Nimic nu mai este ce pare a fi

Ca o mama grijulie ce sta cu ochii pe copila din sculare pana-n culcare, mi-am dat seama ca Degetzica nu are o pasiune pentru mazare, oricare ar fi forma de prezentare in care incerc s-o camuflez. Degetzica, fata fina si cu maniere, nu m-a lasat sa vad aceasta realitate cruda decat hat departe, la multe luni de la prima mancare cu mazare pe care i-am servit-o cu mare fast. Mai pe romaneste, acum vreo luna, hai sa zic doua, ca sa-mi atenuez din sentimentele de vinovatie. Asa ca am taiat mazarea din lista de mancaruri de pe frigider, iar ocazionalele bilute ce mai nimereau printr-o ciorba erau puse departe de farfuria copilei.

Dar, in Romania fiind, am gasit intr-un supermarket mazare galbena, calitate prima, import Cehia si bineinteles ca n-am rabdat pana n-am luat o punga. Uscata, tocmai buna de transportat in avion, gata pentru a mai face o incercare, in ideea ca are alt gust si ii va placea fetei.

Venind momentul incercarii si habar n-avand sa gatesc mazare uscata am zis c-o pun la inmuiat de cu seara. Dimineata Degetzica, hop si ea ca vrea mamaliga. Nu-i mamaliga, puiul mamei, este... porumb (m-am hotarat intr-o secunda sa nu stric "surpriza") si nu-i inca bun de mancat. Nu si nu, ca ea vrea atunci si repede putin porumb. Hmmm, bun, zice si mai cere o boaba. Aaa, ce bine, ii place, zic si-mi scuip in san.

Si da-i cu porumb in sus, da-i cu porumb in jos, punem ceapa, punem morcovi, punem si porumbul si lasam sa fiarba la foc mic. Foame, mami, foame, se invartea ca un titirez pe langa mine, asteptand semnalul ca-i gata mancarea.

La final, ca sa mai tai putin din gustul de mazare si sa o fac sa semene mai mult a mancare de fasole, am pus niste tarhon. Delicioasa, va zic, sa te lingi pe degete, nu alta!

Ne asezam la masa: eu ii dadeam inainte cu mancarea de porumb si o laudam de parca mancam la trei stele Michelin, iar Degetzica parea multumita si mesteca intr-o veselie. La un moment dat, isi scoate bavetica si-o tranteste pe masa: Nu mai vreau mazare de-asta, mami! Pam-pam!