Cum ne mai jucam

Degetzica nu este foarte interesata de accesoriile mele femeiesti. Are cercei dupa care a plans cot la cot cu mine atunci cand am pierdut unul prin casa din greseala, dar cam atat. Cand si cand imi smulge margele si-mi spune ca-s ale ei sau ma trage de par ca sa aiba accesoriul cu care-mi prind parul. Bine, am cumparat trei accesorii, toate pentru mine, dar doua, cu rozzzz, au devenit instant ale ei, asa ca trebuie sa-i cer voie atunci cand vreau sa le folosesc. 

Dar intr-o zi la mall a vazut niste margele de fetite si i s-au parut minunate, miraculoase si de avut atunci pe loc, pe loc. Hmm, m-am uitat la pret, era decent, ne puteam permite. Si in plus erau primele ei margele, le alesese singura, cum sa nu i le iau?

Insa, invartindu-ne prin magazin, mi-a venit o alta idee, inspirata de la pasiunea pentru lucru manual pe care mi-am redescoperit-o cu ajutorul Oanei: cum ar fi daca am cumpara bilutele si ata si le-am face noi acasa? In felul acesta voi avea si o activitate creativa in care sa implic copila intr-o dupa-amiaza de neiesit din casa, ne vom distra, iar la final va avea primele ei margele numai ca nu cumparate, ci facute chiar de ea. 

Ideea a trebuit sa vina, restul a fost foarte simplu, iar Degetzica a fost extrem de incantata de idee si dispusa sa renunte foarte usor  chiar si in magazinul de mall in care am fost si care nu este foarte dotat: am gasit margelute de lemn, perfecte pentru siraguri de fetite mici si ata speciala, din aceea elastica si transparenta, sa le poata baga si scoate de cate ori vrea fara sa aiba nevoie de ajutor. In total am platit doar un pic mai mult fata de pretul siragului "de magazin" gata facut, dar am avantajul ca am ata elastica si pentru cele  zece coliere pe care le doresc eu, de data asta.

Acasa, pliculetul cu achizitia a fost pus bine si scos la momentul oportun. Aaa, Degetzico, dar nu vrei tu sa facem un sirag de margelute, am intrebat eu cu cea mai buna voce posibila, atunci cand o luam usor la vale pe panta tristetii ca eu ce mai fac cu fetita, cum ma gandesc eu ca mi-ar placea sa fac HS, dar nu sunt in stare sa gasesc o alta activitate creativa in afara de plastilina si desenat.

Si ne-am apucat. Activitatea, pe care am presupus-o eronat a fi rapida (cat timp iti trebuie ca sa bagi pe ata vreo 25-30 de margelute?), s-a dovedit a fi una de o seara intreaga. Datorita entuziasmului manifestat, dar si a faptului ca becurile in Belgia sunt cam chioare si n-am vazut la timp ca ceea ce am presupus eu a fi maro era de fapt maro, negru si violet, am tinut-o langa toata seara, iar dusul s-a facut cu margelele puse usurel pe marginea cazii. Cred ca a fost cea mai lunga implicare a Degetzicii intr-un proiect, proiect la care, trebuie sa recunosc, eu am facut cam toata munca, Degetzica doar mi-a inmanat margelele, apoi le-a scos de pe ata, am refacut siragul si tot asa.

 

Pentru ca s-a dovedit dificil pentru Degetzica sa bage ata prin gaura micuta a margelelor, i-am facut si un "ac" dintr-o scobitoare prin care am trecut un ac adevarat cu ata elastica. A fost mult mai bine, dar nu perfect, caci scobitoarea s-a dovedit cam groasa pentru nevoile noastre. Oricum, a fost o distractie pe cinste, iar Degetzica nu se mai desparte de margelele ei pe care le arata tuturor si spune ca ea le-a facut. Ba chiar le-a promis si bunicilor cate un colier din asta, facut tot de ea, evident. Asa ca, data viitoare cand sunteti gata sa cumparati o margica, un inelus, un cercelus pentru fetita, ganditi-va daca nu cumva puteti cumpara "componentele" si sa-l faceti impreuna, acasa. Placerea va fi dubla, va asigur!

A doua idee mi-a venit tot in zbor si absolut din intamplare, pe cand ne uitam la un episod cu Pingu. Pingu este unul din desenele ce-i place, dar se uita doar daca stam impreuna si comentam ce se intampla, ceea ce nu-i asa rau la urma urmei. Si acolo am vazut cum Pingu face o barcuta dintr-un coif de hartie. 

-  Ia uite, Degetzico, ce face pingu! O barcuta de hartie!

- Daaa, se aude incantarea din vocea ei.

- Stii ca putem sa facem si noi? Vrei? ma arunc cu fata inainte, coplesita de regasirea amintirile atator si atator barcute si avioane copilaresti si dornica sa o fac partasa la o particica de trecut.

- Daaa! se aude iarasi.

 Aduc o foaie de hartie, fac un patrat si ma bloghez. Haban n-am cum se (mai) fac corabioarele de hartie. Noroc cu Printzul Consort care a sarit sa-mi arate si noroc cu site-ul unde lumea civilizata si-a mutat memoria, adica YouTube. Se pare ca lucrul cu hartia nu-i ca mersul pe bicicleta, am avut nevoie de mai multe pauze si reluari pana am reusit o barcuta rezonabila. Printzul Consort m-a batut la proba asta, el reusind si un avion care a zburat mai lin decat al meu (al meu se ducea ca o ghiulea spre Degetzica, ceea ce a facut-o si pe ea sa-l dea de pamant pana l-a indoit) si o cutiuta. 

Toate barcutele (si au fost cateva, Printzul Consort fiind cuprins de frenezie) au fost duse sa faca baie cu Degetzica, ca doar trebuia sa-i arat fetitei cum plutesc, nu? Mai complicat a fost cu curatarea cazii dupa ce hartia s-a inmuiat si s-a lipit unde-a vazut loc neted, dar Degetzica a fost atat de incantata de idea noastra, incat a participat activ si la adunarea faramelor de celuloza din scurgere. Dara viitoare ne apucam de Origami si poate facem un ren, in ton cu sarbatorile trecute. Sau un Cupidon, in ton cu cele ce vin.