Candva, in tineretea in care gandul de a avea un copil era inlocuit degraba cu cel al alegerii locului de iesit vineri seara, aveam totusi o singura idee foarte clara in domeniul acesta: ce voi face cu bebelusul atunci cand eu ma voi intoarce constiincioasa la serviciu. Remarcati, va rog, ca am scris bebelusul si nu copilul/copilasul caci da, puteam sa jur ca mai mult de sase luni nu sunt in stare sa stau acasa. Solutia mea era clara: bebelusul urma sa mearga la cresa, apoi la gradinita. Caci bunicii sunt asa sau pe dincolo, ca-l rasfata peste poate si peste noapte, ca solutie de adus bunicii la Mohamed nu avem, iar sa ducem Mohamedul in bejenie, iar noi sa fim mandri parinti, nu exista. Pe cand o gradinita era ca-n visul meu american, cadru sigur, organizat, aveai pe cine (si la cine) sa tragi la raspundere, iar copiii cresteau cu muzica dimineata, la pranz si seara si cu niste fete ce cantau cantece ciudate, doar de ele stiute.
Dupa ce-am facut Degetzica, mi-a fost clar din start ca cele sase luni dedicate-i vor fi ceva mai multe, iar eu la cresa nu o duc. Caci visul american se sfasiase pe margini, iar carpirea era una romaneasca, cu povesti de groaza auzite in parc sau la coada la supermarket, nicidecum mediul prietenos, ultra-mega-super curat pe care-l speram eu. De bona nici nu voiam sa aud, cu putina vreme inainte sa nasc vazusem niste stiri ce ma umplusera de groaza si dezgust. Iar bunicii... Dintr-o data, rasfatul era balansat puternic de iubirea pe care eram convinsa ca i-o poarta Degetzicii, dar tot apareau diferente: instinctul meu era jumulit de educatia de pe vremuri, iar cartile de parenting pe care le citeam erau luate la bataie de credinte populare. Asa ca am spus pas si am ramas eu, mama ei, langa ea.
Si a fost (si este) minunat. Si mai provocator. Caci etapele, simple in aparenta, "gangurit ochi in ochi", "cantat cantecele mediocre", "jucat peek-a-boo cu paturica" au trecut rapid si am ajuns la activitati creative, cat mai creative, care sa tina o Degetzica ocupata in serile de iarna. Caci vara este raiul, o sticla cu apa, o lopetica, o galetusa si-o stropitoare si-ai iesit, dar iarna...
Si activitati creative gasesti, sunt pline site-urile de mamici cu asa ceva. Dar ce te faci cand, trecuta de 1 an, de 1.5 ani, de 2, copila isi doreste ca tu sa fii doar un initiator si eventual indrumator al jocului ei, desfasurat insa impreuna cu alti copii? Si asa am ajuns la orele de gimnastica. Apoi la cele de muzica, doua la numar. Apoi am mai bagat un soi de playgroup cu pranz inclus, in varianta "o data la mine, apoi la tine".
Apoi am inceput s-o vad cum se opreste pe strada de fiecare data cand vede un copil si cum il urmareste cu privirea. Poate sa fie si peste o pajiste, doua, ea mi-l semnalizeaza fericita "iete, fetita, bicicleta". Ieri, la supermarket, a cazut in nas tot urmarind cu gura cascata o fetita, cu accente vizibile de domnisoara, ce-si tara lenes cizmulitele cauciucate, roz pe podeaua magazinului.
Asa ca ne-am reintors de unde am plecat: la gradinita. Si, desi nu-mi place (mai deloc) sistemul belgian frantuzesc, am ales una pentru Degetzica dupa ce am cautat printre cunostinte, prin imprejurimi, dupa ce am vizitat, am intrebat si ras-intrebat. Una unde, sper eu, sa putem face o integrare en douceur, fara lacrimi si suferinti, acesta fiind si principalul criteriu dupa care am ales-o. Inca nu-mi dau seama daca firea directoarei este asa de blanda in general sau daca a ramas impresionata de panicile mele de mama a primului si unicului copil ce nu l-a lasat niciodata mai departe de aripa-i protectoare, dar a fost singura directoare ce a fost de acord cu o perioada de acomodare, timp in care sa fiu si eu prezenta si care ne-a spus ca daca avem posibilitatea s-o "integram" incetul cu incetul, s-o facem, caci ea crede ca-i mai bine pentru echilibrul psihic al intregii familii.
De ce am decis s-o ducem totusi la gradinita si n-am mai asteptat? In fond, Degetzica este inca mica, nu ne grabeste nimeni, mie mi se pare interesant ce fac zi de zi cu ea acasa, iar de plictiseala nici nu poate fi vorba. Principalul motiv ar fi cel descris mai sus: Degetzica simte nevoia sa vada alti copii, sa se joace impreuna cu ei (impreuna acesta este un fel de a spune, aparent, nu comunica foarte mult cu ceilalti, dar, de exemplu, merge la jocurile si jucariile la care sunt alti copii, isi asteapta randul, etc).
Al doilea motiv este motivul emigrantului ce nu vorbeste limba tarii gazda. Daca noi, adultii, putem comunica relativ usor cu ceilalti gratie celor 8 ani de franceza din scoala, Degetzica are o mare problema: pentru ea, copiii francezi nu exista. Evident ca mai sunt si alte nationalitati care nu exista pentru ea, dar francezii reprezinta majoritatea covarsitoare.Refuza sa se joace langa ei sau cu ei, sa le ceara ceva, iar daca este vorba de luat ceva la gramada dintr-un cos, de exemplu, ea ramane ultima. Asa ca ne-am gandit ca intelegand franceza, chiar daca nevorbind intr-o prima faza, va fi mult mai deschisa la jocul cu copiii straini, la lectiile de muzica sau de gimnastica ce sunt in franceza, etc.
In al treilea rand, programul pe care l-am ales, 2.5 ore pe zi, timp de 4 zile pe saptamana, mi se pare tocmai potrivit pentru ideea de intalnire cu copiii, de distractie, fara mari temeri ca o parasim si nu mai venim dupa ea. In plus, imi va oferi mie un mic respiro de care am mare nevoie dupa 2 ani si jumatate in care nu ne-am despartit niciodata mai mult de cateva ore.
Daca lucrurile suna atat de bine in teorie, ce nu-mi place totusi? De ce nu intram (ar fi mai potrivit sa scriu intru, caci Printzul Consort nu are nici un gand despre asta, chiar in momentul asta doarme linistit langa mine si daca-l trezesc sa-l intreb imi va spune ca el ar fi de parere s-o lasam pe Degetzica la program intreg din prima zi) in aceasta aventura cu inima deschisa? Pentru ca, desi doamnele mai ca nu s-au jurat ca sistemul educational nu este bazat pe recompensa si pedeapsa, mie mi se pare prea strict. Exista activitati la care toata lumea participa si asta este. Si daca fetita nu este de acord, ce-i faceti? O obligati? am intrebat. Nuuu, o lasam in pace, dar sa nu faca altceva si sa nu-i deranjeze pe ceilalti. Dupa parerea mea, aceasta-i tot o pedeapsa, pedeapsa prin excludere: cine nu-i cu noi, este impotriva noastra.
In plus, mi se pare ca inca de la varsta asta, 2.5 ani, se urmareste performanta: exista o programa cu mai multe niveluri: bazic, mediu, inalt si elita, la care fiecare scoala adera, stabilindu-si propriul nivel si urmarindu-l. De exemplu, copilasii de 2.5 ani sunt invatati cifrele, deocamdata am auzit doar de 1, 2 si 3, dar cred ca urmeaza si celelalte. Per ansamblu, nu am nimic impotriva in a-i spune unui copil ce manifesta interes care sunt cifrele respective si ce reprezinta, dar nu-mi place ideea ca aceasta sa fie o "lectie" predata copilului meu la scoala, cand sunt atatea si atatea abilitati pe care si le poate dezvolta in timpul asta sau atatea si atatea activitati din viata reala pe care le poate reproduce impreuna cu ceilalti copii. Si, in plus, nu inteleg la ce-i serveste aceasta invatare prematura, asta daca nu se apuca de adunari si socoteli la 3-4 ani.
In sprijinul ideii mele ca se urmareste performanta copilului si mai putin invatarea copilului sa fie autonom si sa fata anumitor situatii zilnice, vine si observatia privind igiena copiilor. Desi in mod normal, educatoarea sau ajutorul ei trebuie sa mearga cu copiii la toaleta, sa-i ajute cu dezbracatul/imbracatul hainutelor si spalarea pe maini, se invoca de cele mai multe ori numarul mare al copiilor raportat la numarul de educatoare, iar copiii sunt lasati sa se descurce pe cont propriu. Astfel, in mod frecvent, copiii sunt luati de catre parinti la ora 12 cu pantalonasii uzi (educatoarea spune ca n-a observat sau ca n-a avut timp sa schimbe copilul) sau in vine, cu hainele imbracate doar pe jumatate, murdari pe maini, la gura sau la nas. Este adevarat ca am vazut si scoala (semi-privata) unde la iesire fiecare copil era controlat de o doamna care-l bifa in catalog si care-i verifica hainutele si nu-l lasa sa iasa pana nu era imbracat corect si conform cu vremea de afara, dar am auzit si am vazut extrem de multe situatii ca cele de mai sus, cu copiii uzi si scosi afara, la joaca, in noiembrie, desi in ghiozdanelul fiecarui copilas exista un rand de haine de schimb.
Urmatoarele puncte negative pe lista ar fi mancarea (plina de zahar si produse zaharoase, de alimente procesate si ambalate si de carne, dar bineinteles, meniul este elaborat de medic nutritionist, asta iti va spune orice directoare cu care vei vorbi) si somnul (incaltati cu pantofii de strada, pe niste saltelute cu gaurele, la 20-30 de centimetri de podea, eventual in hol sau in sala de sport), atat de importante pentru un copil, dar atat de usor bifate cand vine vorba de gradinitele belgiene.
Stiu, imi veti spune ca, desi cu susul in jos, este oarecum normal, gradinitele de aici sunt in marea lor majoritate "de stat", astfel "serviciile" sunt pe masura taxei lunare care-i infima. Asa este, nu trebuie sa platesti decat mancarea (evident, daca copilul o primeste, daca vine cu ea de acasa, nu), orele de dupa program si inca ceva maruntis. Va pot raspunde insa, ca dupa doua vizite ale unei gradinite semi-private si dupa nenumarate ecouri, ca diferentele nu-s foarte mari, probabil pe masura taxei lunare care este (inca) acceptabila ca valoare. Poate lucrurile se schimba la gradinitele particulare (si sper sa fie asa, caci taxele sunt foarte mari), dar asta n-am de unde s-o stiu, nu am vizitat nici una.
Evident, cu atatea puncte negative exista si alternativa dadaca, numai ca in comuna noastra nu exista dadace "oficiale" si, in plus, nu stiu daca as fi avut incredere sa o las pe Degetzica in casa cuiva pe care nu-l cunosc si care-si este propriul sef. Varianta cu bunicii, reconsiderata si ea, cade pentru ca nu rezolva cea mai mare dorinta a noastra si a Degetzicii, de a fi mai mult in preajma copiilor. Asa ca, indiferent la inima mea stransa, timpul trece, iar saptamana ce vine Degetzica incepe perioada de acomodare la gradinita. Voi ce variante ati ales pentru copiii vostri atunci cand, din diverse motive, n-ati mai putut fi langa ei toata ziua?
Noi am ales o cresa privata in Romania pentru baiatul meu. Avea un an si 4 luni cand l-am dus prima data (acum are un an si 9 luni). Nu am avut program de acomodare, dar nu a plans decat cateva momente, pana a vazut cati copii erau si a fugit la ei. Nu l-am dus eu, ce-i drept, ci sotul meu, el il duce de obicei si acum, cu mine ar fi plans mai mult :)
RăspundeţiŞtergereSta 8 ore pe zi, de la 7 jumate pana la 15.30-16 cand iese sotul meu de la serviciu si il ia acasa. Mancarea este buna, la 9 jumate iau micul dejun, la 12 pranzul, apoi somnic pana la 3 iar la 3 jumate o gustare.
Este mult mai sociabil, vorbaret si in joaca, desigur, a invatat sa numere pana la sase :) Oricum, nu cred ca latura aceasta educativa este foarte importanta acum, eu sunt momentan multumita ca doamnele ingrijitoare de acolo sunt bune si blande cu ei.
Un minus la toata treaba este ca s-a imbolnavit iarna asta de mai multe ori, am facut aerosoli si tot tacamul.
Mult succes va dorim si voua! Bianca
Bianca: nici eu nu pun mare accent sau pret pe latura educativa clasica la varsta asta, mi se pare mult mai important, asa cum spui tu, ca doamnele sa fie bune, blande si sa-i invete sa fie autonomi.
ŞtergereSunt curioasa, insa: de cate ori s-a imbolnavit iarna asta si cat de grav a fost? Ce ati mai facut pe langa aerosoli? Pentru ca aspectul asta, al imbolnavirilor, este foarte important pentru mine, mai ales ca belgienii nu exceleaza la curatenie sau la tinut microbii acasa, ci-i raspandesc la toata lumea.
Noi nu am ales. S-a intamplat ca la 12 luni de viata ale primului copil sa mai apara un bob care s-a "materializat" la cele 21 de luni. Mai avem, deci, inca doi ani in care sa facem tot felul de proiecte cu ce sa alegem pentru copiii nostri dar inclin sa cred ca va fi ceva mai usor cu un copil de aproape 4 ani si unul de 2. Cel mai probabil gradinita cu 4 ore pe zi pentru copii si servicii pe schimburi pentru pariniti. Sau poate un business salvator la domiciliu care sa imi permita si ingrijirea copiilor dupa cele 4 ore petrecute la gradinita, sigur ca cu hrana de acasa.
RăspundeţiŞtergereVa dorim mult succes!
Roda: asa este perfect, asa era si Planul. Dar una dintre rotite s-a invartit putin incet si a aparut un gol de aer. Si pe langa el, am mai respirat si eu adanc, de teama, de emotie, de surpriza ca nu, nu-i sunt doar eu suficienta, ar mai avea nevoie si de niste copii, copii pe care nu-i am, nu-i port, deci... Ma bucur pentru voi, solutia voastra este foarte pe placul meu, inclusiv cea cu servicii alternative pentru parinti. Multa sanatate bobilor mici!
ŞtergereFetita mea, cu doua luni mai mica decît Degetica, merge la cresa în Franta (o cresa inter-întreprinderi)de la 11 luni. Aici perioada de acomodare este normala, nu am cerut-o eu; am stat cu ea în fiecare zi, cam o saptamîna, întîi cîteva ore, apoi din ce în ce mai putin. Plînsul e inevitabil, toti parintii pe care i-am cunoscut mi-au confirmat ca odraselele lor au plîns mai mult sau mai putin. Am observat si eu la copiii noi, cam în prima luna plîng destul de mult, însa observa ce se întîmpla în jur si capata încredere pe zi ce trece. Dupa sînt extrem de veseli si sociabili. Fetita mea e destul de retrasa, cînd se fac activitati (fiecare educatoare invita un grup de copii la o activitate, copilul nefiind obligat sa participe)pleaca uneori si-si vede de treburile ei, însa e foarte atenta si retine foarte bine ce aude. In ultima vreme a început sa participe din ce în ce mai bine. Stie sa numere pîna la 10 în cele doua limbi, stie cîntece, face multe activitati practice (colaje, pictura clasica, cu nisip colorat, cu gomettes, masti, etc). Copiii nu intra niciodata cu pantofii de afara, dorm pe saltelute, într-adevar, la masa sînt învatati sa se stearga singuri, sa-si aranjeze bavetele, sînt încurajati sa foloseasca wc-urile din spatiul de schimbat... Meniul mi se pare si el destul de echilibrat. degetica o sa fie un pic pierduta la început, dar e normal, spatiul ei va deveni unul larg si "suprapopulat", în care va trebui sa învete sa reactioneze altfel decît acasa, cu mamica ei. Am suferit ca un cîine la prima luna de cresa. Dar orice început e greu si timpul le aranjeaza pe toate. Ma surprinde neplacut ce am citit despre gradinitele belgiene, toate sînt asa?! Succes, va tin pumnii!
RăspundeţiŞtergereAdi, poate te va surprinde ce-ti spun, dar eu stiu copii care nu au plans deloc (dar deloc) la gradinita. Acum, ca am citit si comentariul Liviei nu as putea sa fiu sigura ca nu au plans mai tarziu, dar ma gandesc ca mi-ar fi spus parintii lucrul acesta. De ce n-au plans? ma vei intreba. Pai, din ce-am studiat eu, cred ca din doua motive: 1. varsta copilului: cu cat copilul a fost mai mare, cu atat a fost mai atras de ideea de gradinita si a inteles mai usor ce se intampla (mama/tata te lasa dimineata, tu ramai sa te joci cu copiii si doamna si apoi revenim sa te luam acasa) si 2. mediul gradinitei (copiii de care-ti spun, intamplator (sau nu) mergeau toti la o gradinita privata, foarte, foarte buna (si cand spun asta nu ma refer numai la calitatea serviciilor, cat si la doamnele de acolo si la tipul de activitati si implicarea copilului). Exemplele acestea m-au convins pe mine ca se poate si asta incerc eu sa obtin, desi aici este foarte, foarte greu, avand in vedere sistemul cu care, in forma actuala, eu nu voi fi in veci de acord.
ŞtergereNu stiu daca toate gradinitele sunt asa (inclin sa cred ca da, dupa cate am vizitat si dupa tot ce-am auzit si verificat in patru zari), dar nu stiu sa-ti spun cum este la cresa (ca acolo n-au fost niciodata). Poate este mai bine, asa cum povestesti tu despre a voastra, poate este mai rau. Fetita ta a trecut deja la gradinita sau este inca la cresa?
Acum, nu stiu ce sa-ti spun in privinta achizitiilor si dezvoltarii unui copil dupa ce intra "in sistem". Eu, cel putin pentru varsta asta, nu-mi doresc sa evaluez dezvoltarea dupa cate cantecele stie, cate poezii sau cat de multe stie sa spuna. Pentru ca eu am stat doi ani si jumatate cu ea acasa, stiu cum se invata toate astea, la ce ritm, stiu ce eforturi (sau nu) presupune asta. Si-mi este teribil de teama (de fapt astea sunt rezervele mele, dincolo de ce am povestit in post) ca toate aceste abilitati vin cu un pret prea mare, pe care eu nu as vrea ca ea sa-l plateasca la varsta asta: pretul de a i se spune ce si cum sa coloreze (ca apa este albastra, iar soarele galben, de exemplu), ce si cum si cand sa invete. As vrea sa fie lasata cat mai libera, sa descopere, sa experimenteze, sa nu-i serveasca nimeni pe tava propriile lui cunostinte. M-as bucura doar s-o incurajeze mai mult sa deprinda actiunile independent, da, asta da, si tocmai asta este aspectul asupra caruia nu se insista deloc aici pentru ca, vezi Doamne, copiii au fost trimisi la scoala pentru educatie, nu ca sa aiba grija cineva de ei. Intelegi ce zic, m-am exprimat clar?
Buna!
RăspundeţiŞtergereNumele meu este Raluca si iti citesc blogul inca de cand erai insarcinata iar eu o biata aspiranta. Acum in mai putin de o luna baietelul meu implineste 2 ani si eu ma decid sa iti scriu deoarece ma confrunt cu ceva probleme asemanatoare cu ale tale. In 3 luni ne vom schimba domiciliul,ne vom muta in Franta,serviciul meu este problema.Timp de 2 ani am stat aproape zi de zi cu puiul meu iar acum totul se va schimba deoarece voi avea un program destul de incarcat( sunt medic stomatolog).Vreau sa te intreb cum s-a adaptat fetita ta la gradinita si pe ce principiu ai ales gradinita respectiva? Multumesc si mult succes!
Buna, Raluca si ma bucur tare mult ca mi-ai scris, situatiile sunt, intr-adevar, asemanatoare. Deocamdata nu pot sa-ti spun cum s-a adaptat, la noi este o saptamana de vacanta acum, iar la gradinita ne ducem de luni. Despre principiile dupa care am ales gradinita poate ar fi bine sa scriu separat, sunt atat de multe de spus, cel mai mult m-am bazat pe instinctul meu combinat cu cartile de parenting pe care le citesc si in care cred. E urgent? Cat de repede iti trebuie ideile astea?
ŞtergereEu plec in mai.Cand ai timp poti sa imi povestesti mai pe larg. Multumesc!
ŞtergereSi eu tot cu inima stransa m-am intors la serviciu. Am avut noroc sa am bunicii relativ aproape, dar tot am momente cand stau si ma intreb daca am facut bine sa ma intorc la lucru :( Copilul se simte bine si cu bunicii dar are si zile cand ii e dor mai mult de mine... e foarte greu.
RăspundeţiŞtergereIulia: aaa, te-ai intors? De ce credeam eu ca tu lucrezi de acasa? Acum, ca ma gandesc, eu nu stiu mama care sa nu se indoiasca in fiecare zi (cel putin la inceput) de alegerea facuta, chit ca este sa se intoarca sau nu la serviciu.
ŞtergereBuna buna, na ca de data asta scriu si io... Si eu m-am perpelit mult pana am hotarat ca Ada merge la cresa. Si a mers la 13 luni. Devreme, ah, dar in fine, sa stau mai mult acasa nu a fost o optiune avand in vedere situatia noastra de emigranti, cum sunt eu, ce nevoi am, ce dorinte am... Si financiar ar fi fost cam prea dificil daca eu nu lucram. Asa ca, analizand toate bune si rele, cele 2 locuri libere pe care le-am primit (unul la o cresa particulara unde a fost imposibil sa platim si unul la una pura de stat unde am si trimis cupila pana la urma), iata-ne deci parinti cu copil la cresa. Acomodarea (planuita intre 2-4saptamani in functie de copil) a facut-o tatal. Pana in ziua de azi ma felicit pentru decizia asta: cred ca daca mergeam eu (primul copil, fetita, ideile mele, strictetea educatoarei) ar fi fost o drama acomodarea. El, tatal, s-a inteles perfect cu educatoarea - acum suntem prieteni cu ea - si nefiind chiar asa legat de copil ca mine, era relaxat, stare pe care a transmis-o si Adei. Asa ca dupa 2 saptamani Ada era perfect integrata in sistem si ramanea la cresa pana la 3pm. Cand a inceput si tatal serviciul a stat Ada frumusel pana pe la 4.30 la cresa. Da, stiu am auzit de toate: foarte mult, mama inconstienta, etc. Dar pentru noi, solutia ideala.
RăspundeţiŞtergerePrivind in urma si in prezent, a fost o decizie grea. Ca sa nu mai vorbim ca juniorul a mers la cresa de la 11 luni. Oh, oh, oh. De data asta acomodarea am facut-o eu dar deja stiam locurile, obiceiurile, educatoarea, asa ca a mers repede.
Pana la urma conteaza foarte mult ce simte mama, pentru ca asta simte copilul. Daca mama e stressata si nesigura, asa va fi si copilul. Daca mama sau parintele care face acomodarea e relaxat si increzator asa va fi si copilul.
De plans, da, au plans amandoi dar la mult timp dupa acomodare, adica la vreo luna, doua. Psihologul pe care l-am consultat a zis ca e absolut normal si necesar acest plans al copilului: e dovada ca acest copil e legat de parinti, ca are o relatie de incredere cu parintii, ca stie ce se intampla cu el, ca se revolta pentru decizia luata, etc. La junior, care si-a manifestat aceasta nemultumire foarte tarziu (adica dupa vreo 2 luni bune) educatoarele ne intrebau cum e acasa pentru ca nu e in regula ca un copil sa nu planga deloc dupa acomodare... Da, super greu pentru parinti!
Si uite-asa copiii mei au in spate experienta de colectivitate. Nu stiu cum ar fi fost daca ii tineam acasa si ma ocupam eu de ei. Acum sunt foarte multumita de rezultate. Vorbesc ambele limbi, se descurca bine in societate cu copii de varsta lor si mai mari si mai mici, stiu sa-si rezolve conflictele si sa isi impuna dorintele. Si cred ca nu erau asa de pregatiti daca stateam eu cu ei si ii acompaniam la toate activitatile. Tot psihologul zicea ca fiecare actiune pe care o fac singuri copiii le da incredere si putere pentru urmatorii pasi.
Listen to your heart as zice asa, pe final ;-) Si cred ca pentru mine cel mai greu de acceptat a fost ca da, e ok, sa fie si altii care decid la un moment dat ce sa faca copilul meu si e ok ca eu sa nu fiu intru totul de acord cu asta. E bine si pentru mine si pentru copil sa fim confruntati cu diverse opinii si pareri.
Orice decizie iei, e cea mai buna pentru voi ;-)
Succese
Livia, iti multumesc mult de tot ca mi-ai scris despre experienta voastra, nu stiam ca merg amandoi la cresa, aveam impresia ca cel mic este inca acasa. Cu cine nu stiu, ca nu mi-am pus si intrebarea asta. :)
ŞtergereInteleg perfect ca sunt muuuulti parinti pentru care statul acasa cu copilul nu-i o optiune. Si atunci ce sa faca? Fac si ei ce pot, alegand raul cel mai mic. Asa ca nu cred ca te poate acuza nimeni de inconstienta.
Am o singura intrebare la ce mi-ai scris tu aici, dar intrebarea nu-i atat la tine, cat la psihologul cu care spui ca ai vorbit despre copii. Ai vorbit cu el tocmai ca incepusera copiii sa planga la ceva timp dupa ce incepusera cresa sau de ce? Iar intrebarea este: de ce apare acest plans atat de tarziu si copilul nu si-l manifesta inca de la inceput? Ca doar legatura cu parintele este acolo, iar el se revolta de la inceput, nu? Daca mi-ai raspunde la intrebarea asta, ti-as multumi tare, tare.
Ca o concluzie, eu sper sa nu se intample: sper, data fiind varsta mai mare, ca am pregatit atat de bine terenul ca Degetzica va fi incantata. Si cand spun pregatit bine terenul inseamna ca nu i-am vandut gogosi, i-am spus exact adevarul, ce se va intampla, cat va sta, unde merge mami cat timp ea este acolo si ce va face acolo.
Ai mare dreptate, cel mai frica imi este ca va trebui sa decida altcineva pentru copilul meu. Bine, si ca se pricopseste cu niste gheonoaie de pe la wc-urile astora. :)
Te imbratisez si multumesc inca o data pentru comentariu!
Buna Maria, scuze pentru intarziere - am fost si noi in concediu fara internet!
ŞtergereDa, ca sa mai imi dau cu parerea: e foarte important asa cum ai zis sa ii spui tot timpul adevarul copilului. Si pe noi ne-a atentionat educatoarea de la cresa sa nu ne apucam cu povesti cu zane in nici o privinta chiar daca e mic(a) pentru ca numai cu adevarul se construieste increderea in parinte.
A propos de plansul mai tarziu: eu am inteles ca unii copii realizeaza mai tarziu ca lucrurile de acum in colo asa vor sta, ca nu se mai schimba si ca parintii il duc la cresa in fiecare zi, in mod regulat si ca nu e cale de intors. Probabil ca in functie de varsta si/sau alti factori unii isi dau seama mai tarziu, unii mai repede. Si noi le-am povestit amandorura de la inceput cum e cu cresa, de ce merg, ce facem noi in timpul asta, etc. Si continuam si acum sa le mai explicam mai ales diminetile cand din varii motive se hotarasc sa se puna de-a curmezisul exact in ultimele minute inainte de iesirea pe usa cand mai avem si ceva meetinguri stabilite cu mult timp inainte. Eh, probabil simt si ei ca sunt stressata si nu am marja de intarziere si isi manifesta nemultumirea.
Sotul - care a facut acomodarea cu Ada - mi-a povestit despre alt copil la cresa care plangea in continuu si in timpul acomodarii si dupa... Intre timp ne-am imprietenit foarte bine cu parintii baietelului si stim ca a existat o animozitate puternica intre tatal (care a facut si el acomodarea) si educatoare. Eu ma gandesc ca baietelul a simtit asta si si-a manifestat si el nemultumirea. Si la finalul celor 2 ani de cresa baietelul tot nu o placea pe educatoare. Cred ca daca un copilas plange in continuu saptamani in sir e un semn ce ceva nu e in regula.
Am avut si noi o perioada cu Alex cand plangea foarte mult si la discutia cu educatoarele ni s-a spus ca s-a intamplat ceva in "mediul" lui care l-a debusolat. Analizand, avusesem acasa multe schimbari: plecase mama mea (care a fost foarte prezenta de cand se nascuse Alex, m-a ajutat), noi lucram amandoi mai mult asa ca el nu prea intelegea ce se intampla si devenise nesigur si neincrezator, plangand de fiecare data cand iesea una din educatoare din camera. "Tratamentul" a fost sa petrecem timp numai cu el in fiecare zi, si eu si tatal, sa ne jucam cu el, fara sa fie si Ada implicata. A dar rezultate miraculoase, dupa vreo 4 saptamani totul era foarte bine.
Sper ca am raspuns la intrebarea ta... Daca nu, mai completez;-)
Numai bine mai departe - nu am citit inca in ce etapa va aflati ;-)
Maria, cat de bine iti inteleg angoasele...suntem aproximativ in aceeasi situatie cu Tudor (2 ani si 9 luni); noi ne-am mutat in Varsovia de 7 luni si, desi nu intentionam sa il duc la gradinita anul acesta, iata-ne nevoiti sa o facem totusi. De ce? Motivul principal ar fi socializarea si insusirea limbilor Engleza si Poloneza, caci, asemenea Degetzicii tale, toti copiii de aici ii sunt straini, nu intelege pe nimeni si e frustrant. El vorbeste perfect inca de la 2 ani, e principala lui trasatura, ca sa zic asa, si sunt convinsa ca ii fa vi foarte greu o perioada sa nu fie inteles si sa nu inteleaga nimic. Dar ma gandesc ca, cu cat asteptam mai mult, cu atat ii va fi mai greu sa se integreze. Noi am optat pentru gradinita particulara ca sa poata invata engleza, pe care tot o mai aude la noi, la desene animate, etc. Si aici se practica perioada de acomodare, 2-4 saptamani, in care vine insotit de un parinte si treptat, este lasat la gradi intai 1 ora, aopi, 2 si tot asa, dar treptat, pana se adapteaza.
RăspundeţiŞtergereSi eu, ca si tine, am ramas dezamagita de menul copiilor, bazat tot pe cereale, carne, lapte, desert. Daca vrei poti duce mancarea de acasa.
Noi ne gandeam sa incepem undeva la mijlocul lui Martie, dar acum suntem amandoi foarte raciti, el saracutzul se chinuie ingrozitor cu nasul, asa ca banuiesc ca vom mai astepta un pic, sa se puna bine pe picioare inaite sa fie "bombardat" din nou de virousi noi :(
Si mie mi se cam strange stomacul de emotie, nici el nu a stat despartit de mine pana acum si este extrem de atasat de mine. Simt totusi ca ii va face bine socializarea.
Va tinem si noi la curent, poate va inspiram cu idei, ceva.
Pana atunci va tinem pumnii sa mearga treaba lin si sa ne povestiti cum este.
Hugs
Madalina
Madalina, si aici se aduce mancarea de acasa, daca nu-ti place ce au ei in meniu, insa poti aduce doar tartine, nu mancare calda. Eu am negociat cu directoare ca in situatia exceptionala in care o las sa si manance la scoala sa-i aduc mancare pe care sa i-o incalzeasca doamna la microunde, dar sper sa nu fie cazul asta, mai bine ii cumpar un termos in forma de castronas (am vazut pe amazon) si sper sa tina cald 3 ore, pana mananca. Noi am zis ca engleza este usor de invatat, o invata cu noi acasa, ea oricum intelege mult in engleza, cu vorbitul sta mai prost, asa ca franceza a fost alegerea.
ŞtergereLuni ar fi prima zi, speram sa si ajungem, masina este la service si inca nu-i gata, sper sa nu se dea planurile peste cap ca atata i-am povestit...
Multa sanatate va uram si va imbratisam cu drag!
Uite, (si) din motive de neindependenta toaletistica, nu aia 100%, eu am hotarat sa NU o duc pe Catrina anul asta la kindy. Programul (part-time) de la 3 ani in sus mi se pare excelent aici, are tot ce-i trebuie (si mancarea de acasa :P), dar sa stii ca si Anna si Catrina au suferit enorm intre 2 si 3 ani (la Catrina vor fi chiar 3 jumate) ca nu au mers si ele. A fost cumplit sa le scot din sala de clasa unde mergea Maria, unde merge acum Anna, pentru ca ar fi vrut sa ramana acolo, de dragul copiilor. Am simtit insa ca asa trebuie sa se aseze lucrurile, ca sunt prea micute pentru a fi ok acolo. Un program lung (chiar si luat numai pe jumatate), la particular, cu mese si somn incluse chiar mi s-a parut neavenit. Stilul de cresa. Am avut noroc ca am putut fi acasa cu ele ... ce sa mai spun, dar e delicat. Si acum cu Catrina cel mai dificil, pentru ca ii lipsesc amandoua surorile si e greu sa compensam.
RăspundeţiŞtergereSper din tot sufletul sa va fie bine si sa va acomodati rapid si cu succes.
Imbratisari si numai bine.
Alina: Degetzica este acum in situatia Catrinei. Noi ne distram super bine impreuna, facem o multime de chestii, atat pe latura "implicat copilul in aspectele vietii", cat si lucruri mai creative, la masuta. Dar ea vrea copii si simt ca-i vrea fara sa fiu eu acolo, caci, de exemplu, cand mergem pe la grupurile la care mergem noi, nu se desprinde de mine sau cum ii acorda cineva o privire, o vorba, fuge repede si mi se ascunde in brate. Si ai dreptate cu norocul de a fi cu ele, eu ii multumesc in fiecare zi cuiva acolo sus ca lucrurile s-au aranjat astfel ca eu am ramas cu ea. Gandul ca ar fi trebuit sa ma intorc la serviciu, cu ore suplimentare si stat pana la 9 seara, ma umple de fiori.
ŞtergereVa imbratisam si noi!
Fiori din acestia am si eu. Multi si nervosi. Incerc sa ii stapanesc, sa ii tin in frau gandindu-ma mereu ca-i pacat sa stric frumusetea prezentului cu grijile lui "maine". Cand am decis sa pornim spre Franta, eu am fost cea care a depus prima cv-uri. Ana avea 2 sau 3 luni. Ce noroc, ce mare noroc ca au fost mai receptivi la cv-ul sotului. Multumesc Celui care a aranjat lucrurile astfel.
ŞtergereAna face la fel ca Degetica. La locul de joaca sta mai mult pe langa mine, aducandu-si carti si jucarii. Dar simt ca incet incet va fi pregatita pentru gradi. In fiecare zi trecem pe langa o EM si se agata cu manutele de gard, urmarind cu privirea jocul copiilor si zambindu-le. I-am spus ca aici este ecole si ca daca vrea, o duce mami si pe ea acolo s,a se joace cu copiii. Imi spune ca da, vrea la ecole. Pentru noi mai este timp de pregatire si sper eu, cu tot sufletul, sa fie o acomodare en douceur.
Va tinem pumnii pentru saptamana viitoare si asteptam nerabdatori impresii.
Poti explica ce ai vrut sa spui cu "Dupa ce am facut cu degetica " ? merci
RăspundeţiŞtergereNu este "dupa ce-am facut Degetzica"?
ŞtergereFetita mea e înca la cresa, va merge de la toamna la gradinita. Si mie mi-era teama ca va fi constrînsa si independenta ei va fi îngradita, dar nu cred ca a fost asa pîna acum. E un copil independent si destul de încapatînat. Faptul ca atunci cînd are o problema, un "chagrin", alearga în bratele educatoarei, care o consoleaza cu caldura, este un semn ca le acorda incredere. Faptul ca acasa cînta entuziasmata tot ce a retinut, cu gesturile aferente, ca aplica ce a învatat (culorile, animalele etc), ca e vesela si vorbareata dupa o zi lunga de cresa, ca-mi arata cu mîndrie colajul facut (fac niste lucruri foarte foarte frumoase), sau pictura, ca-mi povesteste cum s-a jucat afara în gradina (marturie fiind noroiul de pe haine si pantofi!), e iarasi un semn pozitiv. Iar momentul meu preferat ramîne seara, cînd ne întîlnim la cresa, cînd îmi arata mîndra hainele cu care e îmbracata (t'as vu ma robe, maman?), fapt care ma amuza ca eu i le pregatesc dimineata (sotul meu o îmbraca si o duce la cresa), cînd ne pupam de o mie de ori, cînd iesim afara si revenim pe jos, vorbind despre cîte-n luna si-n stele, cînd înainte de culcare citim cartile si stingem lumina, îmbratisîndu-ne tare de tot si ascultînd, în întuneric, povestile cu Père Castor (recomand calduros CD-ul cu 4 povesti, sînt minunate) si spunîndu-ne, într-un final, noapte buna si te iubesc!
ŞtergereExact in aceeasi situatie suntem si noi , vrem nu vrem din toamna Izabella o sa mearga la maternelle , insa pana atunci are nevoie de copii , din putinul timp care-l petrece cu Alex il imita in multe , iar cand suntem cu alti copii mai mult ii observa , dar le vrea compania , ii striga , ii cauta si e fascinata de ei , iar eu nu mai stiu ce activitati sa-i propun in casa , este satula de ce am facut toata iarna si cateodata ii numar o gramada de chestii ce am putea face si ea vrea doar sa se uite la un desen .
RăspundeţiŞtergereSlava Domnului e gata iarna si ne putem plimba in voie acuma si trece timpul mai usor .
Pana una alta pe 5 Martie avem rdv la halte garderie , unde sper sa se adapteze repede Izabella si sa o pot lasa 2 ore de 2 ori pe saptamana , imi e frica ptr ca am mai incercat odata la 9 luni si atunci a plans foarte mult si dupa aproape o luna directoarea mi-a zis sa nu o mai duc ptr ca plange prea mult si nu socializeaza si sa mai incercam dupa ce o intarc , acuma are 2 ani si 4 luni si inca nu e intarcata si sper sa nu ne puna probleme asta .
De plans plang toti/toate , sau la inceput sau dupa o perioada , tin minte ca Alex urla si se trantea pe jos :( , cica e mai bine asa decat sa nu se exteriorizeze , dar vai , multe inimi de mame se frang.
PS- Dana , la noi incep pe 12 Martie inscrierile in maternelle .
Pupici la toata lumea