ca un roman adevarat imbuibat cu super-oferte de sarbatori, va fi o promotie consistenta. Nu era cine stie ce, asa ca am asteptat pana ne-am intors din tara. Am insistat sa-mi fac iarasi cerere singura, am apasat click si am asteptat. Dupa o saptamana, nici un raspuns, asa ca am trimis eu un email in care sa-i intreb de sanatate si in care le-am explicat aceeasi (eterna) problema: ca imi doresc sa-mi pastrez numarul de telefon, dar vedeti dumneavoastra, site-ul este in asa fel facut ca nu-mi permite sa-i spun ce operator am, asa ca am ales unul la intamplare, dar toate celelalte date sunt corecte. Primesc imediat un raspuns automat ca in 24 de ore cineva se va ocupa de "cererea" meau si asa a fost: in 24 de ore si opt minute de la mailul meu, cineva imi raspunde si ma asigura cu cel mai profesional ton posibil ca totul merge struna, numai ca oferta promotionala de mare succes a determinat intarzieri in activare de opt zile (!!!) incepand din acel moment.

Deh, asta este, astept, ce sa fac? Astept si verific cutia postala in fiecare zi, doar-doar mi-or trimite si mie SIM-ul cel nou, numai ca acum doua zile primesc un nou email in care mi se comunica sec ca n-au putut procesa cererea mea si au sters-o (da, da, da, as in deleted), dar ce bine (mi-)au facut, caci acum o pot face din nou. Serios? Pentru a treia oara? Nu s-au obosit nici macar sa ma sune sa ma intrebe ce si cum, desi le lasasem numarul de telefon si le spusesem ca sunt deschisa la discutii, ce sa mai zic de faptul ca solutia propusa este extrem de neeleganta si de jignitoare a propos de ideea de Customer Care&Satisfaction. Le-am trimis cel mai acid mail de care am fost in stare, iar astazi astept sa ma sune un superior sa-mi explice de ce atunci cand am scris abonament cu o durata de doi ani nu le-au sclipit ochii si nu au sarit pe telefon sa ma sune. Asa, ca-n desene. Marti incerc la alt operator.


Later edit: Am primit astazi email de la ei in care ma anuntau ca au recuperat din morti cererea mea si isi cereau scuze pentru neintelegere. Mi-au promis ca pana la sfarsitul saptamanii in cutia postala va ateriza SIM-ul lor cu numarul meu. S-o vedem si pe asta!

6 comentarii:

  1. Bună ziua
    Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni...”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
    Vă mulțumesc frumos!
    Împreună putem schimba vieții!
    Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro

    RăspundeţiŞtergere
  2. ah, Dar tu nu stii asta?
    http://www.youtube.com/watch?v=mxXlDyTD7wo
    e Genial si prietena mea cea mai buna care sta tot la Bruxelles zice ca exact asa se intampla :))

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Degetica, Stiu video-ul asta, dar uite ca nu mi-am dat seama ca-i din Bruxelles. Sau este din Olanda? Ia sa ma mai uit o data la el, caci prietena ta are dreptate, exact asa se intampla.

      Ştergere
  3. numai bun de pus la inima Belgacom :)

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Astept inca SIM-ul de la ei, mi l-au promis luni, astazi este vineri, inca nu a venit. :(

      Ştergere