Things I like

N-am ajuns la coltul strazii si am auzit asa: o conversatie in franceza in balconul vecinilor de la etajul unu, un el si o ea cu doua valize ce se intalnisera in mijlocul strazii si comentau tare in flamanda si un adolescent ce vorbea o italiana pisicita si soptita microfonului ascuns in gulerul hainei, de l-am suspectat initial ca vorbeste singur.

De la colega mea chinezoaica stiu cum mituiesc parintii chinezi medicii pentru a le spune daca vor avea un baietel sau o fetita si ce se intampla daca aleg sa-si aduca pe lume si al doilea copil, nepermis de lege. Eu ii povestesc despre cartea unei chinezoaice despre care nici mcar nu stia ca exista, fiind interzisa in China, desi este tradusa in 30 de limbi si are peste 10 milioane de copii vandute. 

De la amica indoneziana aflu despre concertele gratuite la care accesul copiilor sub trei ani este permis si ne intrebam una pe alta cum merge alaptarea. Amica din Croatia imi povesteste despre experienta ei de sotie de diplomat in America, in cel mai efervescent oras, New York, iar cea din Cehia imi explica ca nu poate trai fara reguli atunci cand are trei copii mici. 

Patronul indian al micului magazin de alimentatie publica din fata statiei unde cobor pentru cursul de franceza imi striga bonsoir prin geamul ce ne desparte, desi nu am intrat niciodata in magazinul lui si nu am schimbat niciodata nici o vorba.  M-a vazut doar coborand in statia "lui" de doua ori pe saptamana, iar apoi, dupa patru ore, asteptand autobuzulul inapoi spre casa.

Cand urc in autobuz, imi place sa ma uit prin geamul de sticla la sofer si sa-l salut. Intotdeauna imi zambeste si-mi raspunde. La fel si la intoarcere; de data asta ii strig de la usa din mijloc, dar nu conteaza: sunt ultimul calator ce coboara la ultima statie. Culmea este ca-mi si raspunde! De fapt, nu-i deloc culmea, e normal.

Nu cunosc altceva mai frumos de facut duminica decat sa mergem toti trei la piata din comuna vecina: Degetzica si Printzul Consort raman la locul de joaca, iar eu ma duc sa ma imbat cu mirosul de paine cu nuci si smochine si sa-mi hranesc pofta cu sapte feluri de masline, cu sarmalute de orez in foi de vita, cu pasta de ansoa, cu hummus, icre sau anghinare cu telemea. Patru sarmalute, va rog, de gust... Si doua anghinari cu telemea si doua felii de vinete parpalite pe grill si apoi oblojite cu ulei de masline... De gust... Uneori, vazand abundenta, dar si risipa, imi propun sa fac eu, acasa. Dar nu-mi ies ca acolo, asa ca ma intorc spasita duminica urmatoare: patru sarmalute, de gust... si patru anghinari... si doua...

Imi umplu sacosele cu legume proaspete, mici ca niste chinezarii, iar la final strecor fructele arse de soare, cu defecte bio. Cand sa plec, imi strecor in geanta de pe umar (lucrurile delicioase se tin aproape de suflet) o bucata mica din cel mai bun cascaval din lumea mancarurilor cu gust. Imi doresc sa-mi cumpar o roata mare pe care s-o mananc cu ochii la doamna cu sort portocaliu ce turuie continuu si vinde minunile cu aer grecesc sau libanez. Cata franceza as mai invata de la ea!

Si dupa toate astea, ma trezesc uneori la semafor ca bat darabana cu degetele pe volan cu nelinistea ca trebuie sa schimb banda, ca uite, pe cealalta sunt mai putine masini. Atunci imi potrivesc oglinda retrovizoare si-mi spun "Dar de ce, mai fata, nu stai tu bine aici? Unde te grabesti?" Nicaieri, acesta-i raspunsul, doar ma bucur. Si stau pe banda mea.