Nuu, imi pare rau, la noi nu exista poze cu mese incarcate cu platouri, platouase si meseni infruptandu-se din ele. Pentru ca n-am avut: nici mese incarcate, nici platouase, nici prea multi meseni sa se infrupte. Nuu, la noi nu gasiti poze cu cadourile aliniate ca la supermarket. Pentru ca si ele au fost prea multe in zilele premergatoare Craciunului, incat le-am anulat pe toate cele ulterioare. Si nu avem nici poze cu artificii, nici cu copiii la artificii, nici cu copiii la sampania de la miezul noptii. Pentru ca Degetzica habar n-a avut ce se intampla, a stiut doar ca mergem intr-o vizita si atat.
Acelasi lucru l-am stiut si eu, gratie aranjamentelor facute pe genunchi de Printzul Consort care au anulat aranjamentele si sperantele mele intr-un Revelion de vis, facut alaturi de oameni interesanti si cu copii pe masura. Asadar, Revelionul Printzului Consort trebuia sa fie un ante-Revelion, intre 5 si 10 pm, motiv de dat marunt din buze de catre subsemnata, care visa distractie toata noaptea si fara copila. Planul era facut, urma sa ne intoarcem acasa la 10, puneam Degetzica la culcare, dupa care urmam si noi in mare viteza, ca nu cumva sa ne prinda Anul Nou imbracati frumos si ciocnind un pahar cu sampanie.
Asadar, ne-am gatit si parfumat si pe la 5 porneam sa strabatem Bucurestiul in masina bunicului ce ne tinea cu genunchii la gura si cu tavile cu placinta in poala. Tot drumul Degetzica s-a jelit si ne-a cantat ca pe ea nu o intereseaza ca prajitura este pentru petrecere, ca ea vrea prajitura atunci si ca "face oa-oa" daca nu, asa ca inventarea unei masini cu elefanti eleganti a parut cea mai nimerita solutie pentru indepartarea gandului dulce si a functionat.
Petrecerea nu incepuse, dar prima fetita, gazda, ne astepta deja. Cand a venit si a doua, atmosfera s-a eliberat de timiditati si inhibitii si fetitele s-au intrecut in dragalasenii si smuls jucarii una din mana celeilalte, in timp ce noi, parintii, faceam ultimele retusuri la salata de vinete sau ne contraziceam la reteta unui guacamole perfect. Am reusit cu greu sa le asezam pe toate trei la masa si sa reusim sa inghitim si noi ceva pe langa ele, dar dupa ce foamea a fost potolita a fost mult mai usor de discutat cu ele, cu exceptia Degetzicii care ne tot baga in priza tocmai cand credeam ca putem sa ne tragem si noi sufletul. "Mami, foame!" striga de parca am fi tinut-o nemancata tot anul, iar noi ne dadeam peste cap incercand sa-i ghicim niste pofte cat usor de satisfacut, caci, asa cum v-am spus, masa era pe principiul "doua salate, un aperitiv si un fel principal". "Iaurt, mami, iaurt cu cereale" urla copila in seara de Revelion, iar noi respiram usurati ca nu vrea caviar sau, mai rau, sampanie. Da, dar iaurtul fusese pus "la incalzit" in bucataria primita cadou de Craciun de la bunicii B. si acolo ramasese, asa ca pe la 10 Degetzica rontaia de zor morcovi la cuptor si, de teama lipsei unei optiuni viitoare, am decis in unanimitate adulta sa incercam o adormire comuna, in singura camera disponibila pentru acest lucru (deh, apartament de bloc, doua camere).
I-am spalat care pe unde a considerat mai urgent, i-am schimbat fiecare cu ce-a avut si ne-am aliniat trei adulti si trei copii de-a latul unui pat de 1.60 pe 2 metri. Degetzica - prima la urlete: ca ea vrea sa dormim acasa la bunica. Hopa si noi, parintii tai, ce facem, cand ne mai distram? Nu si nu, ca ea nu vrea sa suga, ca ea vrea "acasa bunica ducem". Ce-i drept, nu pregatisem copila pentru dormit peste noapte in alta parte, nu aveam pijama, de-abia gasisem periuta ei intre cosmeticalele mele. Am scos-o repede din incinta supra-incalzita pentru ca celelalte doua fetite se uitau deja cu ochii mari si aposi la noi. Pe canapeaua din sufragerie treaba mergea ca unsa: Degetzica inchide ochisorii si incepe sa suga constiincios. Cand ma gandeam ca o parcam in pe covorasul din baie, isi abandoneaza rapid planul initial si-mi cere s-o duc unde sunt si fetitele.
Ma bucur, o iau pe sus si intru in camera ce se cufundase deja in intuneric, dar nu apucam sa ne asezam bine in pat ca porneste sirena uneia dintre fetite. In incapere, bezna s-o tai cu cutitul, fetita-gazda nu dormea decat asa. Imi dau seama dupa soptituri ca tocmai ea plange, vazandu-se dintr-o data cu atatia oameni viermuind in pat. Ca intr-un film, fetita a doua se porneste si ea, iar eu numaram siderata secundele pana cand va incepe si Degetzica, dar de data asta aveam sa fiu peste masura de surprinsa: Degetzica nu dadea nici un semn ca ar auzi plansetele vecinelor de saltea, ba chiar inchisese ochii si se pregatea serios de somn. Bun antrenament pentru gradinita, ma gandeam eu, dar nu atat de necesar pentru ca secundele mi se pareau minute, iar plansetele nici vorba sa inceteze, ba dimpotriva, crestea direct proportional cu agitatia din pat, agitatie in mare parte neindetificata din cauza cumplitului intuneric ce ne inconjura.
Lucrurile s-au calmat in cele din urma, cea mai tanara odrasla a fost scoasa la lumina, tragandu-se concluzia ca nu-i suficient de obosita, iar la fetita-gazda a venit mama cu care s-a linistit instantaneu si cu care a adormit. Degetzica nu a mai scos nici ea nici un sunet, asa ca artificiile de la miezul noptii le-am vazut de pe balconul unui bloc din Drumul Taberei si m-am rugat, pentru al treilea an consecutiv, sa nu se trezeasca copiii. Cu urechea ciulita si cu grija prezenta, am si uitat sa-mi urez ceva important pentru anul cel nou, dar presimt ca nu ma va dezamagi.
Am plecat spre casa la ziua, dupa ce am rascolit toata casa mai bine de jumatate de ora in cautarea baveticii roz a Degetzicii, bavetica fara de care lumea s-ar fi oprit in loc. Acelasi efect l-ar fi avut si constatarea ca bavetica roz este acum galben-verzuie, deci nu, Conasule, nu se poate glumi cu astfel de lucruri si face schimb. In Ticutul-fara-caldura-iarna-si-fara-ventilatie-vara, gerul de pe lume, asa ca m-am cuibarit mai bine cu nasul in capsorul cald al Degetzicii si am inchis ochii. Harsti, harsti, aud in tacerea aproape perfecta si rasul mi se opreste in gat, de teama ca trezesc copila si-i arde de discutii. Deschid ochii si, prin geamul aburit, il vad pe Printzul Consort ce se chinuia sa inlature cu unghiile gheata de pe parbriz. Harsti, harsti, iar eu incep sa bolboresc rasul ce se revarsa rasunator. Ce e, mami, ce e? tasnesc doi ochi mari si catifelati cu intrebarea. Printzul Consort se tranteste inghetat in scaun si incearca sa porneasca masina. Nu-i iese din prima, Ticutul obosit si infrigurat pleaca abia la a doua cheie. Din cinci in cinci metri, pana dincolo de Unirea, Printzul Consort sufla constiincios aer cald spre parbrizul inghetat si aburit, iar apoi il sterge cu miscari circulare cu un prosop aflat in zestrea masinii. Cinci metri, doua pufaituri, cateva miscari de prosop, cinci metri, doua pufaituri, cateva miscari de prosop, respiratie gura la gura. Noroc ca stau tot cu genunchii la gura, caci daca as fi fost intr-o masina mai mare, m-as fi tavalit deja pe podeaua masinii de ras. Asa, chicotesc in surdina sa nu-l supar si ii explic Degetzicii ca suntem singurii romani emigranti care vin in Romania si se plimba intr-un Tico neincalzit. Presimt un an amuzant, nu credeti?
Uite de-asta, Copila, desi cu jumatate de an mai batrana decat Degetica, a trecut spre 2012 acasa, cu mami si tati. Am avut si noi incercari de dormit pe la altii, dar cred ca ei pun ceva in patuturile lor, caci fata e toata o foiala si un ras, iar somnul nu vrea nicicum sa vina.
RăspundeţiŞtergereAmuzanta (ca intotdeauna) relatarea de la fata locului :).
Un an bun si, asa cum l-ai perceput deja, cu multe motive de veselie!
Mi-ai inveselit ziua :)
RăspundeţiŞtergereUn an frumos si cu multe intamplari care sa te faca sa povestesti asa de frumos. Sa aveti sanatate si stabilitate, succes in toate si mai ales, voie buna. Frumos revelion ati avut ...inseamna ca noi chiar trebuie sa ne simtim norocosi pentru faptul ca am avut chiar doua petreceri de sfarsit de an, copilul nostru doarme la cine si unde il ducem, noapte intreaga si fara mofturi, si asta de la un an, nu doar acum , la 3 ani. Asa ca exista speranta, oricum , peste cativa ani buni va vrea Degetica sa doarma la colege, iar voi veti avea o multime de timp liber.
RăspundeţiŞtergereSi voi ati petrecut aparte Revelionul :-))) Dar o sa tineti minte probabil multa vreme :-))) Noi am avut o singura tentativa reusita de genul asta, cand inca aveam un singur copil si fiecare am venit de acasa cu propriul playpen si ne-am culcat fiecare copil in propriul lui ungher, cred ca am avut in cele din urma vreo 5 copii dormind linistiti care pe unde sa putem si noi adultii sa savuram un pahar de sampanie :-))) Eh, vremuri. Acum, deja copiii sunt mai mari si mult mai intelegatori, si mult mai usor de gestionat (dupa parerea mea) din punct de vedere logistic, dar eu am bafta cu exemplul lui Robbie pentru ca atunci cand nu-i e clar ce trebuie facut, Mica se ia dupa el orbeste :-)))
RăspundeţiŞtergereVa dorim un an nou mai fericit si mai minunat decat precedentul, plin de surprize placut si de umor ca si pana acum! Pupam Degetica :-)))
Dana: la multi ani, un an grozav sa aveti! Eu cred ca a fost o hiba organizatorica cea care ne-a pus distractia in pericol: faptul ca eu nu am pregatit-o de acasa ca vom dormi acolo si nu i-am luat pijamaua. Asta a panicat-o initial, plus ca eu ii fac baie/dus in fiecare seara nu neaparat s-o curat, cat pentru ritual si asta nu s-a intamplat atunci. Altminteri, a fost foarte bine, mai mergem.
RăspundeţiŞtergereDiana: ma bucur ca te-ai bucurat. :)
RăspundeţiŞtergereVavaly: Ooo, ce de urari si ce frumoase sunt fiecare, iti multumesc si sa se intoarca intreit.
RăspundeţiŞtergereDaca se poate, prefer sa nu fac experimente cu somnul Degetzicii, ea avand o perioada buna (de pe la 8 luni pana pe la un an si jumatate) in care era foarte, foarte sensibila la orice fasait din camera in care dormea. Asa ca am prins o frica, desi incerc s-o stapanesc, dupa cum se vede. A fost bine pana la urma, ceea ce v-am dori si voua, numai ca voi nu aveti astfel de probleme.
Simona: ai dreptate, copiii sunt mai mari, dar eu nu-mi doresc ca la 2 ani sa stea sa prinda Revelionul, mi se pare ca nu-i aduce nici un fel de valoare noaptea asta semi-pierduta. Si nici eu nu m-as fi relaxat, caci ar fi trebuit sa fiu cu ochii pe ea, caci oboseala si-ar fi spus cuvantul. Asa ca eu pana pe la 15 ani prefer Revelioanele la care copiii dorm, iar parintii se distreaza. :)
RăspundeţiŞtergereUn an nou cald ca sufletul lui Robbie si indaratnic in a va oferi lucruri bune ca sufletul Micai va doresc!
Ce frumos ai sintetizat urarile, multumim tare mult :-)
RăspundeţiŞtergereAi dreptate, noptile pierdute la varsta lor nu le ajuta cu nimic, dimpotriva. Dar nu ne-am setat de la inceput sa-i tinem atata, am plecat de acasa cu gandul sa ii tinem atata timp cat se simt bine, dupa care urma sa-i aducem acasa la nani, impreuna cu bunicii. Faptul ca ne-a prins ora 1 pe toti inca in formatie completa e doar dovada ca s-au distrat bine :-)))
Eu am constatat ca nu pot sa ma relaxez pe deplin nici cand nu sunt copiii cu mine, ma gandesc tot la ei. Uneori, cand suntem undeva in vizita si se joaca frumos cu copiii altora fara sa necesite vreun parinte, odata la cateva minute ma ia panica pentru ca e prea liniste si trebuie sa arunc un ochi sa evaluez situatia. Cred ca asta vine la pachet cu meseria de mama :-))) Iar in zilele in care iesim undeva fara copii, sincer, mi-e mult prea dor de ei ca sa ma pot relaxa pe deplin... :-)))
Va pupam!